Henryk Sienkiewicz, marele prozator polonez, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, în Suedia, a avut un discurs memorabil, amintind doar „… acordarea acestui premiu de către Academie îl celebrează nu doar pe autor, dar și poporul al cărui fiu este, și lasă mărturie că națiunea aceasta are o parte a ei în patrimoniul universal, că eforturile ei sunt rodnice și că se cuvine să supraviețuiască pentru binefacerile aduse umanității“. 

Chintesența discursului, „Pentru îmbărbătarea inimilor!”, ni se pare potrivit a se constitui drept titlu pentru a semnala prin comparație cu ceea ce se face în anumite zone cultural-educaționale de la noi.

Trilogia Prin foc și sabie, Potopul, Pan Wolodyjowski, romanul despre martiriul primilor creștini Quo Vadis și întreaga operă a lui le-a dezvoltat tuturor generațiilor până acum, la smartphone, dragostea de lectură, pasiunea față de istorie, venerația care trebuie arătată eroilor neamului și a contribuit la fundamentarea unei educații de calitate. Celor mai multor tineri de azi, numele Sienkiewicz, probabil, nu le mai spune nimic și nu vom face din aceasta vreo pricină fiindcă nu mai știu în ce domeniu au activat Istrati, Călinescu, Coandă, Racoviță, Patzaichin, Eliade, Vlaicu sau Bartolomeu Anania (în Cluj).

Lacune devoalate accidental și certificate de Testele internaționale PISA, care ne situează educațional pe niște locuri rușinoase și alarmante din întreaga planetă. La noi, decât să se alarmeze cei în drept, insinuează sau declară de-a dreptul că testele sunt greșite și nerelevante. Sunt relevante doar pentru cele 58 de țări dinaintea noastră!

Să reținem doar că orice, dar orice, de Henryk Sienkiewicz poate fi o recomandare de lectură pentru copii și adolescenți, observând că Eminescu și alți uriași ai literaturii noastre sunt recomandați doar parțial, extrem de selectați!

Literatura LGBT

Nici despre prolifica literatură pornografică LGBT care circulă în draci acum prin școlile noastre nu se alarmează nimeni, pare o puternică emancipare. Mai ales că perversitățile sexuale sunt descrie în engleză (foarte multe asemenea cărți sunt în engleză și fac vânzare bună) și asta ajută foarte mult la îndeplinirea obiectivelor cu care trebuie resetată și îndobitocită această (încă) națiune, nu doar populație.

Ne-am amintit de discursul lui Henryk Sienkiewicz însă, nu vorbind despre literatură sau istorie, ci într-un subiect legat de producțiile cinematografice, îndrăznind să constatăm că există un ”fir roșu”, o dominantă a majorității filmelor poloneze.

În mod analog poate filmele de la  Hollywood au un final fericit, filmele polițiste occidentale mereu evidențiază polițistul bun față de cel corupt, filmele indiene au multă muzică și dans, filmele scandinave sunt mai subtile sau mai pregnante, întotdeauna educative.

Filmele poloneze slăvesc (în majoritate) eroismul, dramatismul, martirajul, cavalerismul, credința și umanismul în condițiile unui destin tragic al neamului lor, indifferent când au fost făcute filmele și care epoci istorice au fost tratate.

Cum vi se par filmele românești contemporane? Avortoni aruncați la ghena de gunoi, adolescent pușcăriaș fluieră cu cuțitul la gât, moribund plimbat aiurea cu ambulanța, tânără ucisă prin înfometare la mănăstire în exorcizare, un mascul nud și păros conferențiază din pat asupra greșelilor lui Antonescu, castrarea unui țigan adulter. Și am vorbit doar de cele mai reușite producții. Minimalism, mizerabilism, primitivism, naturalism, multe cu eternă (și din păcate de obicei ternă) demascare a crimelor trecutului.

Ce e rău în societatea românească

În timp ce la polonezi ai senzația că mai toate scenariile au fost scrise de Henryk Sienkiewicz sau sub auspiciile operei lui – ”Pentru îmbărbătarea inimilor!” la noi, parcă există colective care transmit doar mizeria, negativismul și ce este rău în societatea românească.

Nu știm pe ce canale, cu ce pârghii se realizează această dominanță a descurajării, a defetismului, dar în cazul celor care vizionează un film, din punct de vedere al PR-lui, sau al marketingului putem vorbi despre un PUBLIC CAPTIV.

În cazul acestei categorii de public o propagandă, o anumită influențare a publicului se poate face mult mai efficient și de durată. Aceste tehnici sunt menționate în tratatele de specialitate din publicitate și ca exemplificare este sufficient să vă gândiți care este zona în care LGTB își face cea mai multă publicitate.

Afirmăm retoric că dacă Sienkiewicz ar fi fost scenaristul cinematografiei poloneze (mai degrabă spiritual imprimat de el) știm că înainte de Decembrie 1989, de departe, cel mai important scenarist al nostru a fost Titus Popovici cu ale sale 35 de filme.

Dacă enumerăm doar câteva filme scrise de el, merită să ne exprimăm speranța că unele dintre producțiile de azi vor tinde către calitatea acelorfilme din trecut : La Moara cu noroc, Străinul, Mihai Viteazul, Dacii, Columna, Actorul și sălbaticii, Profetul, aurul și ardelenii, Nemuritorii, Secretul lui Bachus, Horea, Operațiunea Monstrul, Pistruiatul, Lumini și umbre (serial TV).

Tendința majoritară a filmelor românești din vremurile de azi ne amintește o comică întâmplare din județul Cluj de la alegeri. Un ofițer de poliție, foarte respectabil de altfel, pe care îl chema Ungur Vasile, repartizat să supravegheze o secție de votare dintr-o localitate majoritar maghiară face cunoștință cu delegații /reprezentanții electorali: Fulop Tibor – ofițerul politicos, se prezintă ”Ungur”; Zoltan Molnar- ofițerul zice ”Ungur”, Kiss Dezideriu – Ungur etc până când un localnic își ia inima în dinți și îi spune: ”Domnule comisar vă rog să nu ne mai spuneți că suntem unguri că noi știm, aceasta este situația aici la noi, cam toți suntem unguri”.

Lipsesc faptele pozitive

Poate că există și filme românești contemporane care te înalță, te încurajează, ne fac o clipă mai buni și mai omenoși, ne înseninează și vai, ar fi posibil o clipă să fim mândri? Pentru că despre realitățile și mizeriile existente suntem sătui, există o suficientă concurență mediatică și internautică să ni se prezinte.

Știm că suntem în România și aceasta este situația aici la noi, cam toți suntem români. Pentru îmbărbătarea inimilor ar trebui evidențiate și faptele și persoanele pozitive. Cine știe, s-ar putea să ne placă, să ni se imprime și să creeze modele sociale.

Cât despre filmele istorice, se pare că vitregia fondurilor allocate a făcut ca subiectul să nu mai fie aproape deloc abordat nici măcar din punct de vedere al demitizării, domeniu în care unii foști turnători ai Securității au excelat și au obținut succes editorial și financiar. Un vers, se pare exmatriculat din manual, parcă a anticipat :Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici / Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici”.

 Dar rescrierea istoriei a ajuns la cote atât de frenetică, încât ar merita un material special.