EDUCATIE
Probele scrise la Bacalaureat 2024 sesiunea a doua încep luni, 19 august. Ce trebuie să știe candidații
Luni, 19 august, încep probele scrise la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea a doua, cu testarea la Română. Primele rezultate vor fi comunicate în 26 august, iar cele finale în 30 august.
În perioada 8-14 august s-au desfășurat probele de competențe.
Probele scrise la Bacalaureat 2024 sesiunea a doua încep luni, 19 august. Ce trebuie să știe candidații
Sălile de examen vor fi monitorizate audio-video. Candidații trebuie să respecte anumite condiții pe parcursul testărilor, scrie Alba24.ro.
Reguli pentru candidați
Candidații vor putea intra în centrul de examen la probele scrise între orele 7.30 – 8.30. Este necesar să aibă asupra lor un act de identitate.
Probele încep de la ora 9.00 și sunt disponibile trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Acestea se calculează din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen:
– a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.)
– a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă:
– materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu
– au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane
– au primit ori au transmis materialele interzise.
Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Instrumente de lucru permise în sălile de examen
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră.
Pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru.
Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen.
La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Frauda și tentativa de fraudă
Încălcarea regulilor menționate va fi considerată tentativă de fraudă. Candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen“, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.
Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
– au susţinut probele de evaluare a competenţelor
– au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea
– au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Calendar sesiunea a doua – august
– 8-9 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
– 9 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
– 12 august: evaluarea competențelor digitale – proba D
– 13-14 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
– 19 august: limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
– 20 august: proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
– 21 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
– 22 august: limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
– 26 august: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00-18.00)
– 27-29 august 2024: rezolvarea contestațiilor
– 30 august: afișarea rezultatelor finale
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
U-BT Cluj-Napoca a suferit prima înfrângere în amicale. „Alb-negrii” au pierdut în fața celor de la Dinamo Sassari, în meciul disputat duminică seară.
U-Banca Transilvania a suferit o înfrângere în ultimul meci amical desfășurat în Bosnia și Herțegovina. Echipa a ajuns până în finala Memorialului Mirza Delibasic, iar duminică seara a pierdut împotriva celor de la Dinamo Sassari, scor 85-75.
„Alb-negrii” au început bine meciul, dar au pierdut ritmul
„Studenții” au început bine, încheind primul sfert cu un avantaj de 23-15. La pauză, jucătorii U-BT conduceau cu 38-35, având un avans de trei puncte.
Din păcate, „alb-negrii” și-au pierdut ritmul la revenirea pe teren. Italienii au jucat cu agresivitate și au pasat mingea eficient, reușind să înscrie 29 de puncte în sfertul trei. Nici în ultimul sfert U-BT nu a reușit să recupereze diferența, fiind nevoiți să accepte înfrângerea.
Silvășan: „Un meci foarte prost”
Mihai Silvășan, antrenorul U-Banca Transilvania, a recunoscut că echipa a avut un meci slab, cu multe greșeli și ratări, ceea ce a dus la prima lor înfrângere.
„A fost un meci foarte prost din partea noastră. Ne-am dorit să câștigăm, însă nu am avut mindset-ul necesar, din păcate. Au fost prea multe greșeli, mingi pierdute și ratări singuri cu inelul. Trebuie să învățăm din aceste lucruri, e prima înfrângere a noastră. Mergem mai departe și învățăm din acest meci pierdut”, a declarat acesta.
Cifrele meciului
Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania a avut procentaje de 42% din interiorul semicercului, 33% de la mare distanță și 62% de la linia de pedeapsă. Totodată, au marcat 46 de recuperări și 8 pase decisive.
Cifrele jucătorilor U-BT Cluj-Napoca din acest meci:
- Kevin Hervey – 20:06 minute de joc, 9 puncte, 8 recuperări și o intercepție.
- Tudor Șomăcescu – 4:15 minute de joc, o recuperare.
- Zavier Simpson – 30:38 minute de joc, 22 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive.
- Mareks Mejeris – 22:29 minute de joc, 5 puncte, 7 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă.
- Sasu Salin – 24:56 minute de joc, 8 puncte, 2 pase decisive, o recuperare și o intercepție.
- Zach Hankins – 25:22 minute de joc, 10 puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă.
- Deshawn Stephens – 14:38 minute de joc, 7 puncte și 3 recuperări.
- Mihai Măciucă – 17:11 minute de joc, 2 puncte și 3 recuperări.
- Patrick Richard – 13:36 minute de joc, o pasă decisivă.
- Adam Mokoka – 26:49 minute de joc, 12 puncte, 3 recuperări și 3 intercepții.
Pentru U-Banca Transilvania urmează ultimul amical din presezon, în deplasare împotriva celor de la Beșiktaș Istanbul. Întâlnirea este programată miercuri, 18 septembrie, cu începere de la ora 14.
EVENIMENT
Priveliște de sute de milioane. Cât costă un penthouse în West City Tower, cel mai înalt bloc din România?
Prețuri astronomice pentru un penthouse scos la vânzare în cea mai înaltă clădire din țară, blocul-turn West City Tower din Cluj-Napoca. Locul de parcare, un lux – se vinde separat.
Cel mai înalt bloc din România nu se află în Capitală, ci în Cluj-Napoca. West City Tower are o înălțime de aproximativ 100 de metri și se află în zona Mănăștur, iar acum unul dintre penthouse-urile sale a fost scos la vânzare pe Imobiliare.ro.
Penthouse de lux, scos la vânzare în West City Tower
Locuința se vinde la gri și se află la etajele 24 și 25, ultimele din bloc. Proprietatea are cinci camere și trei băi și dispune de o suprafață utilă de 210 metri pătrați.
Apartamentul de lux este scos a vânzare pentru suma de 800.000 de euro+TVA, conform anunțului. Oferta este cu atât mai exclusivistă cu cât doar patru penthouse-uri cu cinci camere există în întregul proiect.
Cum este organizat apartamentul?
La primul nivel apartamentul include o cameră, baie, living și un balcon, iar la nivelul al doilea trei camere, două băi și un alt balcon.
În total, West City Tower include 182 de apartamente. Clădirea, localizată în zona Mănăștur, este echipată cu lift panoramic unic în Cluj-Napoca.
Locul de parcare, vândut separat
Viitorul proprietar trebuie să achite, suplimentar, 6.000 euro+TVA pentru un loc de parcare exterior.
În ciuda înălțimii sale, West City Tower nu este cea mai înaltă clădire din România, ci doar cea mai înaltă clădire rezidențială. Există o clădire de birouri care o depășește ca înălțime, Sky Tower din București, cu 137 de metri înălțime.
Poliția Cluj anunță că duminică seara, în jurul orei 22.15, pe strada Tetarom III, din comuna Bonțida, a fost înregistrat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, după ce a fost lovită de un autobuz.
”Din cercetările preliminare efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 44 de ani, ar fi circulat pe partea carosabilă, fiind accidentat de un autobuz, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani.
Echipajul medical aflat la fața locului, a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul de 44 de ani a decedat.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autovehiculului a indicat rezultat negativ”, spun polițiștii.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
ADMINISTRAȚIE
Toamna își arată roadele la Zilele Recoltei 2024. Bunătăți pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj
Gospodinele își pot face provizii pentru iarnă în cadrul unei noi ediții a Zilelor Recoltei, între 20 și 22 septembrie, pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca.
Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, organizează între 20 și 22 septembrie a XII-a ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca.
Producătorii locali își aduc recolta pe platoul Sălii Sporturilor
Evenimentul se va desfășura pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, cu un program cuprins între orele 8:00 și 22:00.
„Așteptate cu nerăbdare atât de fermieri, cât și de locuitorii orașului, Zilele Recoltei reprezintă o strânsă legătură cu trecutul. Acum, ca și odinioară, aici se reunesc zeci de fermieri clujeni, mai mari sau mai mici, care au ocazia să-și prezinte și să-și valorifice rodul muncii de peste an. În același timp, locuitorii municipiului Cluj-Napoca pot să achiziționeze legumele și fructele necesare pentru a-și asigura necesarul pentru sezonul rece, sau pot opta pentru produsele gata preparate. Suntem convinși că și această ediție a sărbătorii dedicate pământului și roadelor sale va fi una de succes atât pentru producători, cât și pentru cumpărători”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Fructe, legume și conserve gata de pus în cămară
Zilele Recoltei la Cluj-Napoca reunesc aproximativ 120 de mici întreprinzători și fermieri clujeni care vor prezenta celor interesați fructe și legume de sezon provenite din fermele clujene, de la cartofii de Râșca, la ceapa de Mihai Viteazu și legumele de Jucu.
Gospodinele vor avea la dispoziție și varză, conopidă, ardei sau gogoșari, vinete și roșii, precum și pătrunjel, cimbru, mărar sau hrean.
Fructele vremii, de la mere, la pere de toamnă și piersici de vie, până la struguri de masă sau de vin, ori must proaspăt stors, de toate sunt de găsit și degustat la Zilele Recoltei.