OPINIE. Mircea Bertea: Pandemia educației românești (I). Examene cu orice preț. În rest, vacanță cât încape…

Scriu aceste rânduri, gândindu-mă dacă să renunț la modalitatea directă de a aborda teme și subiecte de stringentă actualitate de la noi din țară sau din orașul nostru, nu pentru că unii dintre prieteni și colaboratori îmi atrag mereu atenția că a trata subiecte sensibile și a spune adevărul înseamnă a-ți face dușmani, plus că nimic nu se va îndrepta după scrisul/luarea mea de poziție (ceea ce s-a dovedit aproape întotdeauna adevărat!), ci pentru că am certitudinea că cititorii interesați cu adevărat știu și ei că atunci când privești realitatea în față cu ochii altcuiva vezi mai bine că nu totul e roz. Pentru că, psihologic vorbind, omul, ca ființă socială, vede, simte și comunică mai ușor în dualitate și multireferențialitate. Asta, chiar dacă e mereu tentat,  ca în proverbe și zicători, să vadă ”paiul” din ochii celorlalți, manifestând deplină cecitate la ”bârna” din ochiul lui…

La urma urmei, nu e treba mea să le spun cititorilor ce să facă, cu atât mai mult cu cât sunt destule momente în care nu știu nici măcar ce ar trebui să fac eu, ei fiind singurii care pot să hotărască în acest sens. Dar pot, chiar am datoria, să le spun ”adevărul” meu. Să le spun ce și cum văd eu. Cât mai clar cu putință. Pentru că trebuie să înțelegem cu toată ființa noastră că aproape nimic din ce ni se întâmplă nu este inevitabil. Că nu vom putea schimba lucrurile dacă nu le și întelegem.

Tocmai de aceea vă întreb dacă înțelegeți ce zice și ce face acum Ministerul Educației cu copiii și cu profesorii noștri. Cu părinții și cu familiile copiilor. Dacă nu cumva ne era îndeajuns grija acestei cumplite pandemii ce nu se mai termină și dacă aveam nevoie și de ”pandemia” școlii românești, provocată de această dată de cele două ministere pandemice și ele: Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Dacă era nevoie de teatrul panoramic al așa-zisului dialog social cu sindicatele, cu părinții (care părinți și ce fel de reprezentativitate a acestora?), cu numeroasele asociații de elevi (în majoritate minori) și cu neglijarea totală a asociațiilor profesionale, a profesorilor și directorilor de școli, altfel spus, cu neglijarea totală a singurilor specialiști calificați și angajați oficial să organizeze, să desfășoare, să evalueze și să conducă procesul de învățământ.

Vă întreb dacă înțelegeți ce fel de dialog social este acela cu lideri de sindicat cărora ministerul le plătește salariul integral la școlile unde aceștia au catedra rezervată, fără ca aceștia să participe la orele și la clasele pentru care sunt plătiți, privilegii pe care nu le au nici inspectorii generali de la inspectoratele școlare județene, nici inspectorii școlari și nici directorii de școli și licee. Nu ne referim la salariile pe care le încasează de la sindicat, ca lideri ai acestor organizații, ci doar la salariile pe care le încasează pentru ceea ce nu fac, salarii plătite lunar din bugetul școlilor noastre care, la rândul lor, sunt plătite de la bugetul public. Știați acest lucru? Vi se pare că seamănă a democrație, a atitudine etică și morală, mai ales în aceste vremi tulburi și triste de pandemie? Mai pot ei să se lupte pentru drepturile angajaților din învățământ cu un minister care îi plătește lunar cu un salariu în plus fără să le ceară nimic?!

Pe de altă parte, ce fel de management al învățământului este acela în care, după eforturile făcute privind asigurarea mijloacelor tehnice pentru învățământul online, atâtea câte s-au făcut (și, cel puțin la nivelul municipiului Cluj-Napoca, s-a făcut extraordinar de mult în această privință) elevii (cu excepția claselor a VIII-a și a XII-a) sunt ținuți în vacanță prelungită, pentru a fi siguri că au uitat și puținul însușit în prima jumătate a acestui an școlar pandemic?!

De ce mall-urile, marile magazine și bisericile sunt deschise în cursul săptămânii și cu orar redus în weekend, știindu-se că limitarea orarului acestora sporește aglomerația și, prin, urmare, riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce școlile vor fi închise o lună întreagă pentru 80% dintre elevii lor?

Cred că sunteți de acord cu mine că a continua școala online pentru restul de 20%, adică pentru elevii anilor terminali, sub pretextul emoțional și scuzabil al examenelor naționale, nu justifică rămânerea a 80% dintre elevii țării în vacanță totală, o vacanță artificială, autocreată și falsă.  Adevărul din spatele ”grijii” pentru aceste examene naționale, grijă care e de domeniul evidenței și care pare că nu cunoaște riscurile pandemice (a se vedea libertatea elevilor din zonele carantinate de a se prezenta la simularea acestor examene sau de a se deplasa în zone necarantinate pentru a participa la aceste simulări!) înseamnă în realitate ambiția și nevoia programatică de-a raporta ”succesuri” depline la aceste examene. Un obicei nociv și o practică ce vine din vremi pe care le credeam demult uitate. Numai că onor ministerul procedează, iată, la fel în continuare. Examene cu orice preț. Pentru anii terminali. Pentru ceilalți, vacanță cu orice preț. Nu contează învățarea, zilele de școală, cât examenele. Pentru că organizarea examenelor e și un semn de autoritate. Și de putere. Cu atât mai mult cu cât nu este vorba  de orice fel de examene, ci de examene de la care se așteaptă rezultate excelente! Garantate. Doar atât interesează și contează. Examene ale căror rezultate trebuie să fie obligatoriu peste nivelul anului trecut. Pentru a demonstra că ministerul acesta e mai eficient ca ministerul acela din anii anteriori. Chiar dacă ministerul acela a fost al aceluiași partid de guvernământ. Și chiar dacă (auto)furatul căciulii noastre educaționale continuă. Sub falsa umbrelă a grijii pentru învățământul românesc și pentru modernizarea acestuia! Și în ciuda repetatelor asigurări că educația nu îmbolnăvește!