Connect with us

EVENIMENT

Octavian Abrudan, răspuns tăios pentru Peluza Șepcile Roșii: Am jucat cu inima pentru ”U”

Publicat


Fostul jucător al celor de la Universitatea Cluj, Octavian Abrudan, le-a răspuns fanilor după ce aceștia l-au criticat pe el și alți foști colegi de-ai lui pentru dorința de a se implica în conducerea clubului într-un moment limită în lupta pentru promovare.

Potrivit Liga2.ro, Abrudan a relatat o scrisoare în care își exprimă dezamăgirea că a fost „denigrat” de fani datorită „minciunilor lui Stanciu”.

Scrisoare Octavian Abrudan

„Având în vedere cele apărute în media și mai ales pe pagina de Facebook «Șepcile Roșii», în ultimele zile, simt nevoia sa îmi spun punctul de vedere.

Nu am intrat niciodată în polemici, eu am jucat cu capul sus pentru ”U”, am jucat cu inima și așa vreau să rămân și acum, cu capul sus. Accept critici, dar este sub demnitatea mea să tac, când numele meu este invocat de o asemenea manieră.

Nu aveam pretenții de la Stanciu sau Constantea, dar, surprinzător pentru unii, aveam pretentii de la suporterii care administrează pagina «Șepcile Roșii», să fie corecți. Era normal să verifice informația, să nu tragă concluzii și să ne denigreze bazându-se exclusiv pe minciunile lui Stanciu.

Atât timp cât președintele în funcție îmi spune de 2 ani încoace că vrea să se retragă, și acum e mai hotărât ca niciodată să facă acest pas în 31 martie, când îi expiră mandatul, nu văd nimic greșit în a ne prezenta la o discuție privată în care să oferim o opțiune pentru viitorul clubului. Opțiune care poate să fie luată în considerare, sau nu, de către Consiliul Director. Oferirea unei alternative care să fie analizată nu înseamnă nicio presiune pentru nimeni.

„Nu s-a discutat preluarea echipei în acest moment”

În cadrul acelei întâlniri s-a stabilit să nu apară nimic în spațiul public pentru a nu se crea discuții inutile. Noi nu aveam niciun interes să făcem publica discuția. Singurul care a avut acest interes a fost Stanciu, care nici măcar nu a fost prezent la discuție, dar a avut un „microfon” plantat acolo. Interesul lui a fost să își găsească alibiuri în cazul unui eșec pe plan sportiv.

Nu s-a discutat preluarea echipei în acest moment, ci în pauza competițională și doar dacă am fi fost opțiunea aleasă de Consiliul Director.

Referitor la centrul de copii și juniori, singurul lucru discutat a fost contractul cu Luceafărul. Am fost surprins să aflu că Universitatea Cluj nu are dreptul să își formeze grupe proprii de copii și juniori mai mici de 14 ani. Depinde în totalitate de Luceafărul. Eu consider că Universitatea Cluj ar trebui să aibă propriul centru de copii și juniori, să nu depindă de un club anume. Pe lângă ăsta poate să aibă parteneriate multiple cu câte cluburi de copii și juniori dorește.

Singurul nostru scop era să ajutăm echipa să performeze atât pe teren cât și în afara lui. Văd că ne acuzați că am fi avizi după putere. Singura putere reală pe care o ai dacă ești la cârma acestui club, e puterea de a face fericiți suporterii Universității. Restul sunt doar invenții ale unor oameni care trăiesc sau se complac în sisteme mediocre și lipsite de integritate.

Dacă valorile voastre sunt Fidelitatea, Onoarea, Respectul și Tradiția, veți publica pe pagina voastră și punctul meu de vedere. Lăsați suporterii adevărați să tragă singuri concluzii cu privire la persoanele care au activat sau activează momentan în acest club și eficienta lor.”

Mesajul „Șepcilor roșii”

„Luați loc, vă rugăm!

În istoria lui, mai ales cea recentă, U a fost moneda de schimb pentru orgoliile și interesele personale a multora. Cel mai dureros este că cei implicați în aceste intrigi și acțiuni dăunătoare Universității, au fost oameni/sportivi care au reprezentat simbolul, „mari U-iști”, care au transformat „bunele intenții” declarate, în războaie fratricide.

Acțiunile din aceste zile nu sunt diferite de cele amintite mai sus, din păcate! Indiferent că te cheamă Cordoș, Goga, Florescu, Abrudan, Giurgiu, Irimieș, Constantea, Boc, dacă ai respect pentru U și pentru ce reprezintă acest simbol pentru Cluj-Napoca, amintește-ți că ești în slujba lui U, nu invers.
Dacă valorile și principiile tale sunt Fidelitatea, Onoarea, Respectul, Tradiția, AJUTĂ U CLUJ SĂ AJUNGĂ ÎN ELITA FOTBALULUI ROMÂNESC! U Cluj este mai presus de interesele și orgoliile personale!

Într-un moment în care U Cluj luptă cu multe șicane și neajunsuri venite din exterior, din interior, cei care au pretenția că iubesc acest simbol, îl lovesc și mai rău. Dacă aveți pretenția că o să fiți buni manageri, ați dovedit că nu sunteți pregătiți pentru aceste responsabilități. Ați pus ambițiile personale mai presus de interesele UNIVERSITĂȚII CLUJ, v-ați ales neinspirat momentul când „să atacați”, ați făcut-o fără discernământ, decență și onoare.

Veleitățile voastre manageriale strică o armonie fragilă și o direcție luată către un obiectiv la care toată suflarea U-istă visează de cinci ani!

U Cluj are nevoie de o mână sigură și minți lucide, competente care să îl cârmuiască! U nu are nevoie de gheare și minți avide după putere care să-l sfâșie!

Haide U!”, au transmis aceștia prin intermediul unei rețele de socializare.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate