ACTUALITATE
OPINIE. Dragoș Damian (CEO Terapia): Unde sunt copiii și nepoții noștri?

”Cifrele de mai jos le-am pus la un loc verificând situri de la Ministerul Educației, INS, universități, publicații online. Dacă voi aveți alte cifre nu mă înjurați, nu cred însă că diferențele vor fi foarte mari și oricum nu vor schimba tabloul general: nu știm unde sunt copiii și nepoții noștri”, arată Dragoș Damian, CEO Terapia.
”În fiecare an un număr tot mai mic de copii începe clasa întâi, consecința a migrației, a natalității în scădere și, desigur, a numeroaselor transformări din sistemul de învățământ – în 2003 erau 287.552 elevi înscriși în clasa întâi, peste 10 ani, în 2013, cu 100.000 mai puțini.
După alți 10 ani, în 2023, natalitatea a scăzut la circa 150.000 de nou-născuți, cel mai mic nivel de când se fac măsurători – sunt copiii care vor fi în clasa întâi în 2029-30.
41% de elevi dispăruți
Arc peste timp, 2012-2024. 197.928 copii, majoritatea născuți în 2006, au început clasa întâi în anul școlar 2012-2013.
116.698 dintre ei s-au prezentat la Bacalaureat anul acesta, așadar un pic sub 41% au ”dispărut” pe parcurs.
97.066 au promovat, astfel încât, daca tragem linie, doar 49% din copiii care au intrat la școală în 2012 sunt astăzi tineri cu diplomă de bacalaureat aspirând către un viitor universitar.
Promovabilitatea la Bacalaureat din 2024 este ”cea mai mare din ultimii 3 ani”, toate autoritățile vorbesc cu mândrie despre ea, dar nu ni se spune ce se întâmpla cu cei circa 100.000 de copii și tineri care se pierd (în fiecare an) pe parcurs.
Unii se duc în învățământ dual și tehnic, dar ajung să lucreze în domeniul pentru care s-au pregătit, de fapt, ajung să lucreze?
Unii se duc in NEET, știm că în categoria 16-24 ani procentul de NEET de la noi este al doilea cel mai mare din uniune.
Pleacă în străinătate
Alții se angajează, dar în mare lor majoritate fără forme legale, sau pleacă în străinătate, astfel încât, din nou, datele disponibile în funcție de sursa pe care o accesam nu pot fi reconciliate.
Alții se duc in șomaj – șomajul este mic, așadar puțini – sau în alte forme de ajutoare sociale – sunt multe, România este o țară creativă în a da bani de pomană.
Alții nici nu trebuie sa lucreze, le dau bani părinții și bunicii din țară și străinătate. Sau, chiar mai bine, sunt rentieri, le lasă părinții sau bunicii terenuri sau 1-2-3 apartamente.
Coada clasamentului
Mai departe. În 2023 unele date arătau ca aproximativ 450.000 de tineri erau înregistrați ca studenți la facultățile de stat și private.
Nu mă pricep să reconciliez cifrele, dar pare că toți absolvenții cu diploma de Bacalaureat intră în învățământul superior – atenție însă, repet, doar jumătate dintre cei care au început școala în urma cu 12 ani. Eurostat 2023 confirmă aceste nepotriviri, România este la coada clasamentului de profil, doar 17% din populație are studii superioare.
Iar absolvenții de facultate, termină facultatea la care au fost admiși, încep masterate și doctorate în același domeniu, lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit? Se cheamă angajabilitate. Nu am găsit cifre legate de angajabilitate, ceea ce ne conduce la o presupunere educată că cifrele fie nu există, fie sunt mici, pentru că altfel mediul academic s-ar lăuda cu ele peste tot.
Să nu uităm, desigur, în fiecare an tot mai mulți tineri aleg facultăți din străinătate, am găsit cifra de ”peste 60 de mii” de români care învață în afara țării. În general tinerii străluciți sau cei cu părinți cu dare de mână.
La absolvirea facultăților, a celor din țară sau din străinătate, se pornește exodul absolvenților din medical și tehnic către vest – de fapt începe din timpul facultății, studenții sunt recrutați fără milă.
Cea mai sigură investiție
Începând de anul acesta se bagă bani grei, miliarde de euro, în infrastructura de învățământ.
Are dreptate Emil Boc, primarul orașului cu cea mai mare promovabilitatea la Bacalaureat, investiția din educație este cea mai sigura investiție.
Va face însă această investiție să crească, la nivelul întregii țări, nu numai în cele vreo 10 orașe universitare, calitatea sistemului de învățământ, să ne țină copiii și nepoții la școala și la facultate și, mai important, să ne țină copiii în țară?”, a spus Damian.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
AEP și BEC refuză transparența și BLOCHEAZĂ accesul specialiștilor AUR la verificarea corectitudinii alegerilor

Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă refuză să permită accesul informaticianului desemnat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în sistemul informatic de gestionare a procesului electoral, blocând astfel orice posibilitate de verificare independentă a corectitudinii votului.
„Cererea oficială, transmisă către ambele instituții, vizează participarea specialistului IT desemnat de partid în procesul de supraveghere tehnică a sistemului informatic, până la validarea rezultatelor de către Curtea Constituțională – termenul legal până la care Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) menține echipamentele funcționale. Această solicitare, fundamentată legal, este ignorată de AEP și BEC, care își pasează responsabilitatea de la o instituție la alta într-o tentativă evidentă de a bloca orice control real și transparent asupra procesului electoral.
AEP și BEC refuză transparența și BLOCHEAZĂ accesul specialiștilor AUR la verificarea corectitudinii alegerilor
„Conform datelor noastre, sunt peste 100.000 de voturi multiple de CNP-uri. Vrem să vedem dacă există persoanele decedate care au apărut în spațiul public. Nouă nu ni se permite accesul de către AEP. Ne trimit de la BEC la AEP si de la AEP la BEC”, a declarat președintele AUR, George Simion.
George Simion, în calitate de competitor electoral, a solicitat anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din aceleași motive care, în trecut, au dus la reluarea votului, solicitând astfel CCR să își respecte propria jurisprudență și practică anterioară.
Sesizarea se află pe ordinea de zi a ședinței CCR de astăzi, de la ora 10:00. Dacă judecătorii CCR aplică dublu standard, consecințele vor fi grave pentru legitimitatea întregului proces electoral”, se arată în comunicatul AUR.
EVENIMENT
CCR a RESPINS sesizarea lui George Simion. Mandatul de președinte al lui Nicușor Dan a fost VALIDAT

CCR a respins sesizarea lui George Simion. Mandatul de președinte al lui Nicușor Dan a fost validat. Decizia CCR a fost luată cu unanimitate de voturi.
„În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion.
CCR a RESPINS sesizarea lui George Simion. Mandatul de președinte al lui Nicușor Dan a fost VALIDAT
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată. Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central”, arată CCR.
EVENIMENT
FOTO. Boc, la summit-ul pentru neutralitate climatică: Lucrăm umăr la umăr cu Europa pentru a face Cluj-Napoca un oraș mai verde

Primarul Emil Boc a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la Summit-ul Internațional pentru Neutralitate Climatică, desfășurat sub sloganul ”Carbon OFF. Future ON”, că orașul se pregătește să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2030 și va lua mai multe măsuri în acest sens. ”Lucrăm, umăr la umăr cu Europa, pentru a face Cluj-Napoca un oraș mai verde”, a spus edilul.
Emil Boc a reamintit în fața celor peste 250 de invitați, din care peste 100 din străinătate, că municipiul Cluj-Napoca a primit placheta EU Mission Label – Climate Neutral & Smart Cities – Misiunea Uniunii Europene pentru orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic, titlu care atestă faptul că se află în primele 10 orașe din UE în privința creșterii calității vieții prin implementarea politicilor europene legate de tranziția verde.
”Clujul este unul dintre cele mai pro-europene orașe din România. Europa ne-a adus împreună, iar valorile comune – sustenabilitate, incluziune, inovație – ne țin împreună.
Cluj-Napoca este mândru pentru că suntem printre primele 10 orașe europene care au primit eticheta de misiune a UE pentru orașe climatice și inteligente, iar aceasta este mai mult decât o distincție, este un angajament, o responsabilitate și o promisiune.
La Cluj-Napoca ne-am propus să devenim un oraș neutru din punct de vedere climatic până în 2030, dar nu ne temem de această ambiție.
Cu ajutorul programului pilot NetZeroCities, învățăm, testăm, implicăm cetățenii, regândim sistemele.
Nu construim doar infrastructură, construim încredere, nu reducem doar emisiile, creștem speranța”, a spus Boc.
Peste 100.000 de copaci plantați până în 2030
Potrivit acestuia, pe plan local s-a lansat programul ”Green Cluj – Clujul verde” care prevede că aproape 200 de hectare de parcuri vor fi create sau reabilitate și plantarea a peste 100.000 de arbori până în anul 2030.
”Și acesta e doar începutul. Credem în conceptul de oraș al celor 15 minute, unde grădinițele, școlile, piețele și parcurile sunt la câțiva pași distanță. Credem că orașele trebuie să respire, iar cetățenii trebuie să simtă că aparțin locului în care trăiesc.
Contractul nostru de oraș climatic ne oferă direcția, în timp ce oamenii noștri ne oferă energia. Pentru Cluj, această călătorie nu e despre rețele sau clasamente, ci despre colaborare, despre viziune, despre cum lucrăm, umăr la umăr cu Europa, pentru a face orașul nostru mai verde — și viitorul nostru mai sigur”, a subliniat Emil Boc.
Acesta a precizat că a avut onoarea de a servi la toate nivelurile de guvernare, ca primar, ca prim-ministru, ca membru al Comitetului European al Regiunilor și că a stat la mese oficiale la Bruxelles și la București, dar acasă, la Cluj-Napoca a văzut ”cum ideile prind rădăcini și cum oamenii dau viață politicilor publice”.
”Aici, Europa devine realitate pentru că orașele nu sunt ultima verigă din lanț, ci sunt primele care răspund schimbării, fiind laboratoarele democrației, motoarele inovației, dar și și paznicii sustenabilității.
Credem în Europa, în guvernarea pe mai multe niveluri, în parteneriate care traversează granite, în fonduri care devin transformare și în misiuni care ne unesc”, a menționat Emil Boc.
În acest context, primarul a precizat că municipiul Cluj-Napoca își propune ca până în 2028 întreaga flotă a transport public a CTP să fie electrică.
Capitala neutralității climatice
Pentru trei zile, în perioada 21-23 mai, Cluj-Napoca devine capitala neutralității climatice pentru 3 zile, Primăria organizând summit-ul sub sloganul Carbon OFF. Future ON.
Evenimentul reunește peste 250 de persoane din 20 de țări, reprezentanți ai administrațiilor locale din întreaga țară, parteneri din ecosistem, experți, lideri din industrie, reprezentanți ai mediului academic, precum și cetățeni activi și tineri implicați în comunitate și în găsirea de soluții pentru provocările actuale.
Printre invitații prezenți se numără primarul din Iași, Mihai Chirică, prefectul Clujului, Maria Forna, deputatul de Cluj Ovidiu Câmpean.
Organizatorii au precizat că summit-ul face parte din eforturile continue ale Clujului, selectat în 2022 de Comisia Europeană în cadrul Misiunii „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, de a deveni un model de transformare urbană sustenabilă, alături de metropole precum Amsterdam, Viena, Milano sau Paris.
Această misiune este implementată la nivel european prin intermediul inițiativei NetZeroCities, sprijinită de EU Cities Mission Platform, cu scopul de a transforma orașele europene în ecosisteme urbane verzi, reziliente și echitabile.

Din 2 iunie 2025, serviciile de obținere a extraselor de carte funciară devin complet gratuite, inclusiv în sistem online.
De la data de 2 iunie 2025, proprietarii de imobile vor putea obține gratuit extrasele de carte funciară pentru informare și extrasele de plan cadastral pe ortofotoplan și în sistem online, eliminându-se astfel complet taxele pentru aceste servicii, scrie Alba24.
Din 2 iunie 2025, extrasele de carte funciară online vor fi GRATUITE
Măsura vine în completarea gratuității deja implementate din 7 aprilie pentru solicitările făcute fizic, la ghișeu.
Conform Ordinului aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de ministrul Cseke Attila, sunt eliminate toate tarifele pentru obținerea acestor documente atunci când solicitantul este chiar proprietarul imobilului.
“Numărul mare de cereri pentru aceste servicii publice demonstrează eficienţa măsurii de a oferi gratuit, pentru proprietari, aceste servicii care devin gratuite, din 2 iunie, şi pentru proprietarii care solicită aceste documente în sistemul on-line. Impunem, astfel, respectul statului pentru cetăţeni”, a declarat ministrul Cseke Attila într-un comunicat de presă.
„Începând cu 2 iunie, extrasele de carte funciară pentru informare și extrasele de plan cadastral pe ortofotoplan vor putea fi obținute gratuit de către proprietari și în sistem online”, a declarat și Laurențiu Blaga, președinte director general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
„În 2024, au fost eliberate 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare”
De asemenea, o altă modificare importantă adusă de acest Ordin este gratuitatea pentru prima înscriere în cartea funciară a imobilului, măsură intrată deja în vigoare de la 7 aprilie.
Ordinul prin care se instituie aceste noi reglementări privind abrogarea tarifelor plătite de cetățeni pentru serviciile publice prestate de ANCPI a fost deja aprobat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Această inițiativă reprezintă un pas important în simplificarea procedurilor administrative și reducerea costurilor suportate de cetățeni în relația cu instituțiile statului.
În 2024, au fost eliberate 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, pentru care Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a încasat 60 milioane de lei de la cetățeni.