EVENIMENT
Raed Arafat: Nici nu se discută de un lockdown sau de închiderea unor activități
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declaratcă în acest moment nici nu se discută de închiderea unor activități sau de vreun lockdown. Totuși, acesta vorbește de luarea unor măsuri speciale de siguranță, pe fondul creșterii numărului de cazuri.
„Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar vorba de măsuri care să fie luate suplimentar din cauza creşterii numărului cazurilor, asta este posibil. Noi tot timpul am zis că este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale care să fie intensificate, iar controalele să fie intensificate pentru că trebuie să controlăm această creştere. (…)
Nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgenţă sau nimeni nu a spus – sau cel puţin nu am auzit eu – că va fi instituită o stare de urgenţă. Trebuie să fie totuşi instituite unele măsuri pentru că unele prefecturi au început să le instituie, unde cifra este mai mare, incidenţa e mai mare, să instituie nişte reguli judeţene, locale, în anumite localităţi şi ne putem aştepta să crească astfel de măsuri. (…) La acest moment nu se discută de închidere sau de lockdown, cum ziceţi, în acest moment nu”, a declarat presei dr. Raed Arafat.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






