ANUNȚURI PUBLICE
Prima zi de Electric Castle: o AMENDĂ de 5.000 de lei, 6 consumatori de DROGURI și 71 de persoane asistate de ISU-SMURD
Prima zi a festivalului Electric Castle a fost una fără evenimente negative. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
„Pentru prevenirea incendiilor, specialiștii din cadrul inspecției de prevenire a ISU Cluj au desfășurat 11 controale și au aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei. Totodată, s-au aplicat 17 avertismente operatorilor economici”, spun autoritățile.
În prima zi a festivalului nu au fost înregistrate incidente de ordine publică. Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au constatat o faptă de natură penală – nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă – și au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale la regimul circulației autovehiculelor pe drumurile publice.
„În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare în zona de acces, au fost constatate 6 situații de deținere de droguri de risc pentru consum propriu (4 de către jandarmi și 2 de către polițiști din cadrul BCCO Cluj).
Precizăm că anterior festivalului, specialişti ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj – au desfăşurat 4 sesiuni de instructaj pe tematică antidrog, cu 173 de cadre ale Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca şi 30 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj”, completează acestea.
sursa: ISU Cluj – Facebook
Colonelul Drînda, șeful Centrului Operațional ISU Cluj, despre intervențiile SMURD: „Toată organizarea începe cu multe luni înainte”
În cursul primei zile de festival la Electric Castle, salvatorii ISU-SMURD au asistat medical 71 de persoane, dintre care una a fost transportată la spital. De asemenea, personalul SAJ a oferit sprijin medical pentru 21 de persoane.
Potrivit ISU Cluj, în incinta festivalului s-a creat o comunitate a salvatorilor. Pe durata Electric Castle, peste 600 de specialiști ISU-SMURD au misiunea de a oferi sprijin celor aflați în nevoie. Întregul scenariu a fost gândit de colonelul Gabriel Drînda, șeful Centrului Operațional al ISU Cluj
„Avem două puncte clasice în interiorul festivalului. În ultimii ani nevoia ne-a arătat că trebuie să împart festivalul în două zone distincte. De anul acesta a apărut o provocare suplimentară, și anume camping-ul, comasat într-o singură zonă. 15.000 de persoane stau în același loc, așa că am amenajat un punct medical acolo împreună cu colegii noștri de la SAJ.
Toată organizarea începe cu multe luni înainte, avem ședințe constructive cu organizatorii și celelalte autorități. Colaborarea este cea mai importantă. Deja ne cunoaștem între noi. Lucrăm foarte bine împreună.
Din fericire, raportat la numărul mare de participanți, incidentele nu sunt atât de multe. Sperăm să încheiem cu bine misiunea, deși se va acumula oboseală. Suntem pregătiți să gestionăm toate situațiile care pot să apară. Toate structurile și-au suplimentat forțele, s-a pus accentul pe prevenție. Sperăm să ne întoarcem cu toții sănătoși luni și festivalul să iasă bine”, a spus colonelul Drînda.
Acesta coordonează festivalurile clujene de amploare care au devenit celebre în toată Europa.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






