Connect with us

ACTUALITATE

POLIŢIŞTII s-au pus pe HOŢII. După cazul de la Cluj, un alt poliţist a FURAT din magazin

Publicat


Două cazuri de poliţişti prinşi în flagrant, la interval de numai o zi, în timp ce încercau să fure din magazine. Primul s-a petrecut la Cluj, în capitala Transilvaniei. Al doilea, la Iaşi, în capitala Moldovei. Aşteptăm Bucureştiul.

VEZI cazul poliţistului clujean:

UPDATE Polițist clujean în uniformă, prins la furat în Dedeman. În 2020 furase din Leroy Merlin. A fost reținut pentru 24 de ore

Agent la Operaţiuni Speciale

Un agent de poliţie de la secţia Operatiuni Speciale din Iaşi a fost prins de paznicii unui magazin după ce a vrut să fure mai multe produse.
„Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Urbană Iaşi au fost sesizaţi de către angajaţii unui centru comercial din municipiul Iaşi despre faptul că au depistat o persoană care a sustras bunuri de pe raft.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Cercetarile continuă pentru stabilirea întregii situţtii de fapt şi luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Iaşi.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

POLITICA

Dan Tanasă, purtător de cuvânt AUR: Campania electorală este BRUIATĂ de zvârcolirile Sistemului care a îngenuncheat România

Publicat

dan tanasa

Împotriva Alianței pentru Unirea Românilor – AUR sunt folosite aceleași vechi metode securiste de dezinformare folosite la alegeri.

Sistemul plasează atacurile mai întâi în rețeaua acoperiților din presa străină, cu scopul creșterii credibilității, după care aceste atacuri sunt preluate în țară, de mass-media controlată de Sistem.

Dan Tanasă, purtător de cuvânt AUR: Campania electorală este BRUIATĂ de zvârcolirile Sistemului care a îngenuncheat România

De exemplu, fostul președinte Băsescu știa dinainte ce atac va apărea într-o revistă străină la adresa premierului de atunci, Victor Ponta, pur și simplu pentru că uneltele sale securiste au plasat în prealabil articolul respectiv în străinătate.

Un așa-zis site de știri din România, de fapt o goarnă a acoperiților Sistemului, a preluat un atac la adresa AUR din ziarul elvețian Neue Zuricher Zeitung (NZZ).

„Oare ce știe despre România si români un austriac care locuiește în Turcia?”

NZZ a mai fost folosit și ca tribună pentru atacuri împotriva Academiei Române si a Bisericii Ortodoxe Române.Autorul articolului este un anume Volker Pabst care a scris un veninos articol de opinie, conținând părerile autorului la adresa AUR, articol preluat în aceeași zi de goarna acoperiților de la București. Același Pabst a mai fost utilizat de Sistem în perioada convulsiilor politice din 2019.

Pabst este corespondentul NZZ din Istanbul. Oare ce știe despre România si români un austriac care locuiește în Turcia? Volker Pabst este absolvent al universității din Ulan-Ude, capitala Republicii Autonome Buriat-Mongole din cadrul Federației Ruse. Acolo a învățat el despre România?

Asemenea atacuri ne întăresc si ne confirmă că mergem pe drumul cel bun iar Sistemul este speriat că va pierde controlul sufocant asupra României.

Deplângem însă vicierea climatului democratic si amestecul Sistemului în campania electorală, precum si recurgerea la denigrarea în presa străină a unui partid românesc din interese de politică internă.

Citește mai departe

EDUCATIE

Fostul CEO al NTT Data Cluj-Napoca, Daniel Metz, a lăsat afacerile pentru mediul ACADEMIC

Publicat

daniel metz

Daniel Metz, fostul CEO al NTT Data Cluj-Napoca, a decis să treacă din mediul afacerilor în cel academic. El este noul prorector al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Timp de mai bine 20 de ani a condus una dintre cele mai mari companii de IT din România, cu peste 2.000 de angajați. 

Pe lângă lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic asociat la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, lui Metz i s-a propus o nouă funcție, cea de prorector la UAB.

Fostul CEO al NTT Data Cluj-Napoca, Daniel Metz, a lăsat afacerile pentru mediul ACADEMIC

Întrebat de Alba24 de ce a plecat din zona de afaceri și a ales mediul academic, Daniel Metz a răspuns simplu: „Nu am plecat neapărat de la o schimbare, ci de la ideea de a da mai departe, mai exact, de a oferi informațiile pe care le-am obținut în cei peste 30 de ani cât a activat în afaceri, celor tineri, studenților.”

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Paradă MOTO la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului ATENȚIE LA MOTOCICLIȘTI, campanie de prevenire a incidentelor rutiere

Publicat

parada moto

Sâmbătă, 20 aprilie, a avut loc la Cluj-Napoca o paradă moto în cadrul evenimentului ATENȚIE LA MOTOCICLIȘTI, o campanie de prevenire a incidentelor rutiere.

„La acest eveniment nu turăm excesiv motoarele, nu bravăm, nu ne dăm pe o roată, nu ieșim din coloana încercând să ieșim în evidență ci ne vom comporat așa cum dorim să fim cunoscuți și respectați în trafic, respectând minimul bun simț si regulamentul evenimentului”, scrie pe pagina de Facebook a Comunității Moto Cluj.

VIDEO. Paradă MOTO la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului ATENȚIE LA MOTOCICLIȘTI, campanie de prevenire a incidentelor rutiere

Participanții au avut deschiderea asigurată de către departamentul rutier al Poliției.

parada moto

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Imagini din Parcul Natural Apuseni. ROTITUL cocoșului de munte

Publicat

cocos de munte

Imagini spectaculoase surprinse de camerele de supraveghere în Parcul Natural Apuseni prezintă rotitul cocoșului de munte. Aceste imagini au fost postate pe contul de Facebook al administrației parcului. 

”Rotitul cocoșului de munte (tetrao urogallus) și musafirii nepoftiți la dans”, au scris cei de la Parcul Natural Apuseni în descrierea imaginilor, conform Alba24.ro.

VIDEO. Imagini din Parcul Natural Apuseni. ROTITUL cocoșului de munte

„Rotitul” cocoșilor de munte este un ritual de împerechere care are loc primăvara. Masculul defilează în fața femelei și luptă pentru a o impresiona.

Cocoșul de munte, Tetrao urogallus, este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri.

Lungimea corpului este de până la 90 de centimetri, iar anvergura aripilor este de până la 125 de centimetri. Cocoșul de munte poate fi recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis.

În România ar mai exista aproximativ 5.000 de exemplare, dar în Europa de Vest sunt extrem de rari.

Video: Ghiță Floca

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax