ADMINISTRAȚIE
Primăriile din Cluj trag obloanele. Grevă pe termen nelimitat. Primar: Să vină Bolojan să rezolve problemele
Grevă în primăriile din județul Cluj. Începând de vineri, 29 august, primăriile din comune și municipii opresc total activitatea, din cauza măsurilor din Pachetul II pe care Guvernul Bolojan urmează să le ia.
Reforma din administrația locală prevede reducerea numărului de angajați cu 25% și trecerea unor salariați pe contracte de jumătate de normă.
Primăriile din Cluj trag obloanele
Mai multe primării din Cluj au oprit vineri activitatea în semn de protest față de Pachetul II de măsuri al Guvernului, care privește și administrația locală.
Altele vor înceta activitatea începând din 30 august. Este și cazul Primăriei din Chinteni, care se va închide de sâmbătă.
„Sunt de acord cu protestele angajaților, pentru că nu poate veni un individ de la capătul României să-și asume niște măsuri haotice. Aceste măsuri generează mai multe pierderi. Avem licitații făcute, contracte în derulare, deci nu se poate să spui că nu mai finanțezi proiectele dacă o primărie nu colectează 90% din taxe. Colectarea se face până în decembrie, nu schimbi regulile în timpul jocului”, a declarat pentru Cluj24.ro Lucia Suciu, primărița din Chinteni.
Primar: „Să vină Bolojan să rezolve problemele”
Primăria Chinteni, cu 9 localități în componență, aflată în apropiere de Cluj-Napoca, are 10 angajați și ar avea nevoie de un număr dublu.
Primărița din Chinteni a mai ridicat o problemă, și anume aceea a impozitului pe locuință la 70%.
„Ce a făcut statul român pentru locuitorii din Chinteni? Au plătit multe taxe, au făcut eforturi supraomenești să își construiască o casă… Din 30 august închidem instituția. Să vină Bolojan să rezolve problemele”, a spus Lucia Suciu.
Cornelia Delimoț, lider sindical: ”Sunt măsuri ticăloase”
Sindicatele din administrația locală pregăteau deja proteste pentru data de 8 septembrie. Dar evenimentele le-au luat-o înainte angajaților, având în vedere că premierul Ilie Bolojan își va asuma noile pachete legislative, care luni ajung în Parlament.
Cornelia Delimoț, liderul Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor – SCOR Cluj, a declarat pentru Cluj24.ro că 35 de primării din comune și orașe, deci jumătate din cele din județ, au semnat deja pentru a participa la protestele de săptămâna viitoare. Multe dintre acestea au tras obloanele încă de vineri, cum ar fi Primăria din Luna sau cea din Jucu.
„Problema este reducerea personalului din administrația locală cu 25%, deși se convenise că va fi 20%. Dar cel mai dureros lucru pentru noi este înjumătățirea normei de lucru. Sunt oameni care au dat concurs pe funcții publice. Este o măsură ticăloasă”, a spus Cornelia Delimoț.
Practic, angajați din primăriile din județ vor rămâne cu un salariu net de aproximativ 2.000 de lei, iar lidera de sindicat spune că oamenii vor pleca de bunăvoie în aceste condiții.
Pachetul 2 „demolează” primăriile comunelor și orașelor mici
După șapte săptămâni de „dialog al surzilor” între primarii comunelor, Sindicatul Național SCOR și premierul Ilie Bolojan, așa-numitul Pachet 2 de măsuri pentru administrația publică locală a fost pus pe masă într-o formă care, potrivit edililor și sindicaliștilor, „demolează” primăriile comunelor și orașelor mici.
„Concret, media de personal dintr-o primărie comunală este de 9,78 funcționari, iar noul pachet prevede o reducere suplimentară de 25%, după ce anul trecut a fost aplicată o altă tăiere de 10%. Practic, fiecare al treilea angajat din primăriile comunale urmează să fie concediat, deși aceștia sunt cei mai slab plătiți bugetari din sistem. În timp ce tăierea de 20% promisă la nivel central întârzie, la sate și în orașele mici măsura se aplică forțat și imediat”, arată reprezentanții SCOR.
Asistenții personali vor fi plătiți de Primării
O altă schimbare care i-a nemulțumit inclusiv pe primari privește cei 60.000 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap din întreaga țară.
Deși guvernul promisese trecerea lor pe bugetul de stat, proiectul de lege a fost modificat, iar plata acestora rămâne în sarcina primăriilor.
„În documentele contabile, această mutare va dubla artificial cheltuiala cu salariile, ceea ce va face ca multe primării să pară incapabile să-și acopere cheltuielile din veniturile proprii. În aceste cazuri se va aplica <<meniul pentru săraci>>, expresia lansată chiar de premierul Ilie Bolojan, adică o grilă de salarizare specială, redusă, doar pentru primăriile cu bugete mici.
În schimb, consiliile județene sunt exceptate de la această regulă, deși niciun CJ nu își acoperă salariile din venituri proprii, ci din sumele defalcate colectate de la comune și orașe”, au mai arătat reprezentanții SCOR.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






