Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Primăria Săcuieu pregătește proiect european de aproape 10 milioane de euro pentru dezvoltarea domeniului schiabil Vlădeasa

Publicat


viscol

Domeniul schiabil Vlădeasa ar putea intra într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce administrația locală a anunțat intenția de a depune un proiect major pe fonduri europene, cu o valoare estimată la 9,8 milioane de euro

. Investiția vizează transformarea zonei într-o destinație turistică viabilă atât iarna, cât și vara, pentru a răspunde cerințelor actuale și schimbărilor climatice.

Primarul comunei Săcuieu, Cuc Gheorghe, a explicat pentru Cluj24 că varianta privată pentru revitalizarea domeniului schiabil nu s-a dovedit fezabilă, iar cea mai sigură soluție rămâne finanțarea prin fonduri europene. Totuși, regulile de finanțare actuale presupun o cofinanțare de 50%, ceea ce obligă administrația locală să contracteze un credit pentru a asigura partea proprie.

„Proiectul se ridică la aproape 10 milioane de euro, din care o parte vor fi acoperiți prin fonduri europene, iar cofinanțarea va fi asigurată printr-un credit. Este un punct de început al dezvoltării zonei Vlădeasa”, a declarat edilul.

Evitarea ariilor protejate și planuri pentru activități pe tot parcursul anului

Proiectul va fi derulat prin ADR Nord-Vest, iar primele investiții sunt planificate în zona Săcuieu, într-un perimetru care evită ariile naturale protejate, conform cerințelor ghidurilor de finanțare europene.

Administrația locală subliniază că accentul va fi pus pe sustenabilitate. Dacă în trecut multe proiecte similare din țară au eșuat, din cauza lipsei de atractivitate, planurile pentru Vlădeasa includ infrastructură pentru activități turistice atât de iarnă, cât și de vară.

„E foarte greu să te bazezi doar pe sezonul de iarnă. Dacă mergem pe un concept vară-iarnă, asigurăm locuri de muncă pe tot parcursul anului, avem șanse mai mari de aprobare a proiectului și o viabilitate economică superioară”, a explicat primarul.

Urmează etapa de documentații și studii de favorabilitate

În perioada următoare, Primăria Săcuieu va lucra la întocmirea documentațiilor necesare pentru exercițiul financiar 2027–2032. Printre acestea se numără și studiile de favorabilitate, menite să demonstreze fezabilitatea investiției și să evite situațiile în care proiectele finanțate nu produc rezultatele așteptate.

Edilul susține că obiectivul principal este includerea Vlădesei pe lista proiectelor strategice la nivel european, ceea ce ar crește șansele de aprobare și finanțare.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate