Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE Petru Romoșan: Criza noastră politică. De unde vine şi ce o hrăneşte

Publicat


Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a văzut mai bine ca acum că România e condusă de Statul Profund. Incompetenţa, amatorismul, iresponsabilitatea, micimea unor Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloş ne lasă să vedem prin ei, ca printr-o pânză subţiată la maximum, păpuşarii, marionetiştii din spatele lor.

Iar partidele par a fi doar nişte cenacluri de colaboratori ai Securităţii. Ai Securităţii proteiforme, mereu fascinantă şi aparent nemuritoare. În schimbul unor avantaje mai mici sau mai mari, uneori iluzorii, aceşti colaboratori la vedere ai Statului Subteran trebuie să-şi asume întreaga răspundere. Uneori o răspundere penală mergând până la câţiva ani de puşcărie şi pierderea, deocamdată parţială, a averii.

Dar de ce mai sunt totuşi încă votaţi aceşti interpuşi, aceste interfeţe palide, lipsite de vreo reală putere de decizie ? Adevărul brutal e că nu prea mai sunt votaţi. Prezenţa la vot e din ce în ce mai slabă. S-a ajuns la 31,84 % la alegerile parlamentare din 2020, alegerile care dau actuala configuraţie a Parlamentului. Iar aceşti actori jenanţi, de mică provincie fac un tărăboi asurzitor: PNL se luptă cu USR, Klaus Iohannis se luptă cu PSD, „ciuma roşie” etc.

Iar presa, media, la fel de gras plătită (recent a demarat discuţia pe această temă) de stat, de contribuabili – de cine altcineva ? – ca şi fantomaticele partide, analizează „viaţa” politică până la greaţă. Se fabrică astfel o realitate paralelă, o realitate media.

Dar de unde vine criza politică absurdă în care am intrat ? Pe lângă celelalte crize – socială, sanitară, economică, a energiei. Simplu: vine de la ideea care a fost băgată în capul politic gol al lui Klaus Iohannis, aceea că ar avea dreptul august, discreţionar la un guvern al său, „guvernul meu”.

După ce i s-a dat, printr-un fals ceremonial democratic, un popor creştin ortodox, pe care l-a considerat imediat „al său”. După modelul regelui Carol I de Hohenzollern şi al reginei Maria, soţia regelui Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha, ducesă de Edinborough, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, fiica marii ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, care au abuzat de expresia propagandistică din epocă „poporul meu”.

Probabil pentru că amândoi erau străini şi trebuiau să-şi afirme „împământenirea”. Mult mai târziu, după 1965, N. Ceauşescu, familia şi clanul său, serviţi de partidul comunist şi de Securitate, i-au luat în posesie pe români după modelul regal străin intrat în rutină. Pentru 25 de ani. Ceauşescu însuşi fusese „creditat” de Moscova, de URSS. Tot un „străin” deci.

Criza politică de acum, din toamna lui 2021, a început, de fapt, în mai 2019, când, în urma unor alegeri europarlamentare, probabil grav traficate şi ele (STS, softuri, Dominion şi alte aparate americane de „numărat” voturi), i-au fost date peste 20 de procente invenţiei neosecuriste-străinăţeşti USR.

A doua zi după alegeri s-a găsit că ar fi oportună arestarea lui Liviu Dragnea, atotputernicul preşedinte al PSD (numise singur trei prim-miniştri !). Dragnea şi PSD se făceau vinovaţi de nesupunere la „diktatorul” Klaus, de suveranism şi de naţionalism (păcate capitale !).

PSD, partidul de guvernământ, cel care câştigase alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 (45,48 % din voturi) şi conducea coaliţia cu ALDE (Călin Popescu Tăriceanu), a fost fragilizat după arestarea la punct fix a preşedintelui său. Trebuie să ne amintim că Parlamentul şi guvernul se formează în urma unor alegeri parlamentare naţionale, şi nu în urma unor destul de inutile şi artificiale alegeri europarlamentare.

O banalitate care nu e valabilă şi pentru gălăgioşii gargaragii din USR şi din PNL care, practic, au preluat „guvernarea mea” în urma unor alegeri europarlamentare. Viorica Dăncilă a devenit în mod impostor preşedinte al PSD şi contracandidată comodă la preşedinţie pentru Klaus Iohannis, pentru că, din perspectiva naraţiunii propagandistice, era uşor de bătut. Iar guvernul PSD, abandonat de ALDE, a fost răsturnat. Toate au fost realizate pentru noul Carol cel Fals, Klaus Iohannis von Brukenthal Hermannstadt Frankenstein ot Sekurität und FDGR.

Aşa a început sarabanda „guvernelor mele” Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Pentru Sistem, realegerea Marelui Sas a fost un joc de copii. E limpede că din toate aceste forţări grosolane ale realităţii, alegeri aranjate sau fraudate nu se mai poate ieşi decât prin alegeri anticipate (cinstite !).

În acest punct, PSD are dreptate. Ar trebui să avem două rânduri de votări : alegeri parlamentare anticipate şi referendum privind demiterea lui Klaus Iohannis pentru încălcarea repetată, grosolană a Constituţiei. Ca să facem o economie, cele două votări ar putea avea loc în aceeaşi zi. Rezultatele nu sunt greu de anticipat.

Nici Carol I nu a fost un geniu politic, nu e neapărat un mare erou al istoriei noastre. Nu e în nici un caz comparabil cu Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Nu se poate compara nici cu marii oameni de stat români din secolul al XIX-lea – N. Bălcescu, Ion Ghica, I.C. Brătianu, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu sau cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Carol I a avut, în schimb, educaţia, pregătirea pentru a conduce de care se bucura un prinţ în secolul al XIX-lea.

Educaţie pe care nu a avut-o modestul profesor de fizică de la Sibiu, intrat, probabil, la facultate pe listele minorităţilor, cum era obiceiul sub regimul comunist.

Vom mai afla, foarte probabil, că, la fel ca Petrov-Băsescu, Klaus Iohannis a fost recrutat de Securitate în liceu sau în facultate, la Sibiu sau la Cluj. Desigur, doar după ce-şi va încheia şi cel de-al doilea mandat. Pentru că astfel îşi bate joc de noi Statul Subteran, care dictează.

A avut cumva Traian Băsescu o contribuţie decisivă la desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat la preşedinţia României ? Pe modelul Elţin-Putin, desigur. Şi să nu uităm, preşedintele Klaus Iohannis „al României” a stabilit totuşi un record cel puţin european, dacă nu chiar mondial.

E singurul „şef de stat” ai cărui părinţi nu trăiesc în ţara preşedintelui, şi asta chiar înainte de a fi ales. Şi sunt aproape necunoscuţi alegătorilor români. Despre traficul de copii (ca şofer !) şi despre achiziţionarea unor case cu bani câştigaţi din meditaţii s-a scris pe larg.

Toate aceste lucruri neclarificate, obscure din biografia reală a lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie demult investigate de presă. Dar mai avem noi o presă de investigaţie în vremea lui Klaus Vodă ? Avem doar jurnalism-spectacol de prost gust, manelist.

La 30 de ani de „mândră lume nouă”, pe lângă că nu ştim dacă am avut într-adevăr o revoluţie în 1989 sau doar o banală lovitură de stat, trebuie să mai şi acceptăm cu amărăciune că nu am reuşit să clădim un autentic sistem democratic de guvernare.

Securitatea a câştigat „revoluţia” pentru ea însăşi în 1989 şi nu a mai dat-o înapoi poporului până azi. Ultimele patru mandate prezidenţiale, două Băsescu-Petrov şi două Iohannis-Enigmă, dovedesc că dictatura Securităţii e un mare eşec. Poate mai simplu ar fi să se prezinte la viitoarele alegeri SRI contra SIE, contra DIA şi SPP, iar alegerile să fie organizate tot de STS (cu softuri recente, dacă nu chiar noi).

Cât de jos am putut ajunge ? Care este prioritatea absolută a guvernului interimar cenzurat în Parlament Florin Cîţu, cu mai mulţi miniştri în pioneze ? Să cedeze către SRI noi terenuri în Băneasa, evaluate foarte jos, la 7 milioane de lei, şi să facă o investiţie pentru un nou spital SRI, de 580 de milioane de lei, la Baloteşti. De ce să ne mai întrebăm cine l-a pus pe Florin Cîţu prim-ministru ?!

În lipsa unui guvern al poporului, prin popor şi pentru popor (Abraham Lincoln, 1863), am fost livraţi noilor fanarioţi. Guvernarea lor poate fi la fel de lungă şi de distrugătoare ca a grecilor din Fanar. Iar cei care se ridică împotrivă o pot păţi ca vlădica Neofit : „Grecii se înmulţiră şi intrigile şi împilarea pământenilor începură. Din norocire însă, aceasta nu ţinu mult, căci la 1679, Şerban Cantacuzino se urcă pe tron.

În domnia acestuia şi a succesorului său, Constantin Brâncoveanu, intrigile Grecilor se precurmară şi ţara se linişti şi începu a se întemeia. Grecii atunci văzând că ţara le scapă din mână, se gătiră să dea o lovitură hotărâtoare. Unele din familiile fanariotice precum Mavrocordaţii, aflându-se în mare influenţă la Poartă, intrigară şi în doi ani capetele Brâncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreştilor, Dudeştilor căzură sub securea otomană şi Fanarioţii dobândiră pe seamă-le cu hotărâre tronul românesc […].

În 21 mai fiind ceremonie la mitropolie, vlădica Neofit, folosindu-se de o dispută ce se aţâţase între boierii Români şi Greci, luă crucea în mână şi îndreptându-se către boieri şi poporul adunat, strigă : Urmaţi-mi. Astfel însoţit el merse la capicibaşa, care se afla în Bucureşti, şi adeveriră cu toţii jalba ce un medelnicerul Ştefanache dedese la Poartă în contra Domnului Matei Ghica Vodă.

Trei zile după aceea, mitrolitul bolnăvindu-se Grecii mituiră pe doctor, care-i dete o doctorie aşa de tare, încât sărmanul vlădică înnebuni. Grecii atunci scoaseră că el era nebun când a făcut acea vrednică faptă” (N. Bălcescu – „Românii şi fanarioţii”, Magazinul istoric pentru Dacia, 1848).

Criza politică de care se fac vinovaţi Klaus Iohannis şi păpuşarii săi, dar şi Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu şi PSD-ul este doar partea vizibilă şi foarte zgomotoasă a unei crize mult mai profunde, în care s-a afundat România începând cu 2005. Rezolvarea acestei crize nu se poate imagina cu aceleaşi personaje, idei, instituţii.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Vineri, în Iulius Mall Cluj se APRIND decorațiunile. Vor fi acolo Moș Crăciun și spiridușii

Publicat

iulius mall

Vineri, 6 decembrie 2024, Iulius Mall Cluj deschide oficial sezonul magiei, alături de clujeni,  Moș Crăciun și cei mai harnici spiriduși. De la ora 18.30, aprindem decorațiunile de Crăciun, iar parada celui mai simpatic Moș îi va purta pe cei prezenți într-o călătorie fascinantă. Decorațiunile pe care le vei descoperi „te vor transporta” către Polul Nord cât ai clipi, folosind un combustibil magic: imaginația.

Vineri, de la ora 18.30, în Curtea de Onoare, alături de parada lui Moș Crăciun vom aprinde decorațiunile din Iulius Mall Cluj. Moș Crăciun și spiridușii vor aduce magia sărbătorilor, iar tu poți să îi vezi în intervalul orar 16.00 – 19.00.

Vineri, în Iulius Mall Cluj se APRIND decorațiunile. Vor fi acolo Moș Crăciun și spiridușii

Anul acesta, te provocăm să îți lași imaginația „să te ducă în Laponia”. La baza bradului din Curtea de Onoare, vei fi întâmpinat de un camion reinterpretat și cu siguranță vei găsi calea către lumea magică a Moșului. Vino în Iulius Mall Cluj și descoperă decorațiunile cu tematica inedită din acest an!

Odată cu aprinderea luminițelor de Crăciun, va avea loc și un concert de colinde susținut de trupa Kids Sing Academy, de la ora 18.30.

După momentul magic, Moș Crăciun și ajutoarele sale de nădejde vor pleca prin Iulius Mall să îi salute pe cei veniți la shopping de sărbători. Astfel, vineri, de la ora 19.00, ai toate șansele să te întâlnești cu cel mai simpatic bătrânel și să faci câteva poze cu el pentru amintiri de neuitat.

Citește mai departe

EDUCATIE

UTCN: SMART-PRACTICE îmbunătățește COMPETENȚELE antreprenoriale pentru integrarea pe piața muncii a studenților

Publicat

utcn

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a demarat la început de decembrie 2024, implementarea proiectului SMART-PRACTICE, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European (FSE+) în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027. Proiectul, cu un buget total de 4.928.757,16 RON, din care 4.830.182,00 RON reprezintă cofinanțarea UE, se va desfășura pe parcursul a 24 de luni, între 1 decembrie 2024 și 30 noiembrie 2026.

„Scopul principal al proiectului este de a îmbunătăți calitatea și relevanța ofertei educaționale a Universității Tehnice din Cluj-Napoca pe piața muncii, prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale în contextul tranziției verzi și implementarea de programe de practică aliniate cerințelor actuale ale pieței muncii.

UTCN: SMART-PRACTICE îmbunătățește COMPETENȚELE antreprenoriale pentru integrarea pe piața muncii a studenților

Obiectivele specifice ale proiectului includ:

· Implicarea a 270 de studenți în stagii de practică specializate, organizate în colaborare cu angajatori, și dezvoltarea competențelor socio-emoționale pentru o integrare mai ușoară a acestora pe piața muncii.

· Dezvoltarea competențelor antreprenoriale, cu un accent special pe domenii precum mediul, schimbările climatice, energia regenerabilă, economia circulară și bioeconomia, pentru cel puțin 100 de studenți.

· Creșterea angajabilității absolvenților UTC-N, prin identificarea și adaptarea ofertei educaționale la cerințele angajatorilor.

Proiectul include activități diverse, precum stagii de practică la parteneri, ateliere pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, servicii de consiliere și programe de învățare prin experiență practică. Aceste activități sunt concepute pentru a sprijini studenții în dobândirea unor competențe esențiale pentru integrarea pe piața muncii. De asemenea, extinderea colaborărilor cu partenerii socio-economici din regiunea Nord-Vest va contribui la dezvoltarea unor abilități relevante, facilitând tranziția studenților către viața profesională.

Proiectul SMART-PRACTICE este susținut de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, cu scopul de a crește calitatea educației și formării profesionale și de a asigura o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și provocările inovării tehnologice”, a comunicat UTCN.

Citește mai departe

EVENIMENT

Radu Constantea (președinte „U” Cluj): Este nevoie de INVESTITORI privați pentru a duce clubul acolo unde ne dorim cu toții

Publicat

radu constantea bun

Consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, Andrei Vochin, a spus că echipa de fotbal „U” Cluj ar urma să fie preluată de Banca Transilvania, care i-ar asigura echipei un buget de 15 milioane de euro anual. Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a ținut să infirme acest zvon, precizând totodată că echipa are, într-adevăr, nevoie de investitori privați pentru a-și putea atinge obiectivele propuse.

„Banca Transilvania este unul dintre principalii susținători privați ai proiectului, fiind alături de FC Universitatea Cluj încă din Liga a IV-a. Pe lângă sprijinul financiar, esențial pentru drumul parcurs de ”U” în ultimii opt ani, asocierea cu un brand puternic precum BT a contribuit indirect și la atragerea altor companii alături de club.

Radu Constantea (președinte „U” Cluj): Este nevoie de INVESTITORI privați pentru a duce clubul acolo unde ne dorim cu toții

Nu am în acest moment niciun fel de informații legate de o presupusă intenție băncii de a se implica în fotbal în calitate de investitor sau de a crește sumele cu care sponsorizează clubul, dar bineînțeles că ușa noastră este mereu deschisă pentru prietenii și partenerii noștri de la BT.
Dar, dincolo de aceste aspecte, FC Universitatea Cluj a ajuns într-un moment în care este nevoie de investitori privați pentru a duce clubul acolo unde ne dorim cu toții, asta însemnând o prezență constantă în play-off, să luptăm pentru cupele europene și pentru trofee.

„Clubul nu are datorii”

În actuala configurație, clubul este, cel mai probabil, aproape de potențialul maxim din punct de vedere financiar. Este și un moment bun pentru orice om de afaceri sau companie să investească la FC Universitatea Cluj: echipa se află pe loc de play-off, clubul nu are datorii, este cu taxele și salariile la zi, iar orice sumă investită se duce direct în dezvoltarea clubului.
Așadar, vom intensifica în perioada următoare discuțiile cu persoane sau companii care au resursele să investească la „U”. Le vom prezenta organizația și situația favorabilă în care se află clubul din perspectiva unui investitor”, a scris Constantea pe Facebook.

 

Citește mai departe

ECONOMIE

Vrei să beneficiezi în continuare de impozitul pe microîntreprinderi? Ce condiții trebuiesc ÎNDEPLINITE la 31 decembrie

Publicat

anaf

Pentru a beneficia în continuare de impozitul pe microîntreprideri, societățile trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, scrie Hotnews.

Condițiile pentru a avea impozit pe veniturile microîntrepriderilor

1. A realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.

Vrei să beneficiezi în continuare de impozitul pe microîntreprinderi? Ce condiții trebuiesc ÎNDEPLINITE la 31 decembrie

2. Capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale.

3. Nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti.

4. A realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi/sau management, cu excepţia veniturilor din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 – «Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal», în proporţie de peste 80% din veniturile totale.

5. Are cel puţin un salariat, cu excepţia persoanelor juridice române nou-înfiinţate, care trebuie să îndeplinească această condiţie în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanelor juridice respective.

6. Are asociaţi/acţionari care deţin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot şi este singura persoană juridică stabilită de către asociaţi/acţionari să aplice prevederile referitoare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor.

7. A depus în termen situaţiile financiare anuale, dacă are această obligaţie potrivit legii.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

– 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro inclusiv şi care nu desfăşoară activităţile prevăzute mai jos (vezi lista de coduri CAEN).
– 3%, pentru microîntrepriderile care:

1. realizează venituri peste 60.000 euro

sau

2. desfăşoară activităţi, principale sau secundare, corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:

– 5821 – Activităţi de editare a jocurilor de calculator,

– 5829 – Activităţi de editare a altor produse software,

– 6201 – Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client),

– 6209 – Alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei,

– 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare,

– 5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată,

– 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere,

– 5590 – Alte servicii de cazare,

– 5610 – Restaurante,

– 5621 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente,

– 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.,

– 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor,

– 6910 – Activităţi juridice – numai pentru societăţile cu personalitate juridică care nu sunt entităţi transparente fiscal, constituite de avocaţi potrivit legii,

– 8621 – Activităţi de asistenţă medicală generală,

– 8622 -Activităţi de asistenţă medicală specializată,

– 8623 – Activităţi de asistenţă stomatologică,

– 8690 – Alte activităţi referitoare la sănătatea umană.

„Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat”, precizează ANAF.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax