Pățania unui client la restaurantul clujean Desaga: ”Mâncare îmbibată cu ulei. Ficățeii de pui miroseau dubios. Am refuzat-o”

Un client a povestit pățania din restaurantul clujean Desaga, din cartierul Grigorescu, unde a trebuit să refuze mâncarea pe care a comandat-o.

”Mă duc cu mama să mâncăm în orașul de 5* la Desaga în Grigorescu, pe recomandare. Ne luăm câte o supă, iar felul doi mama sărmăluțe „dolofane”, că aveau meniu din ăla în care toate mâncărurile sunt meșteșugite și cară după ele cel puțin un epitet arhaic, de zici că mănâncă acolo numai Vasile Lupu și Constantin Brâncoveanu, iar eu niște ficăței de pui cu piure. Nimic complicat deci, nu eram în dispoziție de melci sau sushi.
A venit o supă de legume meșteșugită cu atâta ulei, că în loc de ardei ar trebui să vină direct cu Colebil. Nici mama n-a fost încântată de supa ei de pui, dar am zis că poate suntem noi de la Beiuș și nu știm ce mănâncă domnii de la Cluj, așa că am tăcut și ne-am golit gamela, sperând că „bunătățurile tradiționale” vor veni la felul doi.

”Ficățeii miroseau dubios”

Sarmalele dolofane mi-au strepezit colecistul numai când le-am văzut, iar ficățeii de pui miroseau dubios și nu semănau la gust cu nimic din ce am încercat până acum, asta poate și pentru că, slavă Cerului, n-am fost niciodată nevoit să mănânc din gunoi. Am chemat chelnerița, am refuzat cinstitele bucate meșteșugite și am cerut nota.
S-a întors după două minute, cu mâncarea refuzată pe notă: total, cu apă cu tot, 180 de lei.

I-am zis că nu plătesc mâncarea dată înapoi și am ajuns într-un blocaj: ea ce face acum? Într-un final, neavând nici o soluție, s-a oferit să-l cheme pe bucătar (să vorbim de la bărbat la bărbat?) Am refuzat să mă întâlnesc cu bucătarul – venisem să mănânc, nu să-mi fac prieteni noi. A plecat confuză cu POS-ul și cu nota neplătită, urmând să revină.

”Complimente bucătarului pentru apă”

După cinci minute a venit un băiat destul de tânăr, probabil șeful de sală sau ceva, cu o atitudine de tip „care-i problema?” specifică responsabilor de localuri de alimentație publică din anii ’80.

I-am explicat pe scurt că mâncarea e îmbibată în ulei și n-are nici un gust, el mi-a explicat că așa trebuie să fie, că e „tradițională”, eu i-am zis că i-am dat un feedback și că e treaba lui ce face cu el mai departe, eu aș vrea să încheiem povestea fiindcă mi-e foame și vreau să ajung la un restaurant, el a plecat înăuntru ușor iritat de toți țăranii ăștia care nu știu ce-i aia mâncare și s-a întors cu nota cu două supe și o apă, „supele le-ați servit”, da, boss, le-am servit, iar apa a fost chiar bună, complimente bucătarului, mai venim când o să ne fie sete, am achitat 72 de lei (doar nu credeați că e ieftin la Desaga) și am plecat în sfârșit să mâncăm.

Se mănâncă scump și prost

Sunt deja niște ani buni de când mă cert cu prietenii mei din Cluj care se atacă teribil când le spun că în orașul lor de 5* cu metrou pe partea dreaptă se mănâncă scump și prost, dar na, când n-ai termen de comparație sigur că ți se pare ok să dai 72 de lei pe două supe de tip „tanti Jeni” și o apă plată la Desaga, restaurant cam de nivelul cantinei „Salmonella” de la Medicină, cu deosebirea că doamnele de la Salmonella măcar sunt amabile, nu-și dau ochii peste cap când le spui că la banii aștia te așteptai să-ți aducă ceva comestibil.
Încă o experiență culinară ca asta și o să mă întorc alt om la București, probabil ca să-mi dea Radu Dumitrescu ceva de mâncare la Voilà o să fiu dispus chiar să-i ascult glumele”, a spus clientul.