Connect with us

EVENIMENT

Rareș Bogdan: Cutremur global. 2 aprilie este „Ziua eliberării” anunțată de Trump. Cum mută Europa?

Publicat


Rareș Bogdan, europarlamentar

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan vorbește despre ”Ziua Eliberării”, anunțată de președintele SUA Donald Trump, cea în care trebuie să fie introdusă taxă de 25% pe produsele din Europa, inclusiv asupra care nu sunt fabricate peste Ocean.

”Care vor fi țările cele mai afectate? Va fi un conflict comercial fără precedent, o negociere la sânge urmată de pace sau un tsunami economic?” Rareș Bogdan face un tablou al relațiilor dintre SUA și UE.

Rareș Bogdan: Cutremur global. 2 aprilie este „Ziua eliberării” anunțată de Trump

”După cum se știe, președintele SUA e gata să anunțe noi bariere comerciale – a numit 2 aprilie <<Ziua Eliberării>>, iar întreg sistemul comercial al planetei ar putea fi răsturnat. După tarifele pentru China, Canada și Mexic, Donald Trump are în cătare Uniunea Europeană, mai precis excedentul comercial al acesteia față de SUA: 198,2 miliarde de euro”, arară europarlamentarul.

”Mai jos, alte câteva cifre care arată tabloul anului 2024.

  • Schimburile comerciale SUA – UE – 1,3 trilioane de euro
  • deficitul comercial total al SUA pe 2024: 1,2 trilioane dolari, jumătate fiind în relația cu China (295 mld), Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Vietnam
  • SUA au deficit comercial cu majoritatea țărilor europene, însă există și excepții: 56 mld. dolari excedent cu Olanda datorită exporturilor de petrol și gaze și 12 mld. cu UK, datorită exporturilor de aur și avioane.
  • Totodată, SUA au surplus comercial pe servicii în relația cu UE, peste 120 mld euro. Aici avem marii giganți digitali americani, ale căror servicii n-au fost prinse acum 7 ani, când Donald Trump a făcut primele mutări în materie de tarife
  • în 2024, UE a exportat în SUA bunuri de 531 mld euro și a important de 333 mld; comparativ cu 2023, exporturile UE au crescut cu 5,5%, iar importurile au scăzut cu 4%
  • cele mai exportate în SUA: medicamente și produse farma (22,5%), vehicule (9,6%, 821.000 de bucăți), mașini și echipamente industriale (6,4%), mașini electrice, aparate și piese electrice (6%), mașini pentru diverse industrii (5%)
  • exportul de mașini fabricate în SUA către UE: 75 miliarde;
  • exportul de mașini fabricate în UE către SUA: 35 miliarde;
  • cele mai multe mașini exportate în SUA: Volkswagen 237.000 de bucăți, Mercedes 207.000, BMW 157.000, Volvo 110.000 – grupul chinez Geely, dar produse în Europa;
  • În 2024, SUA devin cel mai important partener comercial al Germaniei, devansând China; volumul comerțului – 255 mld. euro
    BMW produce și în Carolina de Nord de 10 ani și e cel mai mare exportator din SUA – 10 mld dolari doar în UE
  • companiile europene produc în SUA cca 3 milioane de autovehicule anual, peste 25% din producția auto a SUA, ceea ce înseamnă peste 100.000 de angajați americani
  • UE a exportat în SUA oțel, aluminiu și derivate în valoare de 26 mld. euro
  • deficit de 87 mld. față de Irlanda, din care 50% bunuri farmaceutice
  • deficit de 85 mld. cu Germania, din care 68 din vehicule și echipamente industriale;
  • analiștii Deutsche Bank consideră că tarifele forfetare de 10% față de UE ar putea reduce cu până la 0.9% PIB-ul UE”.

Europa și-a pus singură tarife vamale

”Ce spune Mario Draghi, fost președinte BCE, într-un editorial: Uitați de SUA! Europa și-a pus singură tarife vamale. Tot el: Barierele comerciale interne ridicate și obstacolele de reglementare din UE sunt mult mai dăunătoare pentru creșterea economiei europene decât orice taxe vamale ar putea impune America asupra bunurilor UE. Și tot el: barierele interne ale UE, echivalente cu tarife vamale de 45% pentru industria manufacturieră și de 110% pentru servicii, sunt mult mai dăunătoare decât orice măsuri ar putea lua SUA. Aceste bariere reduc piața internă europeană: comerțul total între țările UE este mai mic decât jumătate din cel dintre statele americane.

Încă ceva:

  • companiile europene au investiții de 4 miliarde de euro în SUA
  • În SUA lucrează 10 milioane de europeni

Câteva întrebări puse de eurparlamentarul Rareș Bogdan

Rareș Bogdan are și câteva întrebări care privesc Uniunea Europeană:

  • Este corect ca mașinile exportate de Germania către SUA să fie taxate cu 2,5%, iar mașinile exportate de SUA către Germania cu 10%, cum a subliniat Peter Navarro, consilierul comercial al lui Donald Trump?
  • Are Uniunea Europeană furnizori alternativi pentru ce importă acum din SUA, pentru ca fluxurile să nu fie afectate?
  • Vor exista derogări, excepții, ca acum 7 ani, negociate de Franța sau Germania?
  • Cum vor reacționa companii emblematice, precum Mercedes, care sunt expuse la presiuni și oferte financiare teoretic de nerefuzat (reduceri de impozite) pentru a se muta în SUA?
  • Cum rămâne cu vehiculele electrice, carnea de porc, cognacul, șampania, pe care au mai existat taxe, la care s-a renunțat după reacția UE?
  • Cum rămâne cu 10% taxă europeană pe mașinile electrice din China, în timp ce mașinile Tesla construite în China sunt scutite de taxe?
  • Ce urmează pentru comerțul digital, care nui a făcut parte din vechile înțelegeri? Vor fi și aici negocieri individuale? Va permite asta Comisia? Pentru cine va permite și pentru cine nu?
  • Cum va suna pachetul de retaliere anunțat de Ursula von der Leyen?
  • va juca UE cartea de a cumpăra mai mult gaz natural lichefiat din SUA?

Ce spun americanii: regulile fitosanitare au fost puse de UE tocmai ca să împiedice accesul pe piață, taxele sunt nejustificate la produse alimentare, taxele sunt disproporționate la autovehicule, reglementarile sunt excesive, mai ales pe materialul lemnos și industria farma, toate nedreptățind SUA în ultimii ’70 de ani, schimburile prin Canalul Suez sunt de 10 ori mai profitabile pentru UE

Ce spun europenii: cetățenii americani știu că vor plăti mai mult pentru autoturisme și șampanie? Cum rămâne cu faptul că au participat la misiuni militare doar pentru că sunt buni parteneri, în conflicte care nu erau ale Europei? De ce să nu existe contingente comune de oțel, etc, pentru a face față asaltului Chinei? Mai ales că Republica Populară Chineză a anunțat că ridică toate interdicțiile pentru actuali și foști deputați și jurnaliști, deci joacă pe toate planurile, atacând în forță.

Rareș Bogdan: Cum va fi afectată România

Europarlamentarul PNL arată și câteva date privind schimburile comerciale dintre țara noastră și SUA.

”CUM STĂ ROMÂNIA

  • în 2024 (primele 11 luni) România a exportat în SUA de 2,1 mld euro și a importat de 1,2 mld
  • am exportat aparate electrice și electronice și piese componente de 480 mil. Euro; articole din fier, fontă și oțel de 400 mil euro – este domeniu unde vom fi afectați; vor fi probleme la oțel – am exportat aproape 500.000 de tone, creștere cu 27% față de 2023; industria RO de oțel este dependentă de exporturi; RO este pe locul 11 între furnizorii globali
  • exportul de aluminiu – valoarea totală de 11 milioane euro;
  • anvelope 168 mil euro, mașini și echipamente 216 mil euro
  • cele mai multe importuri – sisteme de rachetă și muniție, aeronave de luptă”, arată Rareș Bogdan.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Viceprimarul Dan Tarcea: „Îi asigur pe clujeni că nu vom rata niciun euro care se cuvine municipiului Cluj-Napoca”

Publicat

Viceprimarul Dan Tarcea a dat asigurări clare: „Îi asigur pe clujeni că nu vom rata niciun euro care se cuvine municipiului Cluj-Napoca”.

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Cluj-Napoca, desfășurată miercuri, 23 aprilie 2025, consilierul local USR Paul Helmer a tras un semnal de alarmă cu privire la gradul scăzut de execuție bugetară înregistrat în primul trimestru al anului. Intervenția sa a avut loc la punctul 2a al ordinii de zi, dedicat aprobării execuției bugetului general al municipiului la data de 31 martie.

„Din ce am observat, este primul an în care nu avem trecut explicit care e gradul de realizare pe partea de venituri și cheltuieli în referatul de aprobare. Am făcut calculele și e vorba de 16,4% pe partea de venituri și 8,31% pe partea de cheltuieli, ceea ce ne duce la cele mai mici valori din ultimii cinci ani”, a declarat Helmer.

Clujenii și-au plătit taxele și impozitele într-un grad mare

Acesta a felicitat clujenii pentru gradul bun de colectare a taxelor și impozitelor: „Aș vrea să felicit clujenii că și-au plătit taxele și impozitele, astfel încât în anul acesta, să avem colectare pe partea de taxe și impozite, atât din partea persoanelor fizice, cât și din partea persoanelor juridice foarte bună”, a mai spus consilierul local.

Încasări slabe din PNRR în primul trimestru

Totodată, acesta și-a exprimat îngrijorarea privind atragerea fondurilor europene și naționale, mai ales în contextul în care, din cele 226 milioane de lei prognozate din PNRR pentru primul trimestru, s-au încasat doar 2 milioane.

„Un semnal de alarmă pe care vreau să îl trag este pe partea de atragere a fondurilor naționale și europene, unde, de exemplu, pe partea de alocări de sume din PNRR aferente componentei de împrumuturi, pe tot anul am prognozat 709 milioane de lei, iar pe primul trimestru, până la 31.03, 226 milioane, iar, după cum vedem, încasările au fost de doar 2 milioane, ceea ce înseamnă doar 1%. Corespunzător, pe partea de cheltuieli stăm la fel de prost pe zona aceasta. Aș vrea să vă întreb ce putem face să ne asigurăm că atragem, totuși, suficiente fonduri europene și bani de la bugetul național?”, a mai arătat Helmer.

„Îi asigur pe clujeni că nu vom rata niciun euro”

În replică, viceprimarul Dan Tarcea a explicat că execuția bugetară se concentrează în a doua jumătate a anului și a dat asigurări ferme cu privire la atragerea fondurilor europene.

„Datele dumneavoastră sunt corecte. Execuția bugetară se întâmplă în partea a doua a anului. La începutul anului, avem restricții de bugetare, până se aprobă bugetul. Ce pot să îi asigur pe clujeni este că nu vom rata nici un ban european și niciun euro care se cuvine municipiului Cluj-Napoca. Nu există niciun proiect din fonduri europene care să fie întârziat din motive imputabile Primăriei municipiului Cluj-Napoca, de aceea îi asigur pe clujeni că banii europeni îi vom atrage în proporție cât mai mare”, a spus Tarcea.â

Clujul, campion la atragerea de fonduri europene

Viceprimarul a amintit totodată că, între 2007 și 2021, Cluj-Napoca a fost lider național în atragerea fondurilor europene, surclasând inclusiv Capitala și sectoarele acesteia.

„Aș vrea să amintesc că în perioada 2007-2021, municipiul Cluj-Napoca a fost campion în atragerea fondurilor europene, am atras cele mai multe fonduri europene din întreaga Românie, depășind sectoarele și Capitala României”, a mai arătat viceprimarul.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

O fundație a UDMR a cumpărat o vilă de lux, cu vedere la Parcul Central din Cluj-Napoca, cu peste 9 milioane de euro

Publicat

Fundația pentru Școală a UDMR (Iskola Alapítvány) a plătit 9,1 milioane de euro pentru o impozantă vilă din centrul Clujului, cu vedere spre Parcul Central.

Publicația maghiară Átlátszó Erdély scrie că Fundația pentru Școală fondată de UDMR a achiziționat o vilă pe patru niveluri, cu o suprafață utilă de 1280 mp și o curte de 1767 mp, de pe strada Cardinal Iuliu Hosu din Cluj-Napoca. Potrivit sursei citate, aici va funcționa Biroul Președintelui Uniunii, Kelemen Hunor, care se găsește, în prezent, pe strada Republicii, la Prezidiul Executiv.

Etalare de forță: UDMR cumpără o vilă de lux în centrul Clujului

Contactat de Cluj24, purtătorul de cuvânt al UDMR, deputatul Csoma Botond, nu a dorit să răspundă la întrebările privind recenta achiziție, spunând că nu cunoaște detaliile, responsabilă de aceasta fiind fundația amintită. El nu a dorit nici să confirme dacă biroul liderului Uniunii, Kelemen Hunor, ar urma să fie mutat aici, motivând că nu este în măsură să răspundă în numele acestuia.

Potrivit unui răspuns oferit publicației Átlátszó Erdély de Nagy Zoltán Levente, reprezentantul Fundației pentru Școală, achiziționarea acestei clădiri a fost necesară pentru a oferi un spațiu de lucru celor circa 20 de angajați din Cluj ai fundației, pentru care sediul deținut anterior a devenit neîncăpător.

Potrivit acestuia, casa, construită la începutul secolului XX, a fost modernizată complet, extinsă și amenajată pentru a funcționa ca o clădire de birouri. El a confirmat și că o parte a conducerii executive a UDMR ar urma să folosească, de asemenea, acest spațiu.

Tranzacție neobișnuită, sursa fondurilor – necunoscută

Publicația maghiară arată că nu este clar dacă pentru achiziționarea vilei s-au folosit fonduri guvernamentale maghiare sau din alte surse.

Publicația mai semnalează o mișcare neobișnuită în tranzacția realizată de Fundația pentru Școală: în loc să achiziționeze doar vila de lux din centrul Clujului, fundația a cumpărat întreaga firmă de dezvoltare imobiliară, Adalgo Mirus SRL, deși compania nu are o situație financiară prea grozavă: în 2023, firma a raportat pierderi de peste 300.000 de euro și datorii de 3 milioane, iar anterior aparținea fraților Sorin și Raul Gadola, fiii cunoscutul om de afaceri clujean Ștefan Gadola.

Citește mai departe

EVENIMENT

George Simion la Cluj, la dezbaterea UBB: Candidez pentru a asigura revenirea la democrație

Publicat

De

George Simion la UBB Cluj

George Simion, liderul AUR, a fost prezent miercuri, la prima dezbatere pentru alegerile prezidențiale organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în Aula Magna.

George Simion se află acum pe primul loc în sondaje și creditat să ajungă astfel în tutul doi al alegerilor prezidențiale din luna mai.

Dezbatearea Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai mare comunitate academică a țării, și ReThink România, un think tank al mediului socio-economic

George Simion la Cluj, la dezbaterea UBB: Candidez pentru a asigura revenirea la democrație

George Simion a salutat inițiativa UBB și spune că este timpul ca universitățile să se implice mai mult în viața socială din România. Din păcate, a spus Simion, nicio universitate din România nu este în topul 1000 Shanghai.

”Trăim o perioadă extraordinară, avem de-a face cu crize suprapuse și eu candidez pentru a asigura revenirea la democrație…cetățenii români au fost privați de dreptul de a alege”, a spus George Simion, care a mai precizat că va participa la orice dezbatere.

  • Relațiile cu principalul nostru partener strategic, SUA, sunt în cel mai dificil punct în ultimii 30 de ani.
  • Trebuie să încetăm să ne mai jignim, din orice tabără am face parte… Fiecare cetățean contează și are rolul bine definit într-o construcție comună.
  • Din punct de vedere economic, în opinia mea, avem mult prea mulți angajați în sectorul public. Mă refer aici la administrația publică locală și centrală, care este înțesată cu membri de partid care îngreunează funcționarea statului român.
  • Din păcate oamenii au sărăcit, iar acest lucru este valabil și pentru Cluj-Napoca.
  • În ciuda imaginii care a fost creată de unele televiziuni, George Simion și AUR nu vor ca România să părăsească UE sau NATO. Din contră, eu cred că trebuie să întărim alianțele din care facem parte.
  • Cei care au condus România până acum ar putea fi etichetați ca populiști. Nu au făcut ce au promis. Actualele partide de guvernare se comportă ca niște grupuri de interese, legitime sau nelegitime, care se preocupă să îî angajeze pe apropriați.
  • Îmi iau un angajament că, în calitate de președinte, voi pleda pentru o reformă administrativă care să reducă substanțial numărul instituțiilor locale și centrale, lăsând oamenii buni la locul lor.

Despre blocarea capacității de apărare a țării

Aur a votat împotriva posibilității ca România să doboare dronele străine care ajung în spațiul aerian românesc

  • Actualele legi permiteau doborârea oricărui obiect zburător. Ne-a deranjat un articol care preda comenzile operative către alte forțe armate. Avioanele puteau fi doborâte, dar pentru drone trebuia o lege speciale. Mi se pare periculoasă ideea de a avea o armată comună europeană.

Simion a fost întrebat despre drepturilor studenților și elevilor LGBT

  • Aș vrea să înțelegeți raportarea noastră care este la realitățile științifice. Am învățat la bilologie că există doar bărbați și femei, deci din punctul nostru de vedere sunt doar bărbați și femei. Înțelegem democrația ca o formă de dialog, dar nu consider că școlile reprezintă un loc unde să ne etalăm sexualitatea.

Despre Uniunea Europeană

  • Văd Uniunea Europeană ca un spațiu economic comun și aș menține asta…
  • Dar asta nu înseamnă că trebuie să transformăm UE într-un stat federal și vrem ca deciziile să fie luate de fiecare țară în parte

Despre proiecte pentru tineri

  • De când este primarul în funcție la Cluj-Napoca s-au făcut sub 200 de apartamente ANL.
  • Avem de lucrat la soluții accesibile pentru ca tinerii să poată rămâne în marile orașe, iar cei plecați să se întoarcă în țară. Noi vrem cartiere pentru tineri la prețuri accesibile.

Despre Republica Moldova și ”sorosisti”

  • Republica Moldova are nevoie de noi, nu noi de Republica Moldova
  • Îi asigur pe frații de peste Prut că în mine au un partener pe care pot să se bazeze
  • Vorbesc despre un sprijin condiționat care să meargă către cetățeni
  • O parte din zona ONG, din mediul universitar în SUA, în Europa, dar și România, aparțin unui curent ideologic pe care îl respingem. E ceea ce cunoaștem generic ca fiind ”fenomenul Soros”, dar asta nu înseamnă că respingem democrația.
  • Nu voi încuraja alocări de fonduri pentru schimbarea sexului copiilor.

Citește mai departe

EVENIMENT

Când se fac plățile pentru pensii, alocații și alte beneficii sociale în mai. Ministerul Muncii a anunțat calendarul oficial

Publicat

De

Plată pensii luna mai

Chiar dacă va fi minivacanță de 1 Mai, autoritățile dau asigurări că toate drepturile sociale vor fi plătite la timp.

Astfel, pensiile, alocațiile, indemnizațiile, dar și alte plăți vor ajunge la beneficiari conform unui calendar oficial stabilit de Ministerul Muncii.

Când se fac plățile pentru pensii, alocații și alte beneficii sociale în mai

„În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paști. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toți românii. Banii aferenți alocațiilor pentru copii, pensiilor și celorlalte prestații sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăților fiind deja stabilit în acest sens”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.

Calendarul plăților pentru luna mai:

Alocații și indemnizații – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială

  • Alocația de stat pentru copii: 8 mai în cont, 13 mai prin poștă
  • Indemnizația de creștere a copilului: 8 mai în cont, 13 mai prin poștă
  • Stimulentul de inserție: 8 mai în cont, 13 mai prin poștă
  • Alocația de plasament: 8 mai în cont, 13 mai prin poștă
  • Drepturi pentru persoane cu dizabilități: 12 mai în cont, 14 mai prin poștă
  • Hrană pentru persoane cu HIV/SIDA: 20 mai în cont și prin poștă
  • Hrană pentru bolnavii de TBC: 20 mai în cont și prin poștă
  • Ajutor pentru susținerea familiei (VMI): 20 mai în cont și prin poștă
  • Ajutor de incluziune (VMI): 20 mai în cont și prin poștă

Pensii – Casa Națională de Pensii Publice

  • Prin poștă: începând cu 2 mai
  • În cont bancar: 12 mai
  • Pensionari din străinătate (Citi Bank): 20 mai

Plata ajutorului de șomaj se va face între 14 și 16 mai, atât pe card cât și prin poștă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate