EVENIMENT
Protecția Consumatorului Cluj a închis două magazine. Vindeau produse din carne expirate de 45 de zile, legume și fructe cu mucegai
Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj au controlat în urma unor sesizări două magazine alimentare din județ pe care le-au închis și le-au amendat cu 60.000 de lei.
Ei au descoperit 45 de kg de produse din carne expirate – cremvuști, salam, conserve cu o durată a valabilității expirate de 45 de zile, legume și fructe cu pete de mucegai, ouă cu excremente de pasăre, sau produse pe care era scurs lapte de consum dar și frigidere cu pete de mucegai.
În urma controlului, 128,8 kg de produse au fost oprite de la comercializare .
Comisarii au constatat că în cele două magazine nu erau respectate condițiile de depozitare și nici distanțarea socială.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






