ACTUALITATE
Peste 1.000 de firme au fost DIZOLVATE la Cluj în doar 5 luni. Comerțul, domeniul cel mai afectat
În primele 5 luni ale acestui an, peste 1.000 de firme au fost dizolvate în județul Cluj, care se află „în top” în țară, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
La nivel național, numădul firmelor dizolvate a crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului 2023.
Peste 1.000 de firme au fost DIZOLVATE la Cluj în doar 5 luni. Comerțul, domeniul cel mai afectat
Astfel, conform ONRC, în 5 luni au fost dizolvate în România 19.229 de firme, față de 16.608 în perioada similară a anului trecut.
În județul Cluj au fost dizolvate 1.017 firme în 5 luni, mai mult cu aproape 23% față de 2023.
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.038 de firme, o creștere de 14,59% faţă de ianuarie – mai 2023 şi în judeţele Ilfov, 1.082, ceea ce înseamnă un plus de 48,22%.
Printre județele unde s-au înregistrat cele mai multe dizolvări de firme se află și Constanţa – 998, cee ce reprezintă un plus 28,77%, Timiş – 867, dar cu 2,36% mai puține ca anul trecut şi Iaşi – 744, cu un plus 39,59%.
Comerțul „suferă” cel mai mult
Conform datelor ONRC, domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în ianuarie – mai 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 5.201 de dizolvări la nivel naţional.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,72%.
De asemenea, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.957 (plus 27,82%), 1.878 (plus 13,61%), respectiv 1.633 (plus 15,16%).
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






