Connect with us

EVENIMENT

Pfizer recomandă a TREIA doză de vaccin în condițiile proliferării tulpinii Delta

Publicat


Compania Pfizer a apelat la FDA în vederea obținerii aprobării pentru a treia doză a vaccinului său anti-Covid, pe baza dovezilor existenţei unui risc mai mare de reinfectare după 6 luni de la inoculare şi a răspândirii tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului.

”Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile care ”intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni”, au adăugat sursele citate, referindu-se la Agenţiile americană şi europeană a medicamentelor, potrivit Agerpres.

Totul despre tulpina indiană Delta: De câte ori e mai contagioasă față de tulpinile precedente, cât de eficiente sunt vaccinurile și cum s-a răspândit în România și în alte țări

”Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi” împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.

Aceste niveluri sunt ”de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.

„Vaccinul Pfizer este foarte activ în ceea ce priveşte varianta Delta”

Unii oameni de ştiinţă au pus sub semnul întrebării nevoia unei doze suplimentare, informează News.ro

Potrivit Reuters, directorul ştiinţific al Pfizer, Mikael Dolsten, a declarat că recentele informaţii din Israel privind eficacitatea vaccinului vin în urma infectării oamenilor care au fost vaccinaţi în ianuarie sau februarie. Ministerul israelian al Sănătăţii a spus că eficacitatea vaccinului în prevenirea infecţiei şi bolii simptomatice a scăzut la 64% în iunie.

„Vaccinul Pfizer este foarte activ în ceea ce priveşte varianta Delta”, a spus Dolsten într-un interviu. Dar după şase luni, a adăugat el, „este probabil riscul de infectare, pentru că nivelul anticorpilor, aşa cum era estimat, scade”.

Pfizer nu a transmis joi toate datele din Israel, dar a menţionat că vor fi publicate în curând.

„Este un set redus de date, dar cred că tendinţa este precisă: la şase luni, având în vedere că Delta este cea mai contagioasă variantă pe care o ştim, poate cauza infecţii şi boală uşoară”.

Datele Pfizer din Statele Unite arată o scădere a eficacităţii vaccinului la aproximativ 80% după şase luni, împotriva variantelor care circulau în ţară în primăvară, a mai afirmat Dolsten.

„O a treia doză generează niveluri de anticorpi care sunt de 5 până la 10 ori mai mari decât după a doua doză”

El a subliniat că datele din Israel şi Marea Britanie sugerează că, deşi cu un nivel al anticorpilor în scădere, vaccinul rămâne eficient 95% împotriva dezvoltării unei forme severe a bolii.

Vaccinul, dezvoltat cu partenerul german BioNTech SE, a demonstrat 95% eficacitate în prevenirea Covid-19 simptomatică într-un studiu clinic derulat de companii anul trecut.

Dolsten a mai declarat că primele date din studiile companiei arată că o a treia doză generează niveluri de anticorpi care sunt de 5 până la 10 ori mai mari decât după a doua doză, sugerând că aceasta va oferi protecţia promisă.

El a dezvăluit că mai multe ţări din Europa şi de pe alte continente au abordat deja Pfizer pentru a discuta despre doze suplimentare şi că unele dintre acestea ar putea începe administrarea lor înaintea unei autorizaţii din partea SUA.

Sursa: Hotnews



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Accident cu trei mașini pe strada Oașului. Un tânăr a fost rănit

Publicat

De

Accident Oașului

Un accident de circulație, în care au fost implicate trei mașini, a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Oașului din Cluj-Napoca.

Un tânăr de 16 ani este evaluat de medici la locul accidentului.

Accident cu trei mașini pe strada Oașului. Un tânăr a fost rănit

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca sunt cei care intervin în aceste momente la accident.

Din primele date, în accident au fost implicate 3 autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

Un tânăr de 16 ani este evaluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.

Traficul în zonă este blocat.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Cluj-Napoca, printre destinațiile din România care nu trebuie ratate, conform CNN Travel

Publicat

De

Cluj-Napoca

România a fost inclusă pe lista CNN Travel privind cele mai bune locuri de vizitat în anul 2025.

Iar printre locurile din România care nu trebuie ocolite, apare și orașul Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca, printre destinațiile din România care nu trebuie ratate, conform CNN Travel

România a fost inclusă pe lista realizată de CNN Travel, care include 25 de locuri unice din lume care merită să fie vizitate în 2025.

Iar printre locurile din țara noastră care, spun cei de la CNN Travel, trebuie să fie vizitate se află și Cluj-Napoca, care apare și pe alte liste consultate de pasionații de turism, în principal datorită festivalurilor, dar și unor locuri de neratat în județ, cum ar fi Salina Turda.

Via Transilvanica, printre recomandări

„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea atmosferă nedescoperită, dar România se apropie de ea. Acest lucru este un dar în aceste timpuri marcate de supra-turism – pentru că iată o țară care are de toate, de la stațiunile balneare de la Marea Neagră până la superba frumusețe a Munților Carpați, și despre care se spune că încearcă să își crească numărul de vizitatori în mod sustenabil”, scrie CNN Travel.

Printre orașele recomandate de publicație se numără Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Brașov și Sebeș, dar și, Bucureștiul, care iese încă în evidență cu centrul vechi.

De asemenea, arată jurnaliștii americani, trecutul idilic din mediul rural românesc poate fi explorat pe Via Transilvanica.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Șofer prins la volan pe aceeași stradă din Cluj, două zile la rând, deși are permisul suspendat, REȚINUT de polițiși

Publicat

De

Șofer reținut de poliție Cluj

Polițiștii clujeni au decis reținerea pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 62 de ani care a condus mașina deși are permisul suspendat.

Câinele bărbatului, aflat în mașină a fost luat de Poliția Animalelor.

Șofer prins la volan pe aceeași stradă din Cluj, două zile la rând, deși are permisul suspendat, REȚINUT de polițiși

Bărbatul de 62 de ani, din județul Suceava, depistat la data de 1 ianuarie, pe Calea Florești din Cluj-Napoca conducând un autoturism în ciuda faptului că avea dreptul de a conduce suspendat, a fost surprins din nou în trafic la data de 2 ianuarie, pe aceeași arteră.

Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au interceptat în trafic, iar în urma administrării probatoriului, au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.

Cățelul bărbatului, preluat de polițiști

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor faptei.

Totodată, cățelul aflat în autoturismul bărbatului a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și transportat într-un adăpost specializat pentru animale, situat în comuna Florești.

Citește mai departe

EVENIMENT

Avertizare COD PORTOCALIU la Cluj, în zona de munte. Viscol puternic și vizibilitate foarte redusă

Publicat

De

Avertizare meteo Cluj

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de vreme rea, valabil și pentru zona de munte a județului Cluj.

Vântul va sufla cu peste 120 de kilometri pe oră la altitude mare în Munții Apuseni.

Avertizare COD PORTOCALIU la Cluj, în zona de munte. Viscol puternic și vizibilitate foarte redusă

Avertizarea de vreme rea este valabilă în intervalul joi, 2 ianuarie, ora 22.00, vineri, 3 ianuarie, ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, la altitudini de peste 1.700 de metri în Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 – 120 de kilometri pe oră, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte redusă, sub 50 de metri.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate