EVENIMENT
Președinta Ungariei a publicat o filmare cu imnul Ținutului Secuiesc. Reacția MAE
Ca urmare a faptului că președinta Ungariei, Novak Katalin, a publicat un material video de la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc cu imnul Ținutului Secuiesc, MAE „a transmis dezaprobarea fermă”, scrie Mediafax.
„Ca urmare a mesajelor publice transmise de Președintele Ungariei, inclusiv pe pagina de Facebook, în contextul vizitei private cu caracter religios pe care o întreprinde zilele acestea în România, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări. MAE român l-a contactat prompt pe ambasadorul Ungariei în România și a transmis dezaprobarea fermă cu privire la faptul că, în pofida repetatelor apeluri ale părții române la manifestarea reținerii în declarații și mesaje publice în contextul vizitelor private efectuate de oficiali și politicieni ungari în România, și în contextul vizitei din aceste zile au fost lansate mesaje publice neadecvate, precum cel care vizează o regiune istorică a României”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în context, a mai fost precizat faptul că astfel de declarații „nu corespund dezideratului promovării unei relații pragmatice, de bună vecinătate și colaborare dintre cele două țări, în interesul nemijlocit al cetățenilor români și ungari indiferent de etnie, precum și spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002)”.
Preşedinta Ungariei, Novak Katalin, a fost prezentă sâmbătă la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc. Ulterior, aceasta a publicat pe Facebook un material video de la eveniment, cu imnul Ținutului Secuiesc.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






