EVENIMENT
Razie a polițiștilor rutieri la Cluj. Aproape 200 de șoferi și pietoni amendați într-o singură zi
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat marți, 21 octombrie, o amplă acțiune de control pe principalele artere de circulație din județ.
Scopul operațiunii a fost creșterea siguranței în trafic și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.
Amenzi de peste 72.000 de lei într-o zi
Verificările s-au derulat în două etape, între orele 10:30 – 12:30 și 17:30 – 19:30, vizând în special depășirile neregulamentare, nerespectarea regimului de viteză, dar și alte abateri care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 197 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 72.000 de lei. Dintre acestea, 84 au fost pentru depășirea vitezei legale, 23 pentru abateri comise de pietoni, 7 pentru nereguli constatate la bicicliști, iar restul pentru alte abateri la normele rutiere. Totodată, oamenii legii au reținut 10 permise de conducere, dintre care 2 pentru viteză, 1 pentru depășire neregulamentară, iar celelalte pentru diverse încălcări ale regulilor de circulație.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au efectuat peste 140 de testări cu aparatul etilotest, vizând depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului.
Reprezentanții IPJ Cluj transmit că astfel de controale vor continua și în zilele următoare, în special în zonele cu trafic intens și risc crescut de accidente, pentru a descuraja comportamentele periculoase și a menține siguranța rutieră pe drumurile din județ.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






