EVENIMENT
Premieră. O judecătoare din Cluj şi-a dat demisia. Care este averea ei
Judecătoarea Ruxandra Piteiu a demisionat din postul său de la Tribunalul Cluj, după zece ani de activitate, şi a postat un mesaj în care îşi motivează, oarecum, gestul.
Titlu apăsător
“O haină purtată timp de o decadă, care aduce cu sine și un titlu, cândva nobil, acum doar apăsător. Un titlu care modelează percepția despre sine și oferă, adesea, o iluzorie împlinire celui care împarte dreptatea. O iluzie menită să astupe golurile emoționale cauzate de neputința de a schimba ceea ce nu funcționează, de numeroasele interdicții și obligații, între care se remarcă aceea de a fi rezervat – o mască elegantă din care se ridică, fără voie, “turnul de fildeș” al izolării sociale.
Un rol care cere să nu critici, să nu te revolți, să judeci în baza legii (deseori imperfecte) și, rareori, în baza echității.
Când pornești pe drumul lung al cunoașterii de sine, este posibil să întâlnești pe cineva cu propriile dorințe, idealuri și cu o nevoie de a purta o haină diferită. La început pare o străină, dar cu timpul îți devine familiară și începe, încet, să preia controlul asupra gândurilor și acțiunilor tale. Și ce privilegiu este să-i permiți acest lucru…”, a transmis judecătoarea, potrivit ClujJust.
În acelaşi mesaj, judecătoarea o dă spre filosofie
“Panta rhei
Expresia atribuită filosofului grec Heraclit din Efes, se traduce prin totul curge ori totul este în continuă schimbare. Într-adevăr, schimbarea este de însăși esența existenței, iar omul se rescrie neîncetat. De cele mai multe ori, într-o formă pe care nu o bănuia atunci când, prea tânăr fiind, și-a ales drumul cu certitudinea tinereții.
Totuși, chiar și atunci când întreaga ființă îți spune că e timpul reînnoirii, mintea se agață de certitudini, încercând puternic să te convingă că e mai sigur să rămâi pe loc. Dar stagnarea nu este decât o formă elegantă a fricii, o piedică în calea curgerii firești a râului vietii…
La 1.11 eliberez biroul 111
Cu recunoștință, las în urmă haina de judecător – capitolul închis al formării mele.”, a mai transmis judecătoarea.
Ajutaţi o fostă judecătoare
Fără a fi ironici, am consultat declaraţia de avere a -de acum fostei judecătoare- şi am constatat că aceasta nu are în proprietate niciun imobil. Deci, nu ar avea unde să stea şi, în acest caz, dacă o vedeţi cumva pe treptele tribunalului clujean, oferiţi-I un loc de odihnă.
În declaraţia sa de avere din iunie 2024, judecătoarea arată că deţine doar bijuterii de aur în valoare de 8000 de euro şi ceva depuneri în mai multe conturi bancare, însumate sunt de vreo 320.000 de lei. Şi a renunţat la un salariu anual de vreo 135.000 de lei, cee ace ar însemna vreo 11.200 de lei/lună.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






