Connect with us

EVENIMENT

Peste 60 de milioane de euro rămân în Cluj-Napoca după UNTOLD. 15% dintre participanți au venit din străinătate

Publicat


untold2022 0807 005829 dji 0323 cr

Cea de-a șaptea ediție UNTOLD a fost una cu adevărat memorabilă, atât pentru fani și pentru artiști, cât și pentru orașul Cluj-Napoca. Peste 360.000 de participanți au trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival și mulți dintre ei au stat mai multe zile în oraș, fie înainte de festival, fie după.

Organizatorii estimează că din totalul participanților, 25% sunt din județul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% au venit din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel și SUA până la țări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia.

Cei veniți din afara Clujului au cheltuit, în medie, cel puțin 225 de euro

La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate și de către partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei 270.000 participanți veniți din afara județului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 225 euro. Acești bani au mers către cazare, transport, mâncare, plimbări și cumpărături în oraș.

Astfel, la un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 60 milioane euro, arată organizatorii festivalului.

Banii cheltuiți de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele și taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente și case care și-au pus la închiriat proprietățile.

Festivalul a adus și un capital de imagine uriaș pentru Cluj-Napoca, Transilvania și întreaga Românie. Artiștii și echipele lor, oamenii din producție, jurnaliștii internaționali, precum și fanii străini vorbesc acum în toată lumea despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de pe planetă.

În 2022, UNTOLD a fost situat pe locul 5 în topul mondial al festivalurilor, potrivit companiei Viberate.

Investiții de aproape un milion de lei în Cluj Arena și Parcul Central

Atenția organizatorilor UNTOLD asupra comunității, dar și a investițiilor în oraș continuă și după festival. Ca în fiecare an, organizatorii, alături de peisagiști și specialiști în întreținere și amenajări spații, au pus rapid în practică un plan de acțiuni, menit să pună în valoare zona din centrul orașului unde își desfășoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiție de un milion de lei în amenajarea spațiilor folosite în timpul festivalului.

Pe Cluj Arena, gazonul care a fost afectat de cele 4 zile de festival, cât și gazonul care era afectat în urma exploatării uzuale de peste an a stadionului va fi înlocuit de către organizatorii UNTOLD. Restul suprafeței de gazon va fi fertilizată și supraînsămânțată.

În total investițiile pe stadion se ridică la peste 300.000 de lei. Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de luni dimineață, odată cu eliberarea suprafeței de joc, organizatorii vor evalua, alături de managementul Cluj Arena, și eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate să fie acoperite integral de către UNTOLD, la fel ca și în anii precedenți.

În Parcul Central aceste lucrări constau în schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, recondiționare alei, podețe, rigole, bănci, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupă deja de lucrări.

Totalul lucrărilor ce se vor realiza în Parcul Central se ridică la peste 700.000 de lei și urmează a fi finalizate până la sfârșitul lunii august, au mai arătat organizatorii festivalului.

Bugetul festivalului a fost de 17 milioane de euro

Cea de-a șaptea ediție a festivalului UNTOLD a avut loc între 4 și 7 august. Peste 200 de artiști, naționali și internaționali, printre care Above & Beyond, Anne-Marie, Alok, Claptone, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, J Balvin, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Paul Kalkbrenner, Steve Aoki și Tujamo, au făcut show-uri magice la UNTOLD 2022.

Bugetul festivalului s-a ridicat la 17 milioane de euro. Cei care doresc să fie primii care își asigură prezența la cea de-a opta poveste UNTOLD se pot înregistra AICI https://untold.com/ pentru a cumpăra abonamente la preț special pentru ediția din 2023.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Grădina Botanică ”Al. Borza” Cluj-Napoca, atracție de top în anul 2024. Câți vizitatori au fost

Publicat

Botanică

Anul 2024 a consolidat poziția Grădinii Botanice ”Al. Borza” drept una dintre cele mai apreciate destinații din Cluj-Napoca, atrăgând aproape 250.000 de vizitatori din întreaga lume.

Această performanță demonstrează interesul constant al publicului pentru oferta culturală și educativă a Grădinii Botanice.

„Anul trecut ne-a reconfirmat atractivitatea pentru publicul general, lucru evidențiat de numărul impresionant de vizitatori. Cea mai intensă perioadă a fost primăvara, când luna aprilie a stabilit un record istoric de vizitatori: peste 53.000 de persoane ne-au trecut pragul.

Colecțiile de flori

În acea lună, am avut zile în care am întâmpinat peste 5.000 de vizitatori.

Această creștere s-a datorat, în mare parte, spectacolului oferit de colecțiile noastre de flori bulboase de primăvară, precum lalelele, zambilele, brândușele și narcisele. Nu doar colecțiile noastre diversificate anual au atras un public numeros, ci și evenimentele variate pe care le-am organizat și dezvoltat continuu.

Reacțiile pozitive ale vizitatorilor ne confirmă faptul că rămânem unul dintre punctele de referință cultural-educative din Transilvania”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Pușcaș, directorul instituției.

Citește mai departe

EVENIMENT

Urmează o nouă minivacanță pentru angajați. Ianuarie, luna cu cele mai multe sărbători legale

Publicat

Angajații vor avea o nouă minivacanță până la finalul lunii ianuarie. Este vorba despre 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, care anul acesta pică într-o zi de vineri.

Angajații, atât cei de la stat, cât și cei de la privat, vor avea o minivacanță de trei zile, cu ocazia zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătoare care anul acesta pică într-o zi de vineri.

Luna ianuarie este cea mai generoasă când vine vorba de zile libere oferite de stat, cu cinci astfel de sărbători: 1 ianuarie – Anul Nou, 2 ianuarie – Anul Nou, 6 ianuarie – Boboteaza, 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul și 24 ianuarie – Unirea Principatelor Române. Următoarea zi liberă legală va fi în 18 aprilie – Vinerea Mare.

Zile libere rămase în 2025

Anul acesta, angajații beneficiază de 17 zile libere oferite de stat, dintre care patru vor fi în weekend, iar 13 vor fi în timpul săptămânii. Sărbători legale rămase în 2025:

  • 24 ianuarie – Unirea Principatelor Române (vineri)
  • 18 aprilie – Vinerea Mare
  • 20 aprilie – prima zi de Paște (duminică)
  • 21 aprilie – a doua zi de Paște (luni)
  • 1 mai – Ziua Muncii (joi)
  • 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
  • 8 iunie – prima zi de Rusalii (duminică)
  • 9 iunie – a doua zi de Rusalii (luni)
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (luni)
  • 25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi)
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (vineri)

În funcție de fiecare meserie, în anumite zile libere angajații pot fi chemați la serviciu. Potrivit Codului muncii, cei care vor lucra în liberele legale trebuie să primească compensații în zile libere, acordate în următoarele 30 de zile de către angajator. În cazul în care nu se acordă zile libere, angajații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Citește mai departe

CULTURA

Rapsodul Grigore Leșe a fost EXTERNAT. El a fost diagnosticat cu GRIPĂ și se află acasă

Publicat

lese

Rapsodul popular Grigore Leșe a fost externat, după ce miercuri seara i s-a făcut rău la finalul unui  recital susținut la Botoșani. Medicii l-au diagnosticat cu gripă.

Artistul a cântat la Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani, la finalul cântării acuzând amețeli și temperatură. Starea lui de sănătate agravându-se ulterior, acesta a fost transportat de urgență, cu o ambulanță care l-a luat de la  hotel, la Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Rapsodul Grigore Leșe a fost EXTERNAT. El a fost diagnosticat cu GRIPĂ și se află acasă

După ce i s-au făcut analizele, medicii l-au diagnosticat cu gripă. Artistul a fost externat și se află acasă.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Distracție la Buscat (Băișoara – Cluj). Winter Tour revine în forță pe pârtiile de schi din țară

Publicat

De

Winter

Winter Tour, cel mai longeviv eveniment de iarnă din România, revine anul acesta cu cea de-a 12-a ediție, într-o formula nouă ce aduce iubitorilor de munte și de iarnă 5 weekenduri extinse (de la două la trei zile), pline de distracție, pe 5 pârtii de top din țară.

Caravana mobilă a pornit de la Transalpina, în 10-12 ianuarie, iar după aceasta vor urma Muntele Mic, Borșa, Azuga și Buscat (Băișoara – Cluj).

Winter Tour devine epicentrul distracției pe fiecare pârtie unde ajunge. Lounge-ul Winter Tour, ușor de recunoscut, format din corturi, zone de relaxare cu pufuri, mese, încălzitoare și o zonă de dans cu bar, DJ și MC, este amplasat la baza pârtiilor sau la stațiile intermediare. Aici, fiecare weekend se transformă într-o experiență memorabilă pentru toți: schiori, boarderi și iubitori ai muntelui și zăpezii.

Activitățile încep odată cu deschiderea instalațiilor de transport pe cablu, cu wOrm-UP the slope sesiune de încălzire pentru schi și snowboarding și se încheie cu petreceri apres-ski și concerte pe zăpadă.

Pe parcursul zilei, participanții se pot relaxa la lounge sau pot lua parte la concursuri și jocuri cu premii, organizate împreună cu partenerii Winter Tour. Accesul la lounge, activități, jocuri și petreceri este liber. Programul complet este updatat constant pe site: wintertour.ro/program/.

Program de 3 zile

Dacă până acum caravana Winter Tour anima pârtiile doar sâmbăta și duminica, ediția din acest an aduce o schimbare: mai puține pârtii per sezon, dar mai mult timp de distracție.

Programul se extinde la 3 zile: vineri, sâmbătă și duminică. Asta înseamnă încă un apres-ski party, vineri seară, pe lângă cel de sâmbătă, cu DJ sau concerte pe zăpadă, precum și o experiență intensificată pe fiecare pârtie.

Tombola Winter Tour revine

Winter

După o pauză de un an, tombola Winter Tour revine cu un super premiu pe fiecare pârtie: o excursie la Snow Fest în Alpii Francezi, la Les 2 Alpes. Participanții care ajung la lounge-ul Winter Tour pot completa un talon și îl pot introduce în urnă pentru a participa la tombolă. La finalul fiecărui eveniment, se extrage un câștigător – 5 pârtii, 5 premii!

În plus, la finalul sezonului, va avea loc o extragere specială. Din rândul participanților la tombolă vor fi selectați doi câștigători – o fată și un băiat, care vor primi câte un echipament complet de schi, oferit de Northfinder și branduit cu Winter Tour. Echipamentul va fi similar celui purtat de echipa organizatoare.

Pasiune pentru iarnă

Tiberiu Pop, fondator Winter Tour: ”Tot ceea ce facem, facem dintr-o mare pasiune pentru iarnă, munte, sporturi de iarnă și comunitatea oamenilor de munte. În cei 12 ani de Winter Tour, am construit o comunitate extraordinară – schiori, boarderi, familii, administratori de pârtii, școli de schi și snowboard, salvamontiști și oameni din zona apres-ski. Ne bucurăm să aducem împreună oameni cu aceeași pasiune pentru zăpadă și natură și să promovăm frumusețea nemaipomenită a Munților Carpați pe timp de iarnă.

Organizarea unui astfel de eveniment nu este simplă, mai ales când vorbim de un eveniment cu acces gratuit și mai puțin mainstream, dar credem în misiunea noastră. Vrem să promovăm sporturile de iarnă, timpul petrecut la munte, în natură și să oferim oamenilor momente de neuitat. Iarna nu e făcută pentru blocuri și betoane, ci pentru vârfuri de munte, aer curat și zăpadă proaspătă. Acestea sunt momentele care rămân cu noi peste ani.”

Calendar Winter Tour XII

Pentru a acoperi o arie cât mai largă și a aduce distracția cât mai aproape de iubitorii sporturilor de iarnă, Winter Tour va vizita pârtii din diferite colțuri ale țării. Calendarul poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteo.

●       17 – 19 IANUARIE: MUNTELE MIC

●       14 – 16 FEBRUARIE: BORȘA

●       21 – 23 FEBRUARIE: AZUGA

●       28 FEBRUARIE – 2 MARTIE: BUSCAT

Winter Tour – epicentrul distracției pe pârtiile din România

Winter Tour este cel mai longeviv eveniment de iarnă din România, ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediție. S-a născut din dorința unor pasionați de munte de a promova pârtiile din România și de a aduce oamenii mai aproape de sporturile de iarnă și de natură.

A devenit repede un eveniment de anvergură pe pârtiile de schi, marcând parteneriate cu cele mai frumoase stațiuni de iarnă din țară. An de an, din ianuarie până în martie, gașca Winter Tour călătorește pe altă pârtie din România, cu jocuri de iarnă, distracție, muzică, și concursuri.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate