PAMFLET/ Marius Aciu – Blocul din balcon sau urbanismul după ureche

Motto: „Astăzi nu e de bonton/ Dacă n-ai bloc în balcon!”

Darwin s-a înşelat. Evoluţia nu s-a oprit. Omul tinde să devină melc! Nu limax, că la faza asta sunt mulţi din păcate. Melc cu cochilie! Adică să aibă casa lui, mă-nţelegeţi?

Credincios zicalei populare „Că bine-i să aibă omul lucrul lui!”, românul munceşte toată viaţa ca să-şi ia o casă pe care după aia o pierde că nu-şi mai poate plăti ratele la bancă. Ironia sorţii sau fatalitate? Ghinion, ar striga unii! În fine, luăm cazul fericit în care omul are apartamentul lui… Îl bibileşte, îl ferchezuieşte şi mai ales… atenţie, îi închide balconul! De ce?

Păi povestea e mai lungă şi se pierde în negura vremurilor. Am moştenit această tradiţie de la daci, care-şi închideau balcoanele în draci ca să nu scape barza, mânzul, brânza şi viezurele şi să defecteze la romani… De altfel, pe tema asta circulă şi un banc: cică după războiul din Iugoslavia, la o conferinţă de pace se discuta care cu ce ajută la reconstrucţia ţării; cehii s-au oferit să le repare podurile bombardate, ungurii să le refacă blocurile şi noi să le închidem balcoanele!

Blocul din balcon, un must have

Buuun, până aici totul e-n regulă… Ce te faci însă când, într-o dimineaţă călduroasă de iarnă, ieşi pe balcon şi constaţi că ai în el un bloc? Da, un bloc! Păi să nu-ţi vină să-ţi tai buletinul cu cutterul? Tu, care până mai ieri admirai apusul sau răsăritul de pe balconul tău propriu şi personal, acum eşti obligat să apreciezi maroul de pe chiloţii vecinului, prea încăpăţânat ca să se lase dus cu una cu două de nu-ş ce valuri de detergent extralăudat la televizor. Mă refeream la maro…

Şi asta numai pentru că un şmecher (şmecheria este o boală ridicată la rang de virtute, transmisă din generaţie în generaţie la sud de Carpaţi, care a trecut în Transilvania o dată cu batalioanele române) a reuşit să obţină de la un alt şmecher o autorizaţie de construcţie pe care niciun creier cât de cât colorat în cenuşiu n-ar fi eliberat-o în atare condiţii.

Șmecheria nu-i completă fără o doză de nesimțire

Omul avea un teren pe care şi-un garaj s-ar fi simţit ca-n autobuz la oră de vârf şi şi-a tras un bloc care dă pe dinafară ca sânii Ralucăi Bădulescu din sutienul Simonei Gherghe… Bietul om, cu un asemenea artefact răsărit în balcon ajunge să încheie pact de neagresiune cu vecinul de musai… Adică ceva de genul: „Vecine, fă bine închide un pic fereastra ca s-o pot deschide pe-a mea, că altfel se bat deolaltă!”

Vorbeam mai sus de şmecherie… Boala asta nu-i completă dacă nu-i însoţită şi de o doză de nesimţire. Ei bine, fraţilor, la capitolul ăsta stăm excelent! Ca să continui cu exemplul de mai sus, nu-i suficient că „dezvoltatorul” îţi trânteşte blocul în supă, mai are şi nesimţirea să-ţi ceară să-l laşi să sape sub balcon ca să-ţi trântească şi-un supozitor tip garaj subteran! Exact ca în cazul celui care-și face nevoile sub geamul tău şi-apoi îţi cere hârtie igienică…

Trecând de la particular la general, uitaţi-vă puţin cum arată Clujul! Sau Floreștiul… Un haos urbanistic mai mare n-am văzut nicăieri! Case strivite între două blocuri, blocuri băgate unul într-altul ca vacile din staul iarna, un haloimăs arhitectonic creat parcă de un Ray Charles al urbanismului. Zău dacă nu-ţi vine să-i aduni în faţa calului lui Matei Corvin pe toţi cei care au eliberat autorizaţiile şi să-i baţi la fundul gol cu şlapul… Că merită!

Marius Aciu