EVENIMENT
Percheziții la ISCTR Cluj. Șeful inspectoratului ar fi vizat de luare de mită – surse
Ispectoratul Teritorial nr. 4 are ca arie de responsabilitate judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Săla,j inspector șef teritorial fiind Bogdan Durlea.
Sediul ISCTR Cluj este pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.
Perchezițiile le fac procurorii DNA.
UPDATE
DNA a precizat că în acest caz se fac nu mai puțin de 24 de percheziții domiciliare și la sediile unor instituții publice pe raza mai multor județe.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport”, au transmis procurorii DNA.
Astfel, în cursul zilei de 4 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița – Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






