Connect with us

ECONOMIE

Prețurile la apartamentele vechi din Cluj-Napoca au crescut cel mai mult în septembrie, față de anul trecut. Cât e metrul pătrat

Publicat


Au scăzut vânzările de imobile la Cluj

Prețurile pe metru pătrat ale apartamentelor de vânzare au crescut accelerat la Cluj în luna septembrie și sunt cu până la 7% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize.

La Cluj-Napoca, față de aceeași lună a anului anterior, cel mai mult au crescut prețurile la apartamentele vechi, conform celor mai recente date de pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX.

Față de anul trecut, în luna septembrie 2023, la nivel național românii au vizualizat cu 6% mai multe pagini cu anunțuri de apartamente oferite spre vânzare și au realizat cu 14% mai multe contactări (contactările sunt interacțiunile între cei sunt în căutarea unei locuințe și cei care publică anunțuri de vânzare pe platformă).

Prețurile la apartamentele vechi din Cluj-Napoca au crescut cel mai mult în septembrie, față de anul trecut. Cât e metrul pătrat

În luna septembrie 2023, prețul mediu de cerere pentru un apartament nou în Cluj-Napoca a fost de 2.508 euro/metru pătrat, similar cu cel din luna anterioară, dar mai mare cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În același timp, apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 2.455 de euro/metru pătrat, cu 7% mai mare comparativ cu aceeași lună a anului trecut, conform analizei.

pret apartamente cluj storia.ro

Cele mai mari creșteri de prețuri față de aceeași perioadă a anului trecut s-au înregistrat la apartamentele vechi în București și Iași (9%) și la apartamentele noi în Brașov (8%).

„În luna septembrie, am observat un interes mai mare pe piața rezidențială, fapt evidențiat de o creștere de 14% în numărul de contactări realizate de utilizatorii platformei noastre. Această tendință se reflectă în mod concret în prețurile medii de cerere, care au înregistrat creșteri semnificative în majoritatea orașelor analizate, atât în cazul apartamentelor vechi, cât și ale celor noi.

O parte din interesul crescut poate fi atribuit discuțiilor referitoare la modificările fiscale, care ar putea să grăbească anumite tranzacții pe piața rezidențială”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia.ro & OLX Imobiliare.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate