Connect with us

EVENIMENT

Prima lună de vară a adus mai mulți turiști la Cluj. Aproape 10% au fost din alte țări

Publicat


Peste 37.000 de turiști au ajuns în județul Cluj în luna iunie a acestui an.

Comparativ cu luna mai 2021, sosirile în structurile de primire turistică au crescut cu 33,3%, iar față de luna iunie a anului trecut au crescut de 2,9 ori, potrivit datelor Direcției de Statistică.

Dintre aceștia, 90,7%, au fost tiriști români, în timp ce turiștii străini au reprezentat 9,3%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2021, au însumat 66.333 fiind cu 39,2% mai mari decât în luna mai și de 3,3 ori mai multe decât în iunie 2020.

Durata medie a șederii, în luna iunie 2021, a fost de 1,8 zile per turist.

Potrivit Direcției de Statistică, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna iunie 2021 fost de 24,5% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 16,6 puncte procentuale față luna iunie 2020.

La Cluj, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, au fost cazați 144.985 de turiști, din care 8.620 au fost străini, respectiv 5,9 % din total.

În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în Cluj, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa, respectiv 89,6% din totalul turiștilor din afara țării.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate