ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Un nou punct de colectare a deșeurilor voluminoase, deschis pe Tăietura Turcului
Clujenii au un nou loc unde pot preda gratuit deșeuri voluminoase și din construcții. Primăria Cluj-Napoca a deschis un punct de colectare, pe Tăietura Turcului.
Primăria Cluj-Napoca a deschis un nou punct de colectare a deșeurilor prin aport voluntar pe platoul situat pe strada Tăietura Turcului.
„Ai canapele uzate și nu știi unde să le duci? Ai zugrăvit bucătăria și nu știi ce să faci cu molozul? Primăria Municipiului Cluj-Napoca a deschis un nou punct de colectare a deșeurilor prin aport voluntar pe platoul de pe strada Tăietura Turcului”, a declarat primarul Emil Boc.
Două centre permanente, în pregătire
Punctul de colectare are caracter temporar, pentru desfășurarea de campanii de colectare deșeuri până la deschiderea CAV-urilor – centre de colectare cu aport voluntar în curs de realizare cu fonduri europene.
„Aceste centre au un caracter temporar, până când finalizăm construcția anul acesta a două centre cu caracter definitive”, a explicat primarul.
Centrul de colectare anterior, situat pe str. Bucium f.n. a fost închis în vederea finalizării lucrărilor de construire a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. În paralel funcționează în continuare și punctul de colectare de pe strada Fabricii f.n.
Ce materiale pot fi duse la centru
Persoanele fizice pot preda gratuit în aceste locații deșeurile voluminoase precum: mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosinţă îndelungată, respectiv deșeuri de construcții, provenite din activități de construcții și demolări, care nu necesită autorizație de construcție, precum: cărămizi, țigle și produse ceramice, amestecuri de beton, produse ceramice, fără conținut de substanțe periculoase (excepție polistiren, rigips, vată minerală), precum și deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).
„Persoanele fizice pot preda gratuit în aceste locații deșeurile voluminoase precum: mobilier, covoare, saltele, deșeuri din cosntrucții, provenite din activități de demolări care nu necesită autorizație de construcție, precum și deșeuri din echipamente electronice și electrice.
Facem curățenie acasă, predăm deșeurile și păstrăm Clujul curat. Amenda este doar pentru cei care nu respect aceste reguli”
Orarul de funcționare
Pot fi predate gratuit deșeuri de construcții și demolări – maximum 1 mc/lună/persoană pentru persoanele domiciliate în municipiul Cluj-Napoca – pentru deșeurile care intră în categoria deșeurilor de construcții (beton, cărămizi, țigle și produse ceramice, amestecuri de beton, cărămizi, țigle și produse ceramice, fără conținut de substanțe periculoase).
Orarul de funcționare al acestor puncte de colectare este următorul, în funcție de tipul de deșeuri depozitate:
- deșeuri voluminoase – marți și sâmbătă, între orele 9.00-17.00
- deșeuri din construcții – joi, între orele 9.00-17.00
- deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE) – marți, joi și sâmbătă, între orele 9.00-17.00.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






