Florentin, din harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a românilor, onoratului cler împreună-slujitor, cuvioaselor persoane consacrate mult rugătoare, iubiților creștini greco-catolici şi tuturor credincioșilor creștini, de Dumnezeu iubitori, cordiale urări de sărbătoare, cu sănătate și arhierească binecuvântare!

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ție.”

(Troparul Nașterii Domnului)

Iubiți credincioși,

Săptămânile de pregătire dinaintea marii Sărbători a Nașterii Domnului erau numite încă din vechime „Adventum”, care înseamnă „sosire”, „venire”, „așteptare”. Cuvântul redă bine atmosfera și tonalitatea acestui timp în care zilele se scurtează iar natura intră treptat în letargia invernală, în frig și întuneric. Acum așteptăm cu mai multă nerăbdare răsăritul soarelui, care să învăluie totul cu lumina-i binefăcătoare și de viață dătătoare.

Întunericul suferinței

În acest an, „iarna” a venit mai repede peste întreaga lume iar întunericul suferinței, al bolii și al morții pare că s-a așternut peste sufletele noastre înfricoșate, îndurerate și cutremurate. Așteptăm cu toții raza de speranță a răsăritului „Soarelui dreptății”, care cu lumina Sa vindecătoare să încălzească, să dea viață și speranță. „De unde va veni ajutorul meu? Ajutorul meu de la Dumnezeu Cel ce a făcut cerul și pământul!” (Ps 121,1-2), scria psalmistul.

Să primim Sărbătoarea Nașterii Domnului ca pe un nou răsărit, o nouă lumină a cunoașterii, o renaștere în credință, speranță și iubire!

1. Lumina răsare în haosul primordial

„Întuneric era deasupra adâncului și a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Și a fost lumină” (cf. Gen 1,2.3)

În Sfânta Scriptură, Lumina este cea mai frumoasă metaforă a lui Dumnezeu, căci „Dumnezeu este Lumină și nici un întuneric nu este în El” (cf. 1Io 1,5). De aceea, omul, „chipul și asemănarea lui Dumnezeu” este chemat să reflecte lumina gloriei divine (2Cor 3,18).

Lumina este un dar prețios pe care îl primim de la Dumnezeu, Tatăl Creator.

Pe plan natural, toate ființele cresc și se dezvoltă la lumina soarelui, au nevoie de lumină. În mod asemănător, pe plan spiritual, sufletul nostru, pentru a crește și a se dezvolta în credință, are nevoie de lumina Domnului.

Citim în cartea Genezei că, la începutul creațiunii, pământul era „neorânduit și gol, iar întunericul stăpânea asupra adâncului” (cf. Gen 1,2).

Înainte de orice, Dumnezeu Tatăl „aprinde lumina” asupra acestui haos primordial: „«Să fie lumină!» Și a fost lumină.” (cf. Gen 1,3). Aceasta este prima acțiune a Cuvântului divin și prima separare dintre întuneric și lumină. Atunci începe curgerea timpului, este prima zi, o seară și apoi o dimineață, vădindu-se astfel biruința luminii asupra întunericului.

Dumnezeu separă și creează

În continuare, la Lumina Cuvântului divin, Dumnezeu separă, distinge, creează și desăvârșește opera Sa, făcând ordine, așezând fiecare element al naturii la locul său și chemând la viață ființele.

Încununarea „lucrării divine” este ființa umană, creată „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Bărbatul și femeia primesc binecuvântarea de a răspândi viața (a crește, a se înmulți) și a stăpâni pământul (cf. Gen 1,26-28), dar și porunca de a nu gusta din rodul pomului oprit (cf. Gen 2,17) și a se păzi astfel de moarte.

Așadar, pământul a fost transformat din haos în așezământ pentru desfășurarea planului de iubire al lui Dumnezeu cu omul, singura ființă dotată cu inteligență, voință și libertate de alegere, capabilă să înțeleagă voința divină și să răspundă iubirii divine.

Omul primise misiunea de a lucra și a păstra opera creației divine. El putea transforma natura în hrană, în locuință primitoare, în spațiu de viață, dar deopotrivă putea preschimba natura în pustiu, în ruine, în câmp de luptă sau chiar în cimitir.

Omul alungat din Rai

Adam și Eva se lasă ispitiți, gustă din fructul oprit, pierd comuniunea cu Dumnezeu și harul luminii sfințitoare. Ca urmare, întunericul învăluie sufletele lor, Lumina harului divin „se stinge”, iar omul este alungat din Rai.

Cel care primise totul în stăpânire, ca dar divin, acum va osteni pentru a supraviețui și va cunoaște suferința, boala și moartea. Cel care fusese ridicat la demnitatea de colaborator al lui Dumnezeu și izvor de viață devine acum sursă a morții pentru generații și generații de semeni.

Ne întrebăm: oare cu adevărat lumina divină s-a „stins” definitiv pentru ființa umană?

Nicidecum! Dumnezeu rânduise deja o nouă intervenție divină în lume, pentru a readuce pământul, devenit haos al păcatului, al suferinței și al morții, la frumusețea dintru început și a-l ridica pe om la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.

Prorocii Vechiului Testament vestesc o nouă speranță, o nouă intervenție divină, menită să alunge definitiv „întunericul” pământului. Prorocul Isaia are viziunea venirii lui Mesia ca Lumina ce va străluci în întunericul și în umbra morții din lume. Dumnezeu Însuși va coborî pe pământ și Lumina va răsări oamenilor. Domnul se va întrupa în istoria umană pentru a fi un Dumnezeu cu oamenii: „Emanuel” (Is 9,1; 7,14).

Lumina oamenilor

Așadar, Cuvântul divin „aprinde” Lumina la începutul actului creator, Cuvântul este și Cel care se întrupează pentru a „aprinde” din nou Lumina oamenilor.

Acum să ne oprim o clipă și să medităm asupra începutului actului creației. În acel haos primordial eram cuprinși fiecare dintre noi și eu, cel care urma să mă nasc peste milioane de ani. Trebuie să înțeleg că la originea mea nu sunt eu, ci este Altcineva, care s-a gândit la mine. Începutul meu este darul Cuiva care este mai presus de mine.

Același Cuvânt divin poate face ordine și în sufletul meu și să mă cheme la o viață nouă.

2. Lumina din peștera de la Betleem

„Ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de sus, ca să lumineze pe cei din întuneric” (cf. Lc 1,78-79)

Imnul de binecuvântare a lui Dumnezeu rostit de preotul Zaharia, ca mulțumire pentru fiul său, Ioan, este de fapt o profeție ce vorbește despre milostivirea lui Dumnezeu care a cercetat poporul Său și a trimis Răsăritul cel de sus „ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte pașii noștri pe calea păcii” (cf. Lc 1,78-79).

Nașterea Domnului este văzută de proroci ca un nou „răsărit”, ca și cum Cineva ar „aprinde” din nou Lumina asupra lumii aflate în întunericul păcatului, pentru ca lumea să-L vadă și să-L cunoască pe Dumnezeu. „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței”, cântă troparul sărbătorii, arătând rolul Întrupării Domnului în istoria umană: pentru ca oamenii, la „lumina cunoștinței”, să aducă mărire și închinare „Soarelui dreptății” și să-L cunoască pe Hristos ca fiind „Răsăritul cel de sus”, care risipește întunericul păcatului și al morții.

Găzduire în Betleem

Să ne amintim că întuneric era și acum peste două milenii când Maria și Iosif căutau un loc de găzduire în Betleemul Iudeii. Hanurile și casele de oaspeți erau pline și nimeni nu voia să își facă probleme cu o viitoare mamă căreia i se apropia timpul să nască. Întuneric era și afară, dar întuneric era și înăuntru, în sufletele închise în propriile probleme, în propria comoditate.

Astfel, Maria și Iosif ajung să caute adăpost în apropierea Betleemului, în grotele de pe câmpul păstorilor. Ei reușesc în grabă să pregătească o ieslișoară și un braț de paie ca așternut. Iosif pleacă după cele necesare (vreascuri pentru foc și apă) și, deodată, vede peștera luminată. Aleargă în grabă înapoi și, învăluit în strălucirea divină, îngenunchează în tăcere, cu sfântă teamă, privind Pruncul nou-născut, așezat în ieslea animalelor.

Acolo, în peștera din Betleem, a răsărit „Soarele dreptății”, s-a „aprins” Lumina divină asupra neamului omenesc. Acum este doar o Luminiță plăpândă care, însă pentru cei care o vor primi, va deveni Lumina „ce luminează pe tot omul ce vine în lume”, Hristos, Mântuitorul lumii.

Pruncul înfășat, așezat în iesle

Maria și Iosif adoră în tăcere Pruncul divin, pătrunși de strălucirea divinității, pe care o pot contempla doar sufletele curate, neprihănite. Este Lumina necreată pe care Isus, Cuvântul întrupat, o va avea de-a lungul vieții Sale pământești, dar o va revela numai aleșilor Săi pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față.

În continuare, apar timid și păstorii, privesc uimiți, îngenunchează și recunosc semnul primit de la îngeri: „Pruncul înfășat, așezat în iesle” (cf. Lc 2, 12). Lumina cunoștinței se „aprinde” acum în sufletele lor, căci cuvântul îngeresc s-a împlinit: „Acesta este Mântuitorul, Hristos Domnul” (cf. Lc 2,11). Apoi, preamărind pe Dumnezeu, merg să răspândească tuturor vestea cea bună și, astfel, Lumina cunoștinței se aprinde împrejurul Betleemului.

Mai târziu ajung și magii, urmând steaua luminoasă. Se închină cu bucurie și-L adoră pe Pruncul nou-născut, oferindu-i darurile lor: aur – pentru Împăratul a cărui Împărăție nu va avea sfârșit; tămâie – pentru Mare Preot, Arhiereul Veșnic; smirnă – pentru Jertfa mântuitoare care, învingând moartea și păcatul, va aduce lumina Învierii.

Acum magii nu mai au nevoie de steaua călăuzitoare, fiindcă Lumina cunoștinței s-a „aprins” și în sufletele lor, vor deveni și ei vestitori ai Nașterii Mântuitorului în lume. Astfel, treptat, de la Luminița răsărită în noaptea sfântă la Betleem, Lumina lui Hristos va lumina întreaga lume.

Pământul are o menire

Iubiți credincioși,

Nașterea unui Prunc într-o țară îndepărtată, acum peste 2000 de ani, într-o peșteră, în frig și întuneric, în sărăcie și fragilitate, este un fapt lipsit de importanță, dar pe plan spiritual va avea puterea de a da sens vieții pământești, a lumina întunericul și a transforma suferința și moartea în izvor de viață. Nașterea Pruncului divin ne demonstrează că cerul nu e gol, că pământul are o menire și că omul nu este o ființă neputincioasă, un rob supus legilor materiei inerte.

Privind realitatea la lumina divină a Pruncului nou-născut, păstorii și magii înțeleg că, de acolo începând, lumea întreagă se regenerează, totul capătă un sens, fiecare element al creației își regăsește locul său. A răsărit „Soarele dreptății”, care le transmite „Lumina cunoștinței” și astfel întreaga realitate se vede într-o altă lumină. Este un nou început, o „nouă creațiune” la Lumina Cuvântului întrupat.

3. Hristos este „Lumina lumii”

„Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (cf. Io 8,12)

Cuvântul divin este creator, dătător de Viață și Lumină pentru oameni (cf. Io 1,1-5). Isus Hristos, Cuvântul întrupat, explica mulțimilor motivul întrupării Sale: „ Eu, Lumina, am venit în lume pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric” (cf. Io 12,46). Această afirmație ne dezvăluie sensul Sărbătorii Nașterii Domnului. Cuvântul întrupat a coborât în lume ca izvor de Viață, pentru Mântuirea oamenilor, dar și ca „Lumină a cunoștinței” ce spulberă întunericul lumii și dezvăluie o altă viziune asupra realității.

Omul are libertatea de a primi Cuvântul și a-și trăi viața la această Lumină, devenind astfel fiu al lui Dumnezeu, sau de a-L refuza, rămânând în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu și al propriului egoism.

„Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (cf. Io 8, 12), ne spune și astăzi Hristos.

Fiul este Lumina lumii pentru că ne dezvăluie iubirea Tatălui și ne ajută să privim realitatea altfel. Deopotrivă, El arată fiecărui om care este calea care duce spre Tatăl. Lumina nu se referă doar la o cunoaștere intelectuală, ci este și un drum spiritual de urmat. Oricine îl urmează iese din întuneric și pornește pe calea luminii fiilor lui Dumnezeu. „Odinioară erați în întuneric, acum însă, sunteți lumină întru Domnul; umblați deci ca fii ai luminii!” (cf. Ef 5,8).

Cuvântul să renască

De aceea, să lăsăm Cuvântul să renască și în sufletele noastre, să „aprindă” Lumina, să facă ordine, să lumineze prin viața noastră și să înflăcăreze și sufletele celorlalți.

Acum, la Sărbătoarea Nașterii Domnului, suntem invitați cu toții la cina spirituală de la peștera din Betleem, unde hrana va fi chiar El, Pruncul nou-născut în ieslea pentru hrana animalelor. Dar cum Îl vom privi și cum Îl vom primi în sufletul nostru? Cu ce atitudine spirituală ne apropiem, în acest an, de ieslea din Betleem?

Poate că privind cu superioritate și cu îndoială spre Pruncul mic, fragil, născut într-o peșteră în frig, întuneric și sărăcie, ne vom întreba: „Oare acesta este Mântuitorul lumii, Cel care a venit pe lume să ne scoată din întuneric și din umbra morții?… Dar noi așteptam un Dumnezeu puternic, un tânăr robust cu sabia în mână, care să alunge răul, suferința și moartea din lume, care să-i pedepsească pe cei răi, cu forța pumnului, a banului, a puterii politice!…”.

Forța Lui este smerenia

Da, adeseori acesta este Dumnezeul imaginației noastre. Însă Dumnezeu a dorit să vină pe lume după rânduiala firii omenești, sub forma unui prunc, ca oricare dintre noi. Dar, acolo, în Pruncul nou-născut, ca-ntr-o Sămânță sfântă în care există deja puterea germinativă, este prezent, în taină, misterul Crucii, al morții și Învierii Sale, adică mântuirea și învierea noastră.

Deci trebuie să privim fascinați și cutremurați acest mister care este „taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută”, în care Dumnezeu este prezent misterios sub înfățișarea acestui Prunc, care, la timpul rânduit, va crește și va rodi spre mântuirea tuturor.

Să-L contemplăm cu acea iubire cu care El a fost trimis de către Tatăl în lume pentru ca „toți cei care cred în El să nu piară ci să dobândească viața veșnică” (cf. Io 3,15). Astfel, privindu-L la lumina credinței și a iubirii, vom înțelege că forța Lui este smerenia, tăria Lui este blândețea și puterea Lui este milostivirea pentru toți.

Lumina cunoștinței

Iubiți credincioși,

Într-o lume întunecată de boală, suferință și moarte, avidă după avere, putere și plăcere, indiferentă la valorile creștine, Sărbătoarea Crăciunului vine și în acest an ca o „lumină ce răsare în întuneric”. Este semnul prin care înțelegem că Dumnezeu nu a părăsit poporul Său, ci rămâne alături de noi, căci „Dumnezeu care a zis «Să strălucească Lumina în întuneric!», El Însuși a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”, scria Sf. Apostol Pavel corintenilor (cf. 2Cor 4,6).

Nașterea Domnului este sărbătoarea menită să reaprindă în sufletele noastre „Lumina cunoștinței” și să ne învețe să privim realitatea cotidiană la această lumină nouă, cu speranța că, urmându-L pe Hristos, nu vom rămâne în umbra morții și întunericul neputinței, ci vom dobândi „Lumina vieții”.

Anul de criză al pandemiei

Iubiți credincioși,

Încheiem un an care ne-a surprins, ne-a întristat și ne-a obligat să ne reorganizăm viața. Au fost atâtea proiecte, întâlniri și vizite planificate, dar care au trebuit să fie amânate sau trecute on–line…

Anul 2020 va rămâne în istorie ca anul de criză al pandemiei în care și Biserica a fost obligată să caute un alt ritm de viață, să se adapteze la restricțiile impuse și să adopte noi strategii pastorale. Acest an ne amintește de vremurile de persecuție ale Bisericii.

De aceea, am încercat să continuăm viața pastorală la nivelul Eparhiei noastre folosindu-ne de mijloacele moderne, digitale, pentru a întări comunicarea cu acele mici „nuclee de forță” din comunitățile locale. Sunt acele „luminițe” care au continuat să strălucească în întuneric: parohii, mănăstiri, asociații, grupuri, comunități, familii etc. Am redescoperit valoarea și importanța familiei, care este celula fundamentală a organismului Bisericii și adevărată școală a iubirii, a rugăciunii și a muncii.

Lumea va fi mai bună

Anul pandemiei a fost și un bun prilej de meditație asupra acelei orânduiri de dincolo de înțelepciunea și știința omenească, adică asupra voinței Atotputernicului Dumnezeu, la care toate sunt cu putință. Ceea ce pare acum un dezastru mondial poate constitui și o oportunitate de schimbare în bine, de convertire spirituală spre o lume mai bună.

Multe persoane se întreabă: cum va arăta lumea după încheierea pandemiei? Răspunsul depinde de fiecare dintre noi. Dacă noi ne vom schimba în bine, lumea va fi mai bună. Și chiar dacă lumea nu se va schimba, noi o vom putea vedea într-o altă lumină, într-o altă perspectivă, cu zelul speranței și al credinței ce izvorăște din taina ascunsă în Pruncul din Iesle.

Ar fi nevoie de un proiect concret și comunitar de solidaritate prin care toți să se recunoască parte dintr-o familie unică și să se susțină reciproc (cf. Papa Francisc).

Desigur, cu toții ne dorim să ieșim din acest întuneric mai puternici, mai înțelepți, mai uniți, mai atenți față de „casa comună”, spre a edifica o lume în care să domnească fraternitatea, dreptatea, pacea, și egalitatea (Mesaj COMECE).

Cu toții frați

În acest sens, Sf. Părinte a promulgat, de ziua Sf. Francisc, 4 octombrie 2020, la Assisi, Enciclica „Fratelli tutti” („Cu toții frați”), în care indică cele două căi, fraternitatea şi prietenia socială, pentru a edifica o lume mai bună, mai justă şi mai pacifică, prin contribuția tuturor.

La 8 decembrie 2020, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, Pontiful Roman a decretat și Anul dedicat Sf. Iosif, Patronul Bisericii Universale, prin Scrisoarea apostolică „Patris corde” („Cu inimă de tată”), prin care ne invită să creștem în iubire față de acest mare sfânt, să imităm virtuțile și zelul său și să implorăm mijlocirea lui în rugăciune. Să ne reamintim că Sf. Iosif este Patronul Eparhiei noastre încă din 1856, declarat atunci de către primul Episcop de Gherla: PS Ioan Alexi.

Răsăritul cel de sus

Iubiți credincioși,

Nașterea Domnului nostru Isus Hristos, este „Răsăritul cel de sus” ce revarsă din nou asupra lumii întregi „Lumina cunoștinței”, de aceea, cu încredere să ne rugăm Domnului: „Hristoase, Lumina cea adevărată, care luminează și sfințește pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feței Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. Îndreaptă pașii noștri spre lucrarea poruncilor tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin.”

Vă urez ca în acest an Sărbătoarea Nașterii Domnului să fie o rază a „Soarelui dreptății” care să lumineze renașterea spirituală a fiecăruia dintre noi și, cu suflete pline de bucurie și speranță, să vestim tuturor:

„Hristos se naște, preamăriți-L!

Hristos din ceruri, întâmpinați-L!

Hristos pe pământ, înălțați-vă!”

(Catavasiile Nașterii Domnului, Cântarea I)

Sărbători luminate, cu bogate haruri cerești și sănătate!

La Mulți Ani Sfinți!

† Florentin

Episcop de Cluj-Gherla