Connect with us

EVENIMENT

OFICIAL: Clujul a urcat pe locul 2 ca rată de infectare, cu 3,49 la mia de locuitori

Publicat


Până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 700.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

635.871 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 857 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 17.485 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.01.2021 (10:00) – 20.01.2021 (10:00) au fost raportate 116 decese (71 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș,  Neamț, Olt, Prahova, Sibiu,  Satu Mare, Suceava, Teleorman,  Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

113 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.240. Dintre acestea, 1.054 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.220.200 de teste RT-PCR și 57.634 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.768 de teste RT-PCR (18.424 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.344 la cerere) și 6.026 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 15 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 48.894 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.691 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.947 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujeni de 5 stele

FEMEI celebre. PRIMA româncă doctor în chimie. SINGURUL rector femeie al UBB Cluj. Distinsă în Europa. Raluca Ripan

Publicat

Într-o vreme în care femeile aveau încă prea puţine drepturi, o clujeancă prin adopţie, Raluca Ripan, s-a ridicat deasupra multor bărbaţi. A fost prima femeie din România care a obţinut doctoratul în chimie. Şi este încă singura femeie care a fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Iar meritele sale au fost recunoscute în toată lumea.

Chimie cu Clujul

Raluca Ripan a fost moldoveancă la origine. Dar s-a consacrat la Cluj. Cu care a avut -şi la propriu, şi la figurat- o chimie specială. Şi a Clujului a rămas pe vecie, fiind înmormântată în Cimitirul Hajongard.

“A fost prima femeie din România care a obţinut titlul de doctor în ştiinţe chimice, la Cluj, în 1922. Ea a venit de la Iaşi, ca şef de lucrări, la Cluj. După Al doilea război mondial a reuşit să devină membru al Academiei Române, mare lucru, în 1948. Este fondatoare a Institutului de chimie din Cluj în 1951. Şi să nu uităm că a fost rectorul Universităţii Victor Babeş, în 1951-1956, singura femeie rector din istoria universităţii clujene.

A stat în Cluj pe fosta stradă Bacău, actualmente Rubin Patiţia, vizavi de Spitalul de ortopedie. Acolo a stat, o viluţă, are şi o plachetă. Este înmormântată în Cimitrirul Hajongard. Face parte din pleiada de academicieni înmormântaţi în Hajongard”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogoslavievici.

A obţinut urnaniu din minereuri

Raluca Ripan (27 iunie 1894, Iaşi, 5 decembrie 1972, Cluj), chimistă, membru titular al Academiei Române, deputat în Marea Adunare Națională (1952-1957).

Printre alţii, la Cluj i-a fost profesor şi Emil Racoviţă.

Odată cu înființarea Filialei din Cluj a Academiei, în august 1949 s-a organizat un colectiv de cercetare, format din cadre didactice de la ambele Universități “V. Babeș” și “J. Bolyai”, condus de academicianul Raluca Ripan. A avut şi meritul înființării Institutului de chimie din Cluj (1951, pe trei secții : chimia anorganică, chimia organică, chimia fizică), în laboratoarele căruia s-au întreprins cercetări științifice privind “proprietățile combinațiilor complexe ale metalelor rare”; “înnobilarea caolinului de Aghireș” ; “urmărirea fluxului tehnologic în industria auriferă” ; “recuperarea aurului de pe deșeuri de sticlă” ; “determinarea și dozarea aurului, seleniului și telurului din minereuri, din compuși complecși” ; “concentrarea minereului de fier de la Căpuș”.

Printre altele, în 1967, “Oficiul de stat pentru invenții” a acordat certificatul de autor academicienei Raluca Ripan și chimiștilor Ignat Eger și Nicolae Bojan, din Cluj, pentru invenția “Procedeu de obținere a uraniului din minereuri”. Un alt certificat de autor este acordat academicienei Raluca Ripan și chimistului Nicolae Pascu pentru invenția “Procedeu de mărire a flotabilității minereurilor”. În 1968, în colaborare cu chimiștii Ioan Todoruț și Alexandru Botar pentru invenția “Metoda de separare a aurului de minereurile aurifere”. Iar în 1970 alături de chimistul Gheorghe Pop din Cluj a primit certificat de inventator pentru invenția “Preparat de aur lichid, strălucitor, pentru decorarea sticlei de menaj și procedeu pentru obținerea acestuia”.

Distinsă de Franţa, Germania şi Polonia

Ca urmare a recunoașterii meritelor sale, a fost aleasă “Membru de onoare a Societății de chimie industrială” din Franța, precum și “membru al societății Germane de Chimie”. Un eveniment de mare însemnătate, atât pentru Raluca Ripan cât și pentru știința chimică din România, l-a constituit decernarea titlului de “doctor honoris causa” din partea Universității “Nikolaus Kopernicus” din Torun, Polonia.

(MaAv)

Citește mai departe

EVENIMENT

Faceți loc, CFR pe primul LOC. Clujenii au învins UTA la Arad

Publicat

De

Echipa CFR 1907 Cluj ocupă locul 1 în Liga I de fotbal după victoria de sâmbătă seara de la Arad cu 57 de puncte. Pe locul secund se clasează FCSB, cu 54 de puncte și U Craiova cu 50 de puncte.

Clujenii au învins UTA în deplasare cu 1 la 0.

Golul victoriei a fost marcat de jucătorul Paolo Vinicius, în minutul 68, după o lovitură de cap.

Citește mai departe

EDUCATIE

Fără MASCĂ! Ministrul Educaţiei: Renunţarea la măşti la SPORT şi unele ore vocaţionale este un lucru important

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat, sâmbătă seara, că renunţarea la purtarea măştii de protecţie pentru derularea orelor de sport şi la orele vocaţionale unde se studiază instrumentele de suflat, conform modificărilor aduse ordinului comun cu ministrul Sănătăţii, ‘este un un lucru important pentru a se putea derula procesul de educaţie’.

‘Este un lucru important pentru a se putea derula procesul de educaţiei (…) Să sperăm că în curând condiţiile climatice vor permite derularea orelor de educaţie fizică în exterior în marea majoritate a cazurilor’, a afirmat ministrul Câmpeanu, într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3.

Lupta ministrului Educaţiei cu ministrul Sănătăţii

De asemenea, întrebat cum a câştigat lupta cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu privire la purtarea măştii la orele de sport, Câmpeanu a răspuns că nu a fost vorba de ‘o luptă’, ci ‘o analiză responsabilă bazată pe argumente’.

‘Nu a fost o luptă, ci o analiză responsabilă bazată pe argumente şi atunci când din partea Educaţiei au fost prezentate argumente suficient de puternice, au fost acceptate după cum şi din partea Sănătăţii, atunci când au fost prezentate argumente temeinice, au fost de asemenea acceptate. A fost o discuţie colegială, făcută cu toată responsabilitatea, pe care o apreciez’, a spus ministrul Educaţiei.

Totodată, liderul sindical Marius Nistor, de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie, a declarat, la acelaşi post tv, că scoaterea obligativităţii purtării măştii de protecţie la orele de sport în exterior a fost solicitată şi de către sindicatele din învăţământ. El a subliniat că prevederea privind masca la orele de sport în afară a fost introdusă numai în România.

Orele cu instrumente de suflat şi sport afară

Conform Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii nr. 3459/280/06.03.2021, care modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2, ‘la orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat’. În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.

Modificarea adusă ordinului comun mai menţionează că ‘masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare’. AGERPRES

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujul va avea un nou centru de tranzit al Poștei Române. Investiția, de MILIOANE de euro

Publicat

De

Compania Națională Poșta Română a lansat o procedură de consultare publică pentru un proiect de dezvoltare care vizează Cluj-Napoca.

Oficialii Poștei Române au precizat că proiectul se referă la construcția și dotarea tehnică a centrelor de tranzit  București Nord și Cluj-Napoca în valoare totală de 22 milioane euro.

”Compania Naţională Poşta Română a depus în Sistemul Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achiziţiilor (SICAP) procedura de consultare publică pentru proiectarea, construcţia şi dotarea celor două centre logistice strategice ale companiei, din Cluj-Napoca şi Bucureşti Nord.

Procedura internaţională este adresată tuturor companiilor din industriile de tehnologie, construcţii şi alte domenii relevante cu scopul identificării celor mai bune soluţii de construire centru logistic, dar şi automatizare prin robotizare şi inteligenţă artificială, pentru gestionarea eficientă şi rapidă a proceselor logistice de sortare”, arată Poșta Română.

Calendarul dezbaterii

Dezbaterea publică online de pregătire a cadrului investiţiilor din Planul multianual de investiţii va avea loc în 10 martie, iar în perioada 17.03.2021 – 16.04.2021 vor avea loc dezbateri individuale online cu actorii înscrişi în procedură.

După finalizarea consultării publice, Poşta Română va realiza procedurile de achiziţie publică conforme, în baza caietelor de sarcini revizuite prin consultare, în vederea selecţionării celor mai bune oferte tehnico-economice.

De unde vin banii

Bugetul alocat acestui proiect este de 22 de milioane euro, cumulat pentru cele două obiective, iar sumele sunt asigurate printr-un credit de investiţii accesat de la EximBank, în cursul anului 2020.

Prin aceste investiţii, compania urmăreşte crearea de spaţii de lucru noi şi moderne cu echipamente şi tehnologii performante, precum şi creşterea operabilităţii sistemului de sortare şi a eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate