Connect with us

EVENIMENT

Primul TRANSPLANT hepatic realizat la Cluj, la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie. Intervenție de 8 ore

Publicat


transplant

Primul transplant hepatic la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj a avut loc, sâmbătă, pacientul fiind o tânără de 24 de ani care suferea de ciroză hepatică. Intervenția a durat 8 ore și s-a încheiat în cursul serii.

Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie (IRGH) ”Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca a primit recent acreditarea pentru a efectua acest tip de transplant.

Primul TRANSPLANT hepatic realizat la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj. Pacienta are 24 de ani

Pentru a face acest pas, institutul a realizat lucrări de reamenajare a unor spații și a achiziționat echipamentele necesare.

Potrivit managerului institutului, Mihai Mleșnițe, investiția pentru partea de infrastructură a costat 1,5 milioane de lei, iar echipamentele au fost în valoare de 2 milioane de lei. Toată investiția a fost făcută din resursele proprii ale institutului.

Premieră pentru institutul clujean

Dr. Nadim Al Hajjar, coordonatorul echipei de medici care a efectuat operația, a declarat pentru Cluj24 că intervenția a avut un grad ridicat de dificultate.

”Este o premieră pentru institutul nostru. Pacientul a fost o tânără de 24 de ani care suferea de ciroză hepatică. Ficatul transplantat i-a aparținut unui bărbat, l-am primit de la București.

Intervenția a durat peste 8 ore și acum monitorizăm starea postoperatorie a pacientei.

Reușita transplantului depinde de mai mulți factori așa că nu ne antepronunțăm vis-a-vis de succesul intervenției până nu suntem siguri că organismul a acceptat organul”, a spus Al Hajjar.

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate