EVENIMENT
OFICIAL: Începe să scadă numărul românilor infectați cu COVID. Sunt 823 în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță că până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Până astăzi, 2432 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 02.08.2020 (10:00) – 03.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Aregș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Dolj, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui și Ilfov.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 19 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.
A.P.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
La munte a venit cu adevărat iarna. O veste excelentă pentru iubitorii sporturilor de sezon din Cluj.
Asta pentru că, în acest weekend, vor fi deschise și pârtiile de schi sau săniuță în zona montană a județului Cluj.
Se SCHIAZĂ la Cluj. VEZI ce pârtii sunt deschise în weekend
Așadar, weekendul vine cu vești bune. În muntele Băișorii, la Buscat Resort, pregătirile sunt în toi.
Este deschisă pârtia albastră și restaurantul și, cel mai probabil, va fi deschisă în acest weekend și părtia verde pentru schiori. De asemenea, sâmbătă, 14 decembrie, se deschide și pârtia de inițiere deci se pot face și cursuri de schi.
Se schiază și la Mărișel
Un weekend plin de zăpadă îi așteaptă pe amatorii de schi și la Mărișel. Aici, la Ski Bike Resort, programul teleschiului T1, pentru pârtia Albastră, este de la 10.00 la 17.00, sâmbătă, 14 decembrie, programul fiind același și duminică, 15 decembrie.
Mai mult, administratorii anunță că lucrează intens și pentru a putea deschide celelalte pârtii.
Foto: Facebook/ Buscat Resort, Mărișel Ski Bike Resort
EVENIMENT
VIDEO. Momentul producerii accidentului din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Emil Boc: Neglijența poate ucide
Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut publice imagini captate în momentul producerii accidentului din Piața Unirii de camerele de luat vederi ale Primăriei.
Un tânăr de 19 ani, care a intrat cu trotineta înte-o mașină, a fost grav rănit.
Momentul producerii accidentului din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Emil Boc: Neglijența poate ucide
“Neglijența poate ucide!!”, a scris primarul pe pagina de Facebook despre accidentul grav care a avut loc vineri, 13 decembrie, în jurul orei 12.40 în Piața Unirii.
“Vă rugăm să conduceți preventiv și să respectați cu strictețe regulile de circulație din Codul Rutier!”, a mai transmis Emil Boc.
Tânărul de 19 ani, care circula cu trotineta pe banda destinată mijloacelor de transport în comun, a fost acroșat de un autoturism care ieșea dintr-o parcare, potrivit IPJ Cluj. Acesta a intrat în plin în capota mașinii și a fost aruncat prin aer pe stradă la câțiva metri.
Ee a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.
ADMINISTRAȚIE
VIDEO Parcul I.L. Caragiale din centrul Clujului intră în procedura de recepție. Boc: Orașul și-a întors fața spre Canalul Morii
Lucrările de modernizare la parcul I.L.Caragiale din Cluj-Napoca au fost finalizate și intră în procedura de recepție.
Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, care a prtecizat că lucrările de decopertare a Canalului Morii vor continua și în piața Mihai Viteazul.
Parcul I.L. Caragiale din centrul Clujului intră în procedura de recepție. Boc: Orașul și-a întors fața spre Canalul Morii
53 noi arbori au fost plantați în poarcul I.L. Caragiale, în noua zonă pietonală în regim shared-space. De asemenea, zidul roman a fost pus în valoare, iar Canalul Morii a fost decopertat și amenajat, a arătat Emil Boc într-un video postat pe pagina de Facebook.
“Lucrările de revitalizare a Parcului Ion Luca Caragiale și a zonei adiacente din centrul Clujului au inclus reabilitarea întregului spațiu verde, inclusiv plantarea a 53 de arbori în plus pe lângă cei existenți, punerea în valoare a patrimoniului natural și arheologic, respectiv îmbunătățirea zonei din punct de vedere funcțional – conform principiilor de dezvoltare durabilă”, a spus Emil Boc.
Ce lucrări au fost făcute
Suprafața totală amenajată este de 11.676 de metri pătrați, incluzând străzile O. Petrovici și Barițiu – parțial.
Prin proiect au fost realizate următoarele:
- descoperirea Canalului Morii (care a fost acoperit în anii ‘80 cu dale de beton), al doilea curs de apă ca importanță din oraș, pentru recuperarea și amenajarea acestuia în acord cu recomandările internaționale de renaturalizare a cursurilor de apă din mediul urban. Primăria va continua decopertarea Canalului Morii și în zona Pieței Mihai Viteazul.
- reamenajarea integrală a suprafeței Parcului I.L. Caragiale într-un mod funcțional pentru pietoni, bicicliști, respectiv pentru creșterea calității spațiului public;
- lucrări arheologice care vizează descoperirea traseului celei de a doua incinte medievale a orașului, ce traversează suprafața parcului;
- conservarea și punerea în valoare a zidului medieval al primei incinte fortificate a orașului și a zidului roman al incintei orașului Napoca;
- regândirea în întregime a străzii adiacente, Octavian Petrovici, conform principiilor mobilității sustenabile – regim shared space și plantări de arbori;
- sistem eficient energetic de iluminat public și arhitectural;
- dotare cu mobilier urban: bănci pentru odihnă, rastele pentru biciclete, panouri cu caracter informativ privind descoperirile arheologice și istoria orașului.
Serviciile de proiectare și execuția lucrărilor au fost realizate de Asocierea Nord Conforest – SC Costin și Vlad Birou de Arhitectura SRL. Investiția s-a ridicat la 24 de milioane de lei.
EVENIMENT
Sabău („U” Cluj), înaintea meciului cu Petrolul: E o echipă TARE în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR
După victoria de luni în fața rivalei CFR Cluj, FC Universitatea Cluj dorește să confirme în compania ocupantei locului al șaptelea, Petrolul Ploiești. Meciul este programat sâmbătă de la ora 20:00.
„Sâmbătă trebuie să ne așteptăm, la fel, la un joc care trebuie abordat la rezultat în momentul de față. Să fim foarte pragmatici și foarte echilibrați între faza de apărare și faza de atac. E un adversar care în deplasare a pierdut doar două jocuri. E o echipă tare în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR ca și dueluri. E o echipă care încearcă în primul rând să stea foarte bine defensiv, foarte agresivi fundașii centrali, exact ce au arătat și în meciul tur. Fiecare duel au încercat să îl câștige fundașii centrali cu atacanții și toate au fost decisive.
Sabău („U” Cluj), înaintea meciului cu Petrolul: E o echipă TARE în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR
Petrolul va dori să rămână acolo sus, este clar, să se apropie, pentru că un meci pierdut îi distanțează destul de mult, iar pe noi ne rupe puțin de Petrolul. Asta ne dorim, să simțim presiunea, dar în același timp să găsim acel echilibru de care ai nevoie să câștigi un astfel de joc. Să nu facem greșeli, să nu ne deschidem prea mult, asta nu înseamnă că vom fi echipa care să ne punem pe 16 metri, pentru că nu putem să facem asta”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Sabău își dorește prima poziție la final de an
„Câștigând, avem șanse mari să rămânem pe primul loc. Anul acesta să fim pe primul loc, să abordăm diferit, pentru că e prea devreme să facem calcule. Să fim realiști, din ianuarie mai rămân nouă etape, 27 de puncte, să zicem că cu 43-44 de puncte ești aproape calificat în play-off. Ar fi rezonabil și corect să te gândești că pe undeva, ești aproape calificat în play-off. Nu matematic, că așa e la fotbal și știți foarte bine ce se întâmplă în iarnă.
Echipele care nu au rezultat investesc foarte mult în jucători, sunt multe schimbări. Pregătirea se ia de la zero, vin jucători, pleacă jucători, se pot schimba foarte multe. Voluntari trei sezoane la rând era penultima sau ante-penultima, în iarnă făcea mari investiții și se salva de la retrogradare sau se califica în play-off”, a completat Sabău.