Pandemia Covid-19 durează deja de un an şi dă semne că va continua nu se ştie cât. Pierderile economice, dezastrele politice (cu instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, a lui Mario Draghi prim-ministru în Italia etc.), catastrofele din educaţie, cele privind sănătatea mintală a populaţiei şi sănătatea în general, dincolo de cele cauzate de micuţul coronavirus (reale !), sunt colosale, devastatoare, greu de estimat. Cum s-a ajuns aici ? Cine orchestrează în toată lumea (194 de ţări afiliate la OMS) măsurile anticovid, lockdown-urile, interdicţiile şi restricţiile neconstituţionale, măşti, vaccinuri discutabile sau dubioase ? Bill Gates, Anthony Fauci, Tedros Ghebreyesus (OMS) ? Şi, mai ales, ce se urmăreşte, care e finalitatea acestui calvar organizat, instrumentat? În folosul cui?

Există foarte multe ipoteze, culturale (Michel Maffesoli – „Une société en pleine décadence”, lecourrierdesstrateges.fr, 22.01.2021), ideologice (Lucien Cerise – „Nous allons entrer dans le royaume de la déglingue définitive et de l’effondrement systémique, dans l’abrutissement technophile”, leblogalupus.com, 15.02.2021, apud revista rivarol.com, nr. 3456, 27.01,2021 – versiunea pe hârtie), economice şi financiare, conspiraţioniste sau, mai degrabă, anticonspiraţioniste. Şi fiecare dintre aceste proiecţii subliniază o parte mai mare sau mai mică de adevăr, de realitate prezumtivă.

Dintre multe astfel de supoziţii, ipoteze, perspective ale unor foarte respectabili profesori din universităţi, ale unor filosofi, ideologi, am ales-o pe cea a lui William Engdahl (n. 1944, absolvent Princeton, cu doctorat în economie comparată, economist, jurnalist independent şi autor al unor cărţi de geopolitică recentă traduse în toată lumea şi care ar merita să fie citite), care pare cea mai realistă, cea mai plauzibilă.

După William Engdahl, la originea Marelui Reset al Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, condus de Klaus Schwab, Bill Gates, George Soros, David Rockefeller jr. etc., ar fi Clubul de la Roma, fondat de David Rockefeller tatăl în vila Bellagio din Italia în 1968. Teoriile de azi se bazează pe teorii catastrofiste neconfirmate ale Clubului, cum sunt cele despre epuizarea resurelor naturale sau încălzirea globală, cu necesitatea diminuării drastice a emisiilor de CO2 (până la 0 în 2050), pe energia verde (cea eoliană şi cea a panourilor solare), adică s-au impus spaimele teoretice ale unor oameni bătrâni imens de bogaţi care au condus din umbră şi care conduc încă lumea.

„Forumul Economic Mondial de la Davos (WEF) proclamă necesitatea de a atinge în lumea întreagă obiectivul „carbon zero net” în 2050. Pentru mulţi acesta poate părea un viitor îndepărtat şi poate deci fi binişor ignorat. Cu toate acestea, transformările care au loc din Germania şi până în Statele Unite, trecând printr-un mare număr de economii, sunt pe cale să configureze scena pentru crearea a ceea ce în anii ’70 s-a numit „noua ordine economică mondială”. În realitate, e vorba de un plan antreprenorial totalitar tehnocratic global, un plan care anunţă deliberat şomaj de masă, dezindustrializare şi prăbuşire economică. Să cercetăm aici câteva elemente din acest tablou de ansamblu care, de fapt, nu e deloc nou.

WEF al lui Klaus Schwab îşi promovează acum tema preferată, Marele Reset al economiei mondiale. Cheia acestui întreg este interpretarea corectă a ceea ce înţeleg globaliştii prin carbon zero net în 2050. UE conduce în această cursă cu planul ei de a deveni primul continent „zero carbon” înainte de 2050 şi de a reduce emisiile de CO2 cu cel puţin 55 % până în 2030.

Într-o postare de pe blogul său din august 2020, ţarul autoproclamat al vaccinurilor, Bill Gates, a scris despre criza climatică iminentă : „Oricât de cumplită ar fi această pandemie, schimbarea climatică ar putea fi chiar mai rea… Scăderea relativ mică a emisiilor de CO2 din acest an clarifică un lucru : nu putem ajunge la zero emisii pur şi simplu sau în principal doar folosind mai puţin maşina sau avionul.” […]

Pentru a înţelege bine ce acţiune criminală se organizează în jurul unor oameni ca Gates, Schwab şi toţi aceşti avocaţi ai unei economii mondiale aşa-zis „durabile”, trebuie să ne întoarcem în 1968, când David Rockefeller şi prietenii săi au creat o mişcare în jurul ideii că adevărata mare problemă a lumii era cea a consumului uman şi a creşterii demografice (teoria numită neomalthusiană – n. editorului francez).

Rockefeller, a cărui avere venea din petrol, a creat deci foarte neomalthusianul Club de la Roma în vila sa italiană din Bellagio. Primul lor proiect a fost acela de a finanţa un studiu factice la MIT, numit „Limits to Growth” (Limitele creşterii), în 1972” (William Engdahl – „The great zero carbon criminal conspiracy”, resistance71.wordpress.com, 12.02.2021 – vezi originalul la williamengdahl.com, 5.02.2021).

După unii analişti (Brandon Smith), Covid-19 nu e decât o etapă. Vor urma Covid-20, Covid-21, Covid-22… După alţi analişti, vor urma războaie (la Marea Neagră ?), revoluţii (cum e cea neomarxistă, rasialistă, woke în curs din SUA), prăbuşirea economică a Europei, care va face că Germania şi Franţa vor atinge nivelul falimentar al unor ţări africane. S-ar împlini astfel profeţiile acestor organizaţii secrete (Clubul de la Roma, Bilderberg, Trilaterala – toate finanţate de David Rockefeller) care vor să modeleze lumea după interesele lor.

Planeta nu ar suporta decât cel mult 1 miliard de oameni, ar scădea astfel şi şeptelul, crescătoriile de porci şi de alte animale care produc „iresponsabil” CO2. Filosofia economică a englezului eugenist Malthus pare să se fi impus acestei elite oligarhice financiare, care a abandonat în mod evident democraţia, precum şi toată istoria şi dezvoltarea umanităţii din ultimii 200 de ani (de la Revoluţia Franceză încoace) : „Consilierul pe probleme climatice al Angelei Merkel, Joachin Schnellnhuber, care e ateu, a prezentat agenda verde radicală a Papei Francisc în 2015, „Laudato si’”, în calitate de consilier numit de Papa la Academia Pontificală de Ştiinţe, şi tot el a fost consilierul UE în materie de agendă verde.

Într-un interviu acordat în 2015, Schnellnhuber a declarat că „ştiinţa” a determinat acum capacitatea maximă de „sustenabilitate” a populaţiei umane, care e cu vreo 6 miliarde de persoane mai puţin : „În chip cinic, e un triumf pentru ştiinţă pentru că măcar am stabilizat ceva, şi anume estimările capacităţii maxime ale planetei, care e, de fapt, una de sub un miliard de persoane.” Pentru a ajunge la această cifră, lumea industrializată trebuie dezmembrată” (idem).

După William Engdahl, măsurile cele mai severe de implementare a programului Clubului de la Roma au fost luate în Germania. În 2023, ultima centrală nucleară a ţării va fi închisă. Preţul energiei electrice va creşte astronomic. Maşinile pe benzină şi pe motorină vor fi înlocuite cu maşini electrice, care folosesc bateriile cu litiu. Exploatarea litiului este una dintre cele mai mari producătoare de CO2, dar de ce ar conta ? Industria automobilului, decisivă pentru bunăstarea germană, va fi pusă la pământ. Dar germanii sunt cunoscuţi ca producători de planuri globale dezastruoase – vezi cele două războaie mondiale. Multlăudata Angela Merkel, azi în prag de retragere din viaţa politică, „în 2011, a impus, împreună cu guvernul său, ascultând sfaturile lui Joachin Schnellnhuber de la Institutul din Potdsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic, interzicerea totală a electricităţii de origine nucleară înainte de 2022” (idem).

Cât de serioasă e viziunea Clubului de la Roma ? Ne-o spune acelaşi Engdahl : „Aceasta e agenda cunoscută astăzi sub numele de Marele Reset sau Marea

Reiniţializare sau Agenda 2030 a ONU. Strong (Maurice Strong, om de afaceri cu petrol din Canada, asociat cu David Rockefeller şi membru al fundaţiei acestuia, membru al Clubului de la Roma, numit în 1971 subsecretar al ONU şi secretar general al conferinţei Ziua Pământului de la Stockholm din 1972 – n.n.) a creat apoi Grupul Interguvernamental de Studiere a Climatului (GIEC), un corp politic care promovează şi susţine teza nedemonstrată după care emisiile umane de CO2 vor duce lumea la o catastrofă ecologică ireversibilă. Cofondatorul Clubului de la Roma, dr. Alexander King, a recunoscut câţiva ani mai târziu frauda esenţială a agendei lor de mediu în cartea sa „Prima revoluţie globală” („The First Global Revolution”), în care a scris : „Căutând un nou inamic pentru a ne putea uni, am găsit că s-ar potrivi bine poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi altele. Toate aceste primejdii sunt cauzate prin intervenţia omului şi doar printr-o schimbare de atitudine şi de comportament am putea reuşi. Aşa deci, adevăratul inamic e însăşi umanitatea.” King a recunoscut că „ameninţarea încălzirii globale „nu era decât un vicleşug pentru a justifica atacarea „umanităţii înseşi”. Acum, acest atac se desfăşoară sub forma Marelui Reset şi a şmecheriei cu carbon zero net” (idem).

Analiza lui William Engdahl merită citită în întregime, căci ea se constituie într-un semnal de alarmă dinaintea pericolelor care pândesc civilizaţia. Să încheiem cu una dintre concluziile sale : „Merkel, Macron, Gates, Schwab şi prietenii lor vor duce toate acestea la îndeplinire aducând standardele de viaţă din Germania şi din ţările OCDE la nivelul celor din Sudan şi Etiopia. În asta constă distopia lor „Carbon zero net”. Limitarea severă a călătoriilor aeriene, a deplasărilor în maşină, a deplasării oamenilor, închiderea industriilor „poluante” (cu CO2) – totul pentru a reduce CO2 din atmosferă. E interesant de văzut cât de practică a fost apariţia la punct fix a pandemiei de coronavirus pentru a pune în scenă Marele Reset sau Agenda 2030 Carbon zero net a ONU” (idem). (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.