ADMINISTRAȚIE
PSD Cluj-Napoca a sesizat pericolul alunecărilor de teren de pe Uliului de o săptămână: Instituțiile de control nu au răspuns
PSD Cluj-Napoca a sesizat pericolul alunecărilor de teren de pe str. Uliului încă din 19 iunie susținând în acest caz nu e vorba doar de o mișcare a terenului, ci și de ”o fisură în sistemul de responsabilitate administrativă”. Social – democrații au acuzat instituțiile de control că nu au răspuns sesizărilor cetățenilor și ale consilierilor locali.
”Situația alarmantă de pe strada Uliului nu este doar o alunecare de teren. Este și o alunecare de încredere! O dovadă că între sesizarea cetățeanului și reacția administrației se poate căsca o prăpastie periculoasă – una în care riscăm să pierdem nu doar drumuri, ci și case, vieți și demnitate.
Ce se întâmplă acum? -În zona imobilelor 87A și 91A de pe strada Uliului, terenul a început din nou să cedeze. Fisuri adânci, carosabil instabil, riscuri reale pentru locuințele din apropiere. Deși Primăria Cluj-Napoca a emis un comunicat de presă și a dispus măsuri de protecție – benzi închise, folie impermeabilă, saci de nisip, monitorizare – esența problemei rămâne nerezolvată: cine a greșit și de ce aceste greșeli sunt tolerate?”, arată PSD Cluj-Napoca.
S-a solicitat o verificare oficială
Potrivit unui comunicat al PSD Cluj-Napoca, semant de consilierii locali Ovidiu Săcară, Aurelia Cristea si Vladimir Mătușan, când într-o zonă rezidențială apar fisuri și drumuri care cedează, ”problema nu este doar geologică – este administrativă și, eventual, penală”. Î
”Încă din 19 iunie 2025, în urma sesizărilor primite de la locuitorii zonei, consilierii locali ai PSD Municipiu Cluj-Napoca au solicitat o verificare oficială a lucrărilor executate în baza autorizațiilor 960/20.11.2023 și 84/21.02.2024. Au atras atenția că:
– Lucrările nu par conforme cu autorizațiile eliberate;
– Există suspiciuni serioase privind fie procesul de autorizare, fie execuția lucrărilor, fie ambele;
– S-a cerut intervenția Poliției Locale pentru control, însă răspunsul a fost că lucrările sunt conforme, dar ceea ce am semnalat s-a confirmat prin dezastrul produs astăzi.
Care sunt cerințele PSD Cluj-Napoca pentru administrația locală?
Instituțiile de control nu au răspuns
Este inadmisibil ca instituțiile de control, plătite din bani publici, să nu răspundă sesizărilor cetățenilor și ale aleșilor locali. Iar tolerarea tăcerii administrative într-o situație cu potențial periculos este, în sine, un act de complicitate pasivă”, precizează aleșii locali ai PSD.
Aceștia cer conducerii Primăriei Cluj-Napoca mai multe măsuri clare și imediate:
1. Sistarea de urgență a lucrărilor aflate în desfășurare la imobilele indicate;
2. Efectuarea unui studiu geo-topo complet pentru întreaga zonă afectată;
3. Lucrări de stabilizare a versantului, cu finanțare și coordonare municipală;
4. Sesizarea instituțiilor competente – Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția Națională Anticorupție dacă este cazul – pentru a verifica legalitatea procesului de autorizare și execuție;
5. Prezentarea publică a concluziilor privind sesizarea noastră din 19 iunie, privind neconformitățile sesizate.
6. Contractarea unui Audit Tehnic Extern pentru verificarea tuturor autorizațiilor de construire emise în ultimi 3 ani, precum și a dosarelor depuse pe circuitul de autorizare în acest moment.
Fapte penale?
”Asemenea abateri, dacă se confirmă, pot constitui nu doar simple erori administrative, ci fapte de o gravitate penală ridicată, încadrabile, după caz, ca: abuz în serviciu (art. 297 Cod penal), neglijență în serviciu (art. 298), fals intelectual (art. 321) sau chiar punerea în pericol a vieții și integrității persoanelor prin neluarea măsurilor legale de siguranță (art. 349).
Nu căutăm vinovați. Căutăm responsabilitate!”, subliniază consilierii PSD Cluj-Napoca.
Aceștia au menționat că nu e momentul atacurilor politice, dar nici al mușamalizării și că vor răspunsuri și soluții, nu doar garduri de plastic și saci de nisip.
”Dincolo de acțiunea preventivă, trebuie să recunoaștem că actualul sistem birocratic – lent, opac, comod – este vulnerabil. Când autorizațiile se dau pe hârtie, dar execuția pe teren se abate de la ele, iar verificările întârzie sau lipsesc, punem în pericol oameni reali, cu familii, cu copii.
Înțelegem că executivul Primăriei își dă interesul rezolvării acestei situații DAR trebuie ca fiecare verigă – de la funcționarul care a închis ochii, până la conducerea care a tolerat – să fie trasă la răspundere, legal și moral.
Nu putem cere cetățenilor să trăiască responsabil, cât timp sistemul care îi guvernează distruge în tăcere vieți.
Dezvoltare, dar nu cu orice preț
Trebuie să recunoaștem că o parte importantă a aparatului administrativ nu ține pasul cu transformarea accelerată a orașului, cu noile standarde de responsabilitate, transparență și competență. Avem încă funcționari pentru care semnătura e o rutină, nu o asumare.
Pentru care un aviz e o hârtie, nu un angajament față de siguranța celor care vor locui acolo și a celor ce locuiesc deja și suferă prejudicii majore. Și în spatele acestor semnături grăbite sau nepăsătoare stau astăzi oameni care trăiesc cu frică, în case care crapă sub tălpile lor, iar costul lucrărilor de stabilizare a acestui versant îl suportăm cu toții, din buzunarul propriu.
Clujul are nevoie de dezvoltare, dar nu cu orice preț! Nu putem cere unui oraș să evolueze, dacă administrația rămâne blocată în reflexe vechi. Nu pe riscul celor care au muncit și sacrificat o viață pentru o casă. Nu cu tăceri birocratice și autorizații necontrolate.
Este timpul ca fiecare responsabil – de la cel mai mic funcționar până la cel mai înalt decident – să răspundă. Nu simbolic. Ci real, legal, și proporțional cu prejudiciul produs.
Pentru că dacă nu începem să curățăm din temelii aceste disfuncționalități, le vom regăsi mâine în alte cartiere, alte străzi, alte tragedii”, au mai spus cei trei aleși locali social-democrați.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger





