EDUCATIE
Peste 800 de cercetători români și străini vin la Cluj pentru Smart Diaspora 2025, cel mai mare eveniment academic al anului
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui, în perioada 4–7 noiembrie 2025, cea de-a VI-a ediție a conferinței Smart Diaspora 2025 – Diaspora Științifică Românească.
Evenimentul de anvergură internațională reunește la Cluj peste 800 de reprezentanți ai mediului academic, științific și de cercetare din întreaga lume.
Clujul, capitala științei și inovării timp de patru zile
Conferința este coordonată de UBB, în colaborare cu universitățile membre ale Uniunii Universităților Clujene, respectiv Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” și Universitatea de Arte și Design – precum și cu Academia Română. Evenimentul beneficiază de sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al UEFISCDI, fiind organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României.
Timp de patru zile, participanții vor lua parte la peste 30 de workshopuri, dezbateri și prezentări științifice, dedicate colaborărilor internaționale, cercetării de vârf și inovării.
Rectorul UBB: Orașul nostru, centru academic de primă importanță
Ceremonia de deschidere va avea loc marți, 4 noiembrie, de la ora 18.00, în Auditorium Maximum al UBB, în prezența reprezentanților autorităților centrale și locale, ai mediului academic, economic și cultural. Evenimentul va fi marcat de un concert de pian susținut de artista Ana Silvestru, alături de ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane”, condus de profesorul Ioan Bocșa.
„Faptul că Smart Diaspora 2025 este găzduită la Cluj subliniază statutul orașului nostru de centru academic de primă importanță, dar și potențialul uriaș al rețelelor noastre internaționale de cercetare și inovare”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
Smart Diaspora, la a șasea ediție
Zilele de 5 și 6 noiembrie vor fi dedicate lucrărilor pe secțiuni, desfășurate la cele șase universități membre ale Uniunii Universităților Clujene. Concluziile și ceremonia de închidere vor avea loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.
Ajuns la cea de-a șasea ediție, Smart Diaspora a reunit până acum peste 4.000 de participanți din întreaga lume, subliniind rolul științei, tehnologiei și inovării în dezvoltarea societății cunoașterii și în consolidarea legăturilor dintre cercetătorii din țară și cei din diaspora.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat AICI.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






