ACTUALITATE
PERICOL public. Doi șoferi băuți, prinși de polițiștii clujeni în trafic. Au dosar PENAL
Doi clujeni s-au ales cu dosare penale după ce au consumat alcool și apoi s-au urcat la volan.
Unul dintr ei a fost oprit în trafic, în urma unui control al polițiștilor din Huedin. Bărbatul de 66 de ani, care este din comuna Călățele.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice la o unitate medicală în vederea stabilirii alcolemiei.
Și polițiștii din Gherla au oprit o mașină în timp ce se deplasa pe raza localității Jucu de Mijloc. Șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Cluj-Napoca, era sub influența bauturilor alcoolice.
Rezultatul testării alcoolscopice a indicat concentrația de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
Cercetările în cazul celor doi sunt continuate în cadrul dosarelor penale întocmite pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






