EVENIMENT
Polițist local la Primăria Câmpia Turzii, reținut de polițiștii IPJ Cluj. Scotea la imprimantă permise de conducere străine
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii- Secția 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Câmpia Turzii, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
”Din cercetări a reieșit că în cursul anului 2020, un bărbat, de 48 de ani, din Câmpia Turzii, ar fi produs și înmânat trei permise de conducere unor bărbați, prezentându-le acestora că documentele în cauză ar fi fost eliberate de autorități din Irlanda.
În acest context ar fi obținut sumele de 4.000 de euro, 1.000 de euro și 1.300 de euro.
În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate 3 telefoane mobile, un calculator și o imprimantă, precum și înscrisuri de interes pentru cauză.
În urma probatoriului administrat, la data de 7 septembrie a.c, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 48 de ani, iar în cursul zilei de azi, 11 septembrie a.c, a fost prezentat procurorului, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 36 de ani din județul Cluj, care ar fi cumpărat documentele în cauză de la acesta sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, arată IPJ Cluj.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Bărbatul de 48 de ani este polițist local al Primăria Câmpia Turzii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






