ACTUALITATE
O petrecere de 8 martie, la Beliș, s-a lăsat cu amenzi de peste 6.000 lei
O petrecere de 8 martie care a avut loc la Beliș s-a lăsat cu amenzi de 6.250 lei. Evenimentul a fost dat de gol chiar de un participant care a postat pe o rețea de socializare un video în care mai multe persoane dansau.
„În cursul serii de luni, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au efectuat verificări pe raza localității Beliș, fiind identificată o locație în interiorul căreia, la momentul respectiv, se aflau 5 persoane.
Printre acestea, a fost identificat și organizatorul evenimentului privat care s-ar fi desfășurat în cursul serii.
În baza aspectelor constatate au fost aplicate măsurile legale conform prevederilor Legii 55/2020, cuantumul total al sancțiunilor contravenționale fiind de 6.250 de lei.
Se continuă verificările pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care ar fi participat la respectivul eveniment”, a transmis IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






