ACTUALITATE
PREȚURILE la energie. Comisia Europeană propune o intervenție de urgență pe piață pentru a REDUCE facturile
Din cauza recentelor creșteri dramatice ale prețurilor, Comisia Europeană propune, o intervenție de urgență pe piață pentru a reduce facturile. Printre altele, CE propune deasemenea obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf.
UE se confruntă cu efectele unei neconcordanțe grave între cererea și oferta de energie, în mare parte din cauza utilizării continue ca armă a resurselor energetice de către Rusia.
Pentru a reduce presiunea sporită pe care această situație o exercită asupra gospodăriilor și întreprinderilor europene, Comisia propune măsuri excepționale de reducere a cererii de energie electrică, care vor contribui la reducerea costului energiei electrice pentru consumatori, precum și măsuri de redistribuire a excedentului de venituri din sectorul energetic către consumatorii finali. Acest lucru este urmarea măsurilor convenite anterior privind umplerea instalațiilor de stocare a și reducerea cererii de gaze naturale în vederea pregătirii pentru iarna următoare.
Primul răspuns pentru a face față prețurilor ridicate este reducerea cererii. Acest lucru poate avea un impact asupra prețurilor energiei electrice și poate avea un efect global de calmare a tensiunilor de pe piață. Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producția energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra prețului, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf selectate.
„Reducerea cererii în perioadele de vârf ar duce la o reducere a consumului de gaze cu 1,2 miliarde de metri cubi în timpul iernii”
Statele membre vor trebui să identifice 10% din totalul de ore, care au cel mai mare preț preconizat, și să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf.
Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin 10% până la 31 martie 2023. Acestea pot alege măsurile adecvate pentru a realiza această reducere a cererii, care pot include compensații financiare. Reducerea cererii în perioadele de vârf ar duce la o reducere a consumului de gaze cu 1,2 miliarde de metri cubi în timpul iernii.
Comisia propune și un plafon temporar al veniturilor pentru producătorii de energie electrică „inframarginali”, și anume cei care utilizează tehnologii cu costuri mai mici, cum ar fi sursele regenerabile de energie, energia nucleară și lignitul, care furnizează energie electrică în rețea la un cost mai mic decât nivelul prețului stabilit de producătorii „marginali” mai scumpi.
Acești producători inframarginali au realizat venituri excepționale, cu costuri de funcționare relativ stabile, deoarece centralele electrice pe bază de gaze naturale costisitoare au determinat creșterea prețului angro al energiei electrice pe care îl practică. Comisia propune stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 EUR/MWh. Acest lucru va permite producătorilor să își acopere costurile de investiții și de funcționare fără a afecta investițiile în noi capacități, în conformitate cu obiectivele noastre privind energia și clima pentru 2030 și 2050.
Veniturile care depășesc plafonul vor fi colectate de guvernele statelor membre și utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie să își reducă facturile. Statele membre care comercializează energie electrică sunt încurajate, în spiritul solidarității, să încheie acorduri bilaterale pentru a partaja o parte din veniturile inframarginale colectate de statul producător în beneficiul utilizatorilor finali din statul membru cu o producție scăzută de energie electrică. Astfel de acorduri trebuie să fie încheiate înainte de 1 decembrie 2022 în cazul în care importurile nete de energie electrică ale unui stat membru dintr-o țară vecină sunt de cel puțin 100 %.
În al treilea rând, Comisia propune o contribuție de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activitățile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale și al rafinăriilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale. Această contribuție limitată în timp ar menține stimulentele pentru investiții pentru tranziția verde. Aceasta ar urma să fie colectată de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o creștere de 20 % față de profiturile medii din ultimii trei ani.
Veniturile ar urma să fie colectate de statele membre și redirecționate către consumatorii de energie, în special către gospodăriile vulnerabile, întreprinderile grav afectate și industriile mari consumatoare de energie. De asemenea, statele membre pot finanța proiecte transfrontaliere în conformitate cu obiectivele planului REPowerEU sau pot utiliza o parte din venituri pentru finanțarea comună a măsurilor de protejare a ocupării forței de muncă sau de promovare a investițiilor în sursele regenerabile de energie și în eficiența energetică.
Comisia va continua, de asemenea, să caute alte căi pentru a reduce prețurile pentru consumatorii și industria europeană și pentru a reduce presiunea de pe piață.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
S-a încheiat la Cluj RENUMĂRAREA voturilor din primul tur al prezidențialelor. Nu s-au semnalat ERORI majore
Renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor s-a încheiat la Cluj. Nu s-au semnalat erori semnificative.
Contactat de Cluj24, judecătorul Adrian Popescu, președintele BEJ Cluj, ne-a declarat:
S-a încheiat la Cluj RENUMĂRAREA voturilor din primul tur al prezidențialelor. Nu s-au semnalat ERORI majore
„Renumărarea s-a încheiat la Cluj în toate secțiile. Nu au fost semnalate erori majore. Au fost cazuri de 3-5 buletine pe care s-a imprimat tușul de pe alte buletine, dar, repet, nu s-au identificat greșeli care să afecteze decisiv numărul total al voturilor pentru un candidat sau altul.
În ceea ce privește incidentul cu sacii nesigilați, a fost vorba de o eroare umană. Au fost președinți de secții care au pus procesele verbale cu ștampile cu tot în saci și i-au sigilat. Ștampilele se refolosesc așa că sacii au trebuit deschiși. Am verificat numărarea voturilor din aceștia comparând cu ceea ce scria în procesele verbale și nu s-a observat nicio anomalie.”
EVENIMENT
UPDATE. Saci cu VOTURI din turul 1, găsiți NESIGILAȚI în spațiul de depozitare, la Cluj. Polițiștii fac cercetări
Mai mulți saci cu voturi din turul 1 al prezidențialelor au fost găsiți nesigilați într-un loc de depozitare. La sesizarea unui membru BEJ Cluj, polițiștii fac cercetări. Acesta a părut mai interesat să facă live pe TikTok și scandal decât de adevăr.
„În cursul zilei de 29 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un membru al Biroului Electoral Județean Cluj, prin apel la 112, cu privire la faptul că în spațiul de depozitare destinat buletinelor de vot s-ar afla mai mulți saci cu buletine de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale, nesigilați.
Saci cu VOTURI din turul 1, găsiți NESIGILAȚI în spațiul de depozitare, la Cluj. Polițiștii fac cercetări
În urma sesizării, a fost constituită o echipă operativă care s-a deplasat la fața locului pentru a verifica aspectele semnalate.
Polițiștii au demarat cercetări sub aspectul infracțiunii de rupere de sigilii, în vederea clarificării tuturor circumstanțelor. Până în prezent, nu au fost constatate nereguli, însă verificările continuă pentru a asigura respectarea strictă a prevederilor legale.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.
UPDATE. Un membru al BEJ Cluj s-a băgat în seamă să facă trafic pe TikTok
Din informațiile Cluj24, sesizarea Poliției a fost făcută de reprezentantul în BEJ Cluj din partea partidului Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN), Emanuel Cioacă, care a transformat subiectul în scandal live pe TikTok și s-a lăudat că a avut peste 300.000 de vizualizări
Acestuia i s-a explicat că nu este vorba de nicio fraudă ci, pur și simplu, în momentul aducerii sacilor cu voturi duminică noaptea la finalul primului tur al prezidențialelor, au fost președinți de secții de votare care nu au introdus în sacii cu voturi și ștampilele, astfel că sacii au fost desigilați pentru a fi introduse ștampilele, după care au fost legați la loc.
Sacii desigilați nu au avut avut nicio legătură cu voturile care se aflau înăuntru, nici cu procesele verbale de numărare a voturilor.
Deși Cioacă ar fi asistat inclusiv duminică seara la aducerea sacilor de la secții și a observat procedura potrivit căreia unii președinți de secții au venit cu sacii sigilați fără a avea în interior ștampilele, și nu i s-a părut nimic suspect, vineri când au fost aduși sacii pentru renumărare la Cluj Arena a început să facă scandal și să facă live pe TikTok, fiind mai mult interesat de câte vizualizări va face decât de adevăr…
ADN este partidul din partea căreia a candidat la Președinție realizatoarea TV de la postul Realitatea Plus, Alexandra Păcuraru.
EVENIMENT
FOTO. ”Diamantele” de la Pata Rât. Flaviu a ajuns să învețe în clasa a VI-a în centrul Clujului, la Școala ”Ioan Bob”
S-a scris mult despre Pata Rât, în presa de la noi, ori de peste hotare, însă mai puțin de bine. Zona fostei rampe de gunoi a Clujului de la Pata Rât apare ca o pată adevărată pe o bucată de stofă nouă și care iese greu la spălat. Un lucru e sigur, să reușești să pleci de acolo, să ai o ușă de apartament normală, să ai un robinet la care curge și apa caldă,e o poveste de spus mai departe.
Cluj24.ro a stat de vorbă cu Maria Stoica, o femeie care a făcut o școală profesională, care muncește, care își dorește tot ce mai bun pentru familia ei, la fel ca oricare dintre noi și a fiului ei, Flaviu, elev al Școlii ”Ioan Bob” din Cluj-Napoca.
FOTO Maria si fiul ei
”Mereu mi-am dorit să plec de acolo!”, își începe Maria povestea ei. Are 30 de ani, iar primii 23 i-a petrecut în tot felul de locații din oraș, cu frica de a fi alungată, relocată, mereu și mereu.
Pentru noi, cei care avem o casă, un pat, lucruri personale la care ținem, poate părea ireal să dormi sub cerul liber sau să înghețe peretele lângă tine în iernile reci de iarnă. Maria spune că, de frica evacuărilor, ținea toate lucrurile sale într-o sacoșă, iar când trebuia să se mute punea repede mâna pe ea și pleca în altă parte, tot timpul cu speranța că un loc oarecare va deveni acasă pentru ea.
Apartament de la ZMC
De anul trecut, s-a mutat într-un apartament pe strada Frunzișului, în chirie, unde trebuie să plătească lunar 150 de lei, plus cheltuielile.
”Au venit tot felul de oameni, de asociații, care ne promiteau case, ajutor, astfel că la prima etapă de acordare a locuințelor sociale de către Asociația Zona Metropolitană Cluj, nu ne-am înscris.
De frică, dar și de deznădejde, părea că nu vom pleca de acolo niciodată! Dar, în etapa a doua, am depus dosar și am reușit să ne calificăm la toate comisiile, astfel că ne-am mutat. E foarte bine, avem un spațiu al nostru, baie, pentru prima dată nu ne mai spălăm cu apă rece, de la robinetele comune din comunitate”, ne spune ea.
Pe de o parte, a vrut să plece din comunitate, pe de alta, a rămas să-i ajute în continuare cu depunerea dosarelor pe cei care doresc să se mute de acolo, adică lucrează ca facilitator comunitar pentru ZMC (Zona Metropolitană Cluj). Merge des în comunitate, iar atunci când vorbește de Pata Rât, în general sau despre anumite cazuri pe care dorește să ni le povestească, are o anumită nostalgie în glas.
Un destin special
Am întrebat-o încă de la început dacă nu vrea cumva să-i protejăm identitatea, să nu spunem cum o cheamă, să nu aibă de suferit. Ne-a spus că mai bine ar fi să spunem adevărul. S-a obișnuit cu necazurile pe care i le-a adus până acum faptul că are pielea mai închisă la culoare. Să fie tratată urât, brutal sau cu indiferență!
Nu există o variantă scurtă pentru povestea ei. Doar una lungă, în care fiecare etapă e plină de detalii greu de descris. Acum e bine și acest lucru contează și trebuie să rămână puternică. Doar nopțile mai tresare, trezită de un coșmar de care nu poate scăpa…Doamne ferește ca micuții ei să se întoarcă vreodată în ”comunitate”!
Băiatul ei cel mare merge la școală și nu la orice școală, ci la una de prestigiu, de centru cum se spune. Cum a ajuns aici?, a fost întrebarea noastră, pentru că faima lui a întrecut-o pe cea mamei sale!
Inteligență peste medie
”La un centru de zi mi s-a spus că băiatul are o inteligență peste medie!”, ne-a confirmat Maria și că ar fi bine să fie dat la o școală bună. Noi aveam adrese temporare pe strada Republicii atunci pentru că voiam să ne luăm carnetul de conducere, doar soțul meu a reușit, acum e șofer la o societate de salubritate. Așa am ales Școala Ioan Bob. Dar, în sinea mea, mi-am spus că dacă încep copiii, părinții sau profesorii să râdă de el, îl mut imediat. Surpriza a fost că a fost foarte bine primit.
A avut o învățătoare în clasa 0, apoi iarăși am avut emoții. Dar, pe tot parcursul școlii, iar Flaviu e acum în clasa a șasea, nu am simțit discriminare. Învață bine, anul trecut a avut media 9.35, putea să fie mai mare, dar a luat un patru la un proiect pentru că nu l-a făcut la timp. Și părinții ne înțeleg, ori de câte ori avem activități împreună”, adaugă Maria.
În fiecare dimineață, Flaviu pleacă de acasă la 6,50, nu cumva să întârzie la prima oră. Ar mai fi multe de spus despre el, dar mai spunem doar că merge în continuare des ”comunitate” și îi ajută pe copiii de acolo la teme. Le explică noțiunile mai grele, ori le povestește cum e să ai o baie în casă și cât de important este să înveți.
Povestea Mariei, pe repede înainte
Ultima sa ”locuință” a fost pe Cantonului, alături de cea a mamei sale, care trăia în ”lux” după ce a primit termopan de la o companie și se menținea căldura înăuntru. Ea cu partenerul ei și cu Flaviu, au locuit într-o baracă din scânduri, undeva în apropiere. Iarna, când era ger sau bătea vântul tare, înghețau pereții, deși se trezeau cu rândul să pună lemne pe foc. Pe Flaviu îl mutau de lângă pereții, pe care apăreau țurțuri, pentru a-l menține sănătos.
A fost evacuată când era mică de pe strada Moților nr. 88, a stat prin parcuri cu mama ei, lângă Someș, în spate la CUG, iar într-un final pe Cantonului, unde au primit ”patru cuie și o sfoară”(n.r. vorbele ei) și le-au spus să-și construiască un adăpost.
Proiect ADI Zona Metropolitană Cluj
De 10 ani, a început un proces greu de desegregare a zonelor intitulate sugestiv ”Pata Rât”. O primă etapă s-a desfășurat între 2014-2017, când, 143 de persoane, 75 de adulți și 68 de copii s-au mutat în locuințe sociale decente. Atunci, printr-un proiect susținut din granturi norvegiene, au fost cumpărate 23 de apartamente de pe piața liberă și 13 apartamente au fost construite de la zero, iar 97 la sută dintre cei care s-au mutat în ele au reușit să se descurce singuri.
A urmat un al doilea proiect de locuințe sociale, demarat în 2019, prin care s-au cumpărat 75 de apartamente, unde au fost mutate alte 158 de persoane. ZMC desfășoară mai multe proiecte în zonă împreună cu reprezentanți ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca, ori realizează studii pentru îmbunătățirea calității vieții, împreună cu specialiști ai Universității ”Babeș-Bolyai”.
Maria merge în aceste zile pe teren, ”la Rampă”. Adună cereri pentru acordarea unei locuințe sociale pentru cei care au mai rămas acolo, mai puțini, spune ea, dar trebuie mutați și cei care au mai rămas.
În continuare, în cele patru zone din Pata Rât – Cantonului, Dallas, Coastei și Rampă, trăiesc 1500 de oameni.
Cristina Pintilie-Șendrea
Sâmbătă dimineața se circulă în condiții de ceață și de carosabil umed din cauza ploilor pe drumurile din Cluj și din mai multe județe. Traficul este restricționat pe DN6 Orșova-Lugoj, unde un transport agabaritic s-a defectat și a rămas pe șosea.
Potrivit Centrului Infotrafic, circulația se desfășoară alternativ, pe un sens, prin dirijare de către polițiști, pe DN6 Orșova-Lugoj, la kilometrul 448, în localitatea Caransebeș, județul Caraș-Severin, din cauza unui transport agabaritic care a rămas imobilizat pe carosabil, în urma unei defecțiuni tehnice.
Ceață în Cluj și în alte județe din țară. Atenție la carosabilul UMED
Sunt semnalate precipitații ușoare sub formă de ninsoare, însă fără depunere pe suprafața de rulare, pe DN 1A, localitatea Cheia, județul Prahova.
În restul țării se circulă preponderent pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie pe mai multe drumuri din județele Argeș, Bacău, Brăila, Constanța, Covasna, Dolj, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, dar și în municipiul București.
Ceața scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu și Tulcea.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, fiind precipitații ușoare sub formă de ploaie, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale.