Connect with us

ACTUALITATE

Polițiștii clujeni au ieșit pe străzi. Amenzi pentru zeci de pietoni, bicicliști și trotinetiști

Publicat


Amenzi pietoni li biciclisti Cluj

Polițiștii au organizat o acțiune în Cluj-Napoca, care îi vizează pe pietoni, bicicliști și trotinetiști.

Scopul acțiunii a fost promovarea unui mediu sigur și civilizat în zonele pietonale, respectarea normelor rutiere incidente, conștientizarea de către aceste categorii de participanți la trafic a riscurilor la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație care li se adresează, potrivit IPJ Cluj.

Polițiștii clujeni au ieșit pe străzi. Amenzi pentru zeci de pietoni, bicicliști și trotinetiști

Astfel, atenția polițiștilor a fost îndreptată spre pietoni și conducători de biciclete sau trotinete. Au fost verificați, însă, și conducătorii de autovehicule.

Pe străzi au fost polițiștii din cadrul secțiilor urbane 1-7, Biroului Rutier, secțiilor rurale Apahida, Baciu și Florești, dar și polițiști locali clujeni.

Au fost legitimate 286 de persoane și au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 32.000 de lei.

30 dintre amenzi au fost pentru pietoni și conducători de biciclete sau trotinete.

Ce amenzi riscă pietonii, bicicliștii și trotinetiștii care nu respectă regulile de circulație

Angajarea pietonilor în traversarea drumului public pe culoarea roșie a semaforului electric destinat acestora, precum și traversarea prin loc nepermis constituie contravenție și se sancționează cu amendă cupinsă între 330 și 495 de lei.

De asemenea, se interzice conducătorilor de biciclete sau trotinete să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă.

În caz nerespectării acestei obligații pot fi sancționați cu amendă cupinsă între 660 și 825 de lei.

Recomandările polițiștilor pentru pietoni

Polițiștii clujeni fac și recomandări pentru pietoni, care își pun viața în pericol atunci când traversează pe culoarea roșie a semaforului sau prin loc nepermis.

Astfel, pentru a evita evenimentele rutiere, poliţiştii recomandă pietonilor:

  • să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
  • să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă – vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal;
  • să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
  • să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
  • pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
  • să nu traverseze prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
  • copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele.

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate