EVENIMENT
Omenie în pandemie. Un clujean a găsit 1000 de lei la un bancomat. Banii au ajuns la proprietară
Un bărbat a dat dovadă de omenie în timp de pandemie, iar IPJ Cluj prezintă fapta bună a acestuia.
În 23 octombrie, bărbatul a observat în fanta unui bancomat din municipiul Cluj-Napoca suma de 1000 de lei. Fără a sta prea mult pe gânduri, s-a prezentat la cea mai apropiată unitate de poliție pentru a o preda organelor legii.
La doar câteva zile, proprietara sumei s-a prezentat la sediul Secției 5 Poliție și, fiindu-i restituiți banii, a avut bucuria de a constata că ”există omenie, chiar și pe timp de pandemie!”
”Îi mulțumim cetățeanului nostru pentru spiritul civic de care a dat dovadă și amintim faptul că poliţia clujeană încurajează astfel de fapte, exemplare pentru bunul mers al societății”, au spus polițiștii clujeni.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






