ADMINISTRAȚIE
Primele 800 de tomberoane din Austria ajung în Chinteni. De la 1 ianuarie sunt folosite la colectarea gunoaielor
Primărița comunei Chinteni, Lucia Suciu, anunță că marți vor fi livrate din Austria primele 800 de tomberoane pentru colectarea deșeurilor menajere, începând cu luna ianuarie 2023.

”Menționăm că suntem prima comună în care aceste tomberoane sunt livrate.
Acestea sunt echipate corespunzător, iar cei care au încheiat deja contractul de prestări de servicii cu SC Supercom SA, își pot ridica tomberonul de la sediul Primăriei Chinteni”, a spus Suciu.


Vor urma și altele
Aceasta a declarat pentru Cluj24 că tomberoanele vor fi predate primilor 800 de beneficiari.
”Tomberoanele au o capacitate de 120 de litri și vor fi distribuite locuitorilor care au semnat, deja, contracte cu Supercom. Vor mai venit și altele în perioada următoare”, a precizat Suciu.
SC Supercom SA a câștigat la sfârșitul anului trecut toate licitațiile organizate de către Consiliul Județean Cluj pentru colectarea și transportul deșeurilor din localități, pe următorii 10 ani.


Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






