ADMINISTRAȚIE
”Nu suntem într-o dictatură…” Radu Fărcaș, PRO România Cluj, îi solicită primarului Horea Șulea anularea amenzilor
Într-un comunicat de presă primit de la PRO România, Radu Fărcaș, candidatul la Primăria Florești, îi cere socoteală actualului primar Horia Șulea:
PRO România Cluj îi solicită primarului Horia Petru Șulea, condamnat penal în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare, să stopeze acțiunile dictatoriale de amendare a cetățenilor din Florești pentru criticile sau sesizările formulate online.
”Suntem consternați că în anul 2020, într-un regim democratic, primarul celei mai mari comune din țara noastră are astfel de preocupări care trădează trăsături narcisisto-paranoice, în loc să acorde atenție implementării măsurilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus sau gospodăririi acestei comunități care, pe bună dreptate, devine tot mai vocală cu privire la problemele cu care se confruntă”, declară liderii PRO România Cluj.
”Domnule viitor fost-primar Horia Șulea, vă amintesc că nu suntem într-o dictatură și că libertatea de exprimare reprezintă un drept al cetățenilor acestei țări, un drept câștigat cu sânge acum 30 de ani. Nu voi mai asista indiferent la modul în care vă bateți joc de acest drept al floreștenilor. Ne-ați testat îndelung răbdarea tuturor, e de înțeles că unii au răbufnit și și-au vărsat frustrările online. Veți fi cu siguranță taxat la vot pentru acest comportament, dar până atunci, în primă etapă, vă solicit public să anulați amenzile pe care le-ați dat unor cetățeni din comuna noastră pentru că și-au exprimat online nemulțumirile cu privire la administrația dumneavoastră”, transmite Radu Fărcaș, candidatul PRO România la Primăria Florești.
Reprezentanții PRO România iau în considerare să sesizeze Avocatul Poporului cu privire la situația creată.”
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






