Connect with us

ACTUALITATE

O boală contagioasă care făcea ravagii în lume şi-n România, aproape inexistentă la Cluj. Localităţile clujene vizate

Publicat


tuse raceala sursa foto pixabay

Tuberculoza (TBC) este o boală contagioasă gravă care, odinioară, făcea ravagii în toată lumea, mai ales în ţările sărace, printre care şi România. La începutul anilor 1800 a avut vârful în Europa, fiind responsabilă pentru un sfert din numărul total al deceselor de la acea vreme.

Clujul e fruntea ţării, cu jumătate din media naţională

Chiar şi în prezent, după ce lupta împotriva bolii a dat rezultate spectaculose, tuberculoza reprezintă în lume a zecea cauză de deces. În lume se înregistrau în 2017 peste 10 milioane de cazuri de tuberculoză, iar 1,6 milioane de oameni au murit din cauza bolii. În România, toat în anul 2017 se înregistrau 13.004 cazuri de tuberculoză, dintre care 12.310 erau cazuri noi și recăderi.

Ulterior, cazurile de îmbolnăvire au fost tot mai puţine, iar în prezent, judeţul Cluj este printre judeţele care stă cem mai bine din acest punt de vedere, cu aproximativ jumătate mai puţin decât media înregistrată la nivel naţional.

„Noi stăm bine cu TBC-ul, la jumătate faţă de media naţională. La noi n-au fost probleme, mai avem puţini bolnavi de TBC. Noi avem 100 de bolnavi contagioşi de TBC în tot judeţul într-un an. Înainte erau sute şi sute. Acum nu mai e problemă asta, a scăzut mult numărul de cazuri. Noi ne bucurăm într-un fel, dar, pe de altă parte, avem multe paturi de TBC şi nici nu ştim ce să facem, să le reducem?! Că evoluţia poate să fie ondulată.

Într-un context socio-economic mai precar, poate să explodeze numărul de cazuri de TBC. Însă le avem ca rezervă, şi avem Sanatoriul de la Săvădisla, cu 60 de locuri.Avem bolnavi acolo care-s sronici, cotagioşi şi cazuri sociale”, a declarat, pentru Cluj24, managerul Clinicii de Pneumoftiziologie din Cluj, Vasile Mureşan.

Doi bolnavi din 1.200 de persoane testate

De altfel, faptul că judeţul Cluj stră bine la capitolul îmbolnăvirilor de tuberculoaă reiese şi dintr-o campanie derulată în judeţ de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, derulat și în județul Cluj cu sprijinul Consiliului Județean, campanie în care, din peste 1.200 de persoane testate, numai două au fost depistate cu tuberculoză.

„Proiectul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, derulat și în județul Cluj cu sprijinul Consiliului Județean, „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, a fost finalizat recent. Cu acest prilej au fost comunicate și principalele rezultate legate de implementarea proiectului cu finanțare europeană. La nivelului județului inițiativa a constituit un succes, în urma activităților de screening la care au participat 1209 persoane fiind depistate două cazuri, iar alte 194 au avut trimiteri pentru patologii conexe suspectate de serviciile caravanei”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.

Caravana mobilă dotată cu aparatură modernă de radiologie s-a deplasat în opt comune clujene în care există comunități defavorizate, respectiv Iara, Florești, Gilău, Aghireșu, Baciu, Cojocna, Apahida și Buza.

Despre tuberculoză

TBC este o boală infecțioasă frecventă și, în cele mai multe cazuri, curabilă, provocată de diferite tipuri de micobacterii, de obicei de Mycobacterium tuberculosis. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.). Tuberculoza se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC tușesc, strănută sau elimină spută în aer. Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele afectate.

Simptomele clasice ale tuberculozei active sunt tusea cronică, cu striuri de sânge, spută, febră, oboseală cronică, transpirația nocturnă și scăderea în greutate (TBC se numea în trecut „boala consumării”, din cauza scăderii în greutate a persoanelor infectate). Tratamentul presupune administrarea mai multor antibiotice pentru o perioadă îndelungată de timp (minimum 3 luni). De asemenea, contactele sociale ale persoanei infectate se examinează și tratează, dacă este necesar.

Specialiștii cred că o treime din populația lumii este infectată cu M. tuberculosis și o nouă persoană se infectează în fiecare secundă. Când o persoană cu tuberculoză pulmonară activă tușește, strănută, vorbește, cântă sau scuipă, elimină picături infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 – 5 µm, iar un singur strănut poate elibera până la 40.000 de picături. Fiecare picătură poate transmite boala, deoarece doza infecțioasă a tuberculozei este foarte mică (o persoană poate fi infectată prin inhalarea a mai puțin de 10 bacterii).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate