ADMINISTRAȚIE
PSD și-a prezentat lista de candidați pentru Consiliul Județean Cluj, în urma criticilor deputatului Nasra
Organizația județeană a PSD Cluj a prezentat azi detalii despre primele 10 persoane nominalizate să candideze la funcțiile de consilieri județeni. În ordinea locurilor de pe listă, acestea sunt:
Președinte
Alexandru Cordoș este președintele interimar al PSD Cluj. El este cadru didactic universitar și a fost ales în mai multe funcții pe listele PSD în trecut, precum cea de consilier local în municipiu (2004-2008) și senator de Cluj (2008-2016). Absolvent de drept la Cluj, dl. Cordoș a ocupat mai multe funcții administrative de conducere, atât în companii private cât și în societăți de stat.
Consilierii
Valentin Cuibus deține în prezent funcția de consilier județean din partea PSD. Profesor de fizică, Valentin Cuibus a ocupat în ultimii 8 ani poziția de șef al Inspectoratului Școlar Județean Cluj. O lungă perioadă din cariera sa, inclusiv în prezent, a avut și rolul de director la Palatul Copiilor, iar în perioada guvernului Năstase a activat ca prefect al județului Cluj.
Laura Elena Chiorean este de profesie avocat, a fost subsecretar de stat la Departamentul pentru Afaceri Europene, secretar general la Ministerul Afacerilor Europene și consilier județean. Ea este, de asemenea, președinta organizației de femei a PSD Cluj
Vasile Sălătioan este liderul consilierilor județeni PSD, fiind susținut de organizația social-democrată din Dej.
Horia Chirteș este un tânăr om de afaceri cu studii juridice, a fost ales consilier local în comuna Săvădisla și reprezintă zona de munte a județului Cluj.
Laurențiu Oprea este de profesie inginer și economist, activează în postul de consilier județean și a fost propus de organizația din Gherla a partidului.
Daniela Pasc este profesor în domeniul turismului și alimentației, ocupă postul de director de școală și reprezintă zona Turda.
Mihai Șandru este inginer și președinte al organizației PSD Câmpia Turzii.
Liviu Mezei are profesia de inginer și este susținut de organizația PSD Huedin.
Marinel Băgăcean s-a retras din activitatea profesională și deține acum funcția de președinte al organizației de pensionari pe județul Cluj.
Lista a fost întocmită după mai multe criterii: rezultatele obținute de organizațiile din județ ale partidului, reprezentativitate (atât teritorială cât și în privința grupurilor specifice – vârstă, gen, profesie), precum și pe baza sondajelor, pentru a răspunde dorințelor electoratului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






