OPINIE. Alin Tișe: Ecoul iubirii 

Priveam doi porumbei dansând, iubindu-se într-un ritual tainic, într-o armonie care nu cerea cuvinte. Contemplam gesturile și tandrețea lor. Mișcările, parcă planificate, păreau o chemare a unuia și un răspuns al celuilalt. Păreau să povestească ceva ce înțelegeau doar ei, ceva ce nici timpul, nici spațiul nu ar putea destrăma.

Iubirea lor tăcută m-a făcut să-mi amintesc de o poveste unică, plăcută sufletului meu, iubirea dintre Fluturele Dor și Floarea de Apă, o iubire neînțeleasă, despre care se spune că încă trăiește printre oamenii îndrăgostiți, prin fiecare gest al celor ce se  iubesc.

OPINIE. Alin Tișe: Ecoul iubirii

Dar ce este iubirea, dacă nu un limbaj universal, o legătură care trece dincolo de cuvinte, dincolo de forma pe care o purtăm? O pasăre își găsește perechea, un fluture își caută floarea, un om își caută sufletul fericirii. Și, în toate aceste căutări există același miracol: să găsești oglinda în care inima ta se vede pentru prima oară întreagă.

Fluturele Dor nu vorbea. Floarea de Apă nu avea glas. Dar când el și-a odihnit aripile pe petalele ei, întreaga existență a lor a vibrat într-un mod unic, iar viața lor s-a luminat de sens. În tăcerea lor, au spus mai multe decât ar putea spune vreodată cuvintele. Căci iubirea nu este o poveste a cuvintelor, ci mai degrabă este o stare a ființei noastre.

Același sentiment îl trăiau și porumbeii. Nu aveau nevoie de sunete. Priveam cum își înclină capetele unul spre celălalt, cum își ating aripile, iar în acele mișcări am văzut ceva profund: iubirea lor nu era doar despre ei înșiși, ci despre dansul dintre ei, despre conexiunea sufletelor, care transforma într-un întreg în iubire.

Iubirea este aceeași, indiferent de forma pe care o ia și indiferent de sufletele vii care o trăiesc. Ea aparține atât necuvântătoarelor, cât și oamenilor. Porumbeii, fluturele, floarea, noi toți suntem doar însuflețiri al Dumnezeirii în marea țesătură a vieții, uniți de același fir invizibil al iubirii.

În fața acestui miracol, mă întreb dacă iubirea este o clipă unică a timpului sau o scânteie a eternității sufletelor nostre? Poate că Fluturele Dor și Floarea de Apă nu sunt doar personaje de basm. Poate că ei trăiesc în fiecare îndrăgostit care găsește curajul să se lase în brațele celuilalt. Poate că iubirea lor este o amintire, o chemare care ne șoptește că, indiferent de cât de departe ne duce vântul vieții, suntem meniți să găsim acel loc unde ne simțim acasă.

„Iubirea nu are nevoie de justificări”

Privind porumbeii, am înțeles ca iubirea nu este despre a aparține unul celuilalt, ci despre a dărui. Nu este despre cuvinte, ci despre tăcerea în care două inimi devin una. Fluturele Dor continuă să zboare, însuflețit de iubirea unică și pură iar Floarea de Apă îl așteaptă mereu, simbolul stabilității și a purității iubirii eterne. Iar noi, oamenii inspirați de povestea lor, continuăm să căutăm miracolul iubirii eterne.

Privind dansul porumbeilor, mi-am dat seama că iubirea nu are nevoie de justificări. Ea există pur și simplu, sau nu există. Este o flacără care arde fără să se consume, o chemare care răsună în tăcere.

Fluturele Dor nu a căutat perfecțiunea, iar Floarea de Apă nu a cerut garanții. Ei au fost doar prezenți unul pentru celălalt, așa cum erau. În aceeași simplitate, oare porumbeii își rostesc jurămintele fără cuvinte? Cred că, doar prin prezența lor, legământul dintre ei este dincolo de cuvinte. Iubirea dintre ei este un adevăr tăcut, trăit fără întrebări și răspunsuri. Cred că este suficient să recunosti iubirea și să-i dai voie să fie. În ea nu e nici început, nici sfârșit, doar eternitatea unui moment în care totul devine unul.

Unul cu celălat, și împreună cu Dumnezeu!