ECONOMIE
Pierderile platformei financiare Revolut s-au dublat într-un an
Platforma financiară britanică Revolut a anunţat că pierderile sale s-au dublat și au ajuns la peste 200 de milioane de lire sterline.
Pierderile sunt cauzate de costurile administrative de la investiţiile în mecanisme de control al riscului şi al conformităţii, potrivit Agerpres, care citează Reuters.
Citește și Schimbări radicale la REVOLUT: Clienții aplicației, înștiințați că vor fi transferați la bancă. Ce alternativă au cei care nu vor
Firma din domeniul tehnologiei financiare (fintech) a informat că anul trecut costurile administrative au urcat la 266 de milioane de lire sterline, de la 125 de milioane de lire sterline în 2019, depăşind creşterea veniturilor, în urma extinderii pe noi pieţe.
De la înfiinţarea sa în 2015, Revolut a atras peste 15 milioane de clienţi de retail, oferind curs valutar, carduri de debit şi tranzacţionarea de acţiuni.
Succesul său i-a stimulat expansiunea, compania solicitând anul acesta licenţă bancară în Statele Unite.
În aprilie, Revolut anunţa că va angaja aproximativ 300 de persoane în India, unde construieşte un hub global de suport.
Pe plan global, firmele din domeniul tehnologiei financiare au fost forţate să-şi reducă costurile şi unele nu au reuşit să obţină finanţare, de când a izbucnit pandemia de coronavirus.
De la schimb valutar, la tranzacţionarea de acţiuni fără comisioane
Revolut a evoluat de la începuturile sale ca un produs de schimb valutar, adăugând în permanenţă noi funcţionalităţi printre care se numără tranzacţionarea de acţiuni fără comisioane, criptomonedele sau conturile de business.
Revolut s-a lansat în 2015 cu misiunea de a construi o super-aplicaţie financiară prin care utilizatorii să poată gestiona toate aspectele care ţin de viaţa lor financiară.
În patru ani, compania a atras peste 10 milioane de utilizatori, a obţinut investiţii în valoare totală de peste 800 milioane de dolari, iar acum are 2.000 de angajaţi la nivel global.
Sursa: Agerpres
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






