ADMINISTRAȚIE
Primăria Cluj-Napoca, precizări despre parcul Grigorescu: Râul Someș: culoarul verde al oraşului nostru
Ca urmare a publicării articolului ” Cum arată parcul din Grigorescu de pe malul Someșului. Primăria l-a umplut de betoane”, Primăria Cluj-Napoca doreşte să facă următoarele precizări:
Proiectul de reabilitare a râului Someş este considerat un exemplu de bune practici la nivel european pentru efortul de regenerare a râului, pe care şi-a propus să-l transforme într-o coloană vertebrală verde şi ecologică a oraşului.
Citește și FOTO. Cum arată parcul din Grigorescu de pe malul Someșului. Primăria l-a umplut de BETOANE
Proiectul este rezultatul unui concurs internaţional de soluţii derulat împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România, câştigătorul fiind desemnat de un juriu internaţional. Proiectul echipei PRÁCTICA a obţinut premiul Share Building Awards 2019 şi a fost apreciat şi în cadrul Bienalei de la Veneţia 2021.
Prin ansamblul lucrărilor care se execută în zona Grigorescu, zonele verzi se extind, spațiile publice de pe ambele maluri ale râului sunt refăcute, fauna și flora locală sunt reintroduse pe malurile râului. Trebuie precizat că suprafaţa totală de spaţii verzi din zona Grigorescu creşte de la 77.287 mp la 89.659 mp – o creştere de 1,2 hectare.
Crește numărul de arbori
În primul rând, prin implementarea acestui proiect creşte semnificativ numărul de arbori prin plantarea multor specii locale. Mai precis, numărul arborilor va crește de la 762 de arbori la 1.471 de arbori, deci se plantează peste 700 de noi arbori.
Astfel se creează un aliniament de tei de-a lungul malului râului, însoțit de tufișuri joase care va funcționa ca tampon de securitate între drumul pentru vehicule și banda de biciclete.
Pentru zonele cu activitate intensă, precum terenurile de sport sau locurile de joacă, se plantează arbori cu frunze mari (castani, stejari şi ulmi). În terasele mai apropiate de apă, un aliniament de frasini urmează zonele pietonale.
Grupuri de arbuști
În spaţiile care se modifică în lățime, precum Plaja sau parcul La Butuci, sunt incluse grupuri de arbuşti. Aceste amenajări sunt un element fundamental al proiectului datorită potențialului de a încuraja biodiversitatea, care va declanșa un proces natural de regenerare.
În al doilea rând, marginea dură a râului este transformată într-un mediu mai moale și mai natural în multe zone, pe măsură ce secțiunea râului este lărgită. Astfel, țărmul este transformat într-un ecosistem mai divers prin includerea vegetației locale, roci şi nisip.
Acest sistem de terase permite râului să devină mai accesibil și încorporează zone de recreere în care pot avea loc o gamă diversă de activități.
Piste de biciclete
Nu în ultimul rând, și ca parte a strategiilor ecologice, proiectul se concentrează pe mobilitatea durabilă: pistele de biciclete, căile pietonale și podurile propuse îmbunătățesc conexiunile pietonale și reduc traficul auto.
Un sistem de piste pentru biciclete și pietoni conferă continuitate traseelor de circulație de-a lungul râului, care în prezent sunt fragmentate. Aceste intervenţii vor permite Someșului să devină coloana vertebrală principală a mobilității durabile în întreg orașul.
Toate aceste aspecte incluse în procesul de implementare vor permite Someșului să devină un spaţiu mai verde și mai durabil pentru orașul Cluj-Napoca.
În tabelul de mai jos sunt prezentaţi principalii indicatori referitori la proiectul aflat în implementare în zona Grigorescu:
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






