ACTUALITATE
Poliția și DSVSA Cluj fac „curățenie” în transporturile alimentare. Amenzi de 32.000 de lei în Dej și comunele învecinate
Polițiștii clujeni, împreună cu inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj, au desfășurat pe 12 decembrie o acțiune în municipiul Dej și comunele arondate, având ca scop protejarea sănătății publice și siguranța alimentelor.
În intervalul orar 09:00–13:00, au fost verificate 18 autovehicule.
Amenzi de 32.000 de lei
În urma controalelor, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.000 de lei, pentru încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice și ale legislației sanitar-veterinare.
Cele mai flagrante cazuri
În jurul orei 08:50, pe DN1C, în localitatea Coplean, un bărbat a fost prins în timp ce transporta medicamente pentru uz veterinar fără a deține autorizație sanitar-veterinară și fără documente care să ateste spălarea și dezinfecția mașinii. Pentru neregulile constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 12.000 de lei, fiind dispuse măsuri imediate de remediere, respectiv curățarea și dezinfecția vehiculului.
Tot în aceeași zi, în jurul orei 09:00, pe DN1C, în localitatea Coplean, a fost depistat un autovehicul condus de un bărbat din județul Bistrița-Năsăud, care transporta fructe și legume, fără a deține autorizație sanitar-veterinară și fără documente privind igienizarea vehiculului. În acest caz, bărbatul a primit o amendă contravențională în valoare de 720 de lei, fiind dispuse măsuri de remediere.
În jurul orei 09.45, polițiștii și inspectorii DSVSA au identificat un alt autovehicul aparținând unei societăți comerciale din județul Cluj, care transporta produse alimentare, fără documente sanitar-veterinare și fără dovada spălării și dezinfecției mijlocului de transport, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 6.000 de lei și dispuse măsuri imediate de remediere.
De asemenea, la ora 10:00, în aceeași localitate, a fost depistat un alt transport de produse alimentare efectuat fără respectarea normelor sanitar-veterinare, societatea comercială fiind sancționată cu amendă în valoare de 12.000 de lei, fiind dispuse măsuri pentru igienizarea mijlocului de transport.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






