OPINIE. Adrian Marian: Violența la televizor și pe internet, un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește

La solicitarea Congresului Statelor Unite, în anul 1952, după o îndelungată anchetă realizată de echipe interdisciplinare formate din special din psihologi şi sociologi, era publicat raportul : „Creşterea delincvenţei juvenile din cauza televiziunii”.

După 6 decenii, deși bine intenționată intenţia, în România, apare o iniţiativă legislativă privind egalitatea dintre ştirile pozitive şi negative care a fost trimisă în derizoriu, ridiculizată, mai mult sau mai puţin justificat.

Încă noi nu cuantificăm efectele abundenţei de violenţă transmisă populaţiei, în special asupra celor tineri, dar este o reţetă sigură de creştere a audienţelor pentru presa de orice fel, începând de la „kilometrul 0”  al unor asemenea reţete, „Ştirile de la ora 5”, până târziu in noapte, la serialele fluviu al unor televiziuni de garsonieră, de nişă și, mai ales, a rețelelor sociale,  de o teribilă creştere a audienţei.

Chiar şi o parte a personalului din grădiniţe descoperă că desenele animate violente captează atentia preșcolarilor de care poţi să nu te mai ocupi ca si educatoare sau îngrijitoare și viața devine mai ușoară !

Efectele sunt evidente la nivelul observației individuale, empirice, chiar fără studii de specialitate.

Agresivitate peste tot

O constatăm sonor în agresivitatea pe şosele, pe stradă, în locuințe. O cuantificăm instituțional în evoluția situației operative (deși numărul autorilor de infracțiuni descoperiți și cercetați de poliție este tot mai mare), în condiţiile unui „export” notoriu al infractorilor de toate etniile, în întreaga Uniune Europeană. Gravitatea şi trendul vârstei infracţionale sunt si ele de natură să alarmeze.

Dacă relația dintre Televiziune și infracționalitate a fost studiată nu este greu  de imaginat ce dezvoltă diferitele rețele sociale unde nu mai există un control de redacție a ceea ce se publică.

Două elemente de explozie a agresivității. Intensificarea anxietății si desacralizarea ororilor.

Am menţiona două din pârghiile cele mai amintite care acționează asupra populaţiei datorită exploziei de agresivitate, avalanșei de violenţă mediatice. În mod firesc creșterea sentimentului de anxietate, de „cazan sub presiune” care îl produce avalanşa de violenţă și, ulterior, reacțiile ulterioare de răspuns exacerbat, violente, la  impulsuri externe. Un om astfel „tratat”poate acţiona ca un balon superumflat la o înțepătură de agresivitate. Exploziv!

A doua pârghie este aceea a desacralizării ororilor, a creării unui firesc cotidian al evenimentului violent. A repeta aşa ceva devine obișnuit, acceptabil! Toți, dar absolut toți suntem influenţați. În măsuri diferite. Cei mai vulnerabili sunt însă labilii psihici şi, vai, atenţie, viitorul nostru, copiii!

Violență non-stop

Ascultați doar claxoanele celor mai tineri șoferi! Accidente, crime, violuri, explozii, avalanşe, cutremure, războaie, un pomelnic nesfîrşit de dezastre, o sursă inepuizabilă de teribil: 24 de ore din 24, 365 de zile din 365.
Atât de mult ne-am obişnuit cu senzaţionalismul mass-mediei, încît violenţa a devenit monotonă, circulară, banală, a devenit un simplu exerciţiu statistic: „Ia să vedem, ce avem astăzi?

”Un prizonier îşi omoară vecinul de celulă izbindu-l cu capul de zid, o mamă îşi îneacă cei cinci copii, zeci de victime într-un accident feroviar?”.

În lumea violenţei, nu există pauze: cea mai mare surpriză ar fi să deschizi smartphone-ul, să deschizi televizorul şi să NU găseşti nici o relatare despre vreo grozăvie nou-nouţă: un vis, din nefericire, imposibil, jocul continuă la nesfîrşit, numărul zero nu figurează pe ruleta ororilor.
Bombardaţi zilnic cu relatări şocante, violenţa a devenit derizorie, şi-a pierdut fascinaţia, şi-a pierdut puterea de seducţie. Din zonă interzisă, din teritoriu tabu, astăzi, violenţa a devenit pornografie gratis si un fapt firesc, obișnuit aşa cum la rândul ei, senzaționalismul, pornografia sunt tolănite pe prima pagină a ecranelor luminoase.

Drogaţi continuu cu violenţă virtuală, devenim insensibili la violenţa reală

Fenomenul este perceput de mult, dar înspăimântă doar relativ recent. Iată însă cât de serios se puneau lucrurile într-o revistă Poliția din Cluj a anului 1923:

„Ravagiile romanelor de detectivi și a filmelor de cinematograf au secerat pretutindeni o recoltă surprinzător de îngrijorătoare. Băieți la cea mai fragedă vârstă, între 12-15 ani, se lasă răpiți de lectură şi filme aventuroase şi incearcă să pună în practică tot ce au văzut şi ce au citit acolo.

La vârsta aceea, judecata rațiunei e încă fragedă şi astfel, ea nu e în stare să deosebească binele de rău nici realitatea de minciună. Se exploatează pur şi simplu şi se înveninează închipuirea băieților, și chiar a oamenilor adulți, căci un film cu titlul „Prin Crimă la avere” de pildă, poate agita nu numai fantazia copiilor, ci şi pe aceea a adulţilor, aplecaţi – mai ales în mentalitatea de azi –s ă ajungă repede la avere, chiar şi prin crimă decât să muncească cinstit!”.

Oare ce-ar fi zis autorul articolului despre televiziunea de acum, despre mentalităţile de acum? Măcar atunci se citea! Lipsa televiziunii, sau unei anumite forme de televiziune, nu a fost numai un impediment al educației la români, ci şi o şansă acordată lecturii.

Avalanșă de informații

Cu câţiva ani în urmă, se mai putea încă filozofa, se mai puteau încă scrie tratate, organiza seminarii, cu câţiva ani în urmă, trăiam încă iluzia că violenţa ar putea fi disecată, etichetată, înţeleasă.

Imersaţi zilnic într-o lume mediată, obişnuiţi, de acum, să urmărim revoluţiile şi războaiele pe aceleaşi canal pe care se difuzează noile episoade din telenovele, asistăm, în prezent, la actualizarea profeţiilor sociologice: simulacrele se substituie realităţii, frontiera dintre real şi virtual se şterge. Infuzaţi zilnic cu noi recorduri ale abjecţiei, hazardul erodează legea: accidentul capătă substanţă, sau, mai degrabă, accidentul, pulverizînd substanţa, instituie o nouă ordine perversă.

Anesteziaţi de avalanşa de informaţii, violenţa lumii şi violenţa simulacrelor se amestecă, se suprapun, se confundă. Odată transferul desăvârşit, violenţa capătă o consistenţă de pluş, devine o furtună într-un pahar cu sifon.

De la Big-Bang pînă la emoţiile stîrnite de primăvară, de la explozia unei supernove pînă la mirosul de mentă sălbatică, de la naşterea unei galaxii pînă la moartea celor apropiaţi, violenţa, violenţa concretă, palpabilă, este înscrisă în însăşi natura universului.

Texte imbecilizante

Drogaţi continuu cu violenţă virtuală, am devenit insensibili la violenţa reală, la violenţa imediată din noi. Se manifestă în toate domeniile chiar dacă nu le percem conștient.

Sincer ne cerem scuze de la cei pasionați de anumite genuri muzicale în care predomină doar ritmul, volumul tobelor sau guturalul răcnit. Acele texte imbecilizante duc la primitivism, agresivitate, dar și invers. Dacă îi lăsăm copiii sub aceste influențe rezultatul va fi știut.

Eminescu, Sadoveanu, Slavici, Coșbuc niște depășiti, Vulcănescu, Magda Isanos, Mircea Eliade, Emil Racoviță, Steinhardt, niște necunoscuți, iar Biserica, organizația care subminează buna credință și onestitatea politicienilor de a face spitale și autostrăzi. Mai apoi, vor vota Marie Le Pen, Giorgia Meloni sau Șoșoacă.

Aceasta nu neapărat pentru că ar fi niște doamne. Sau poate, pentru generații care vor crește cu lideri spirituali ca Nicolae Guță și Denisa Manelista, vor deveni.