Connect with us

EVENIMENT

Non c’è due senza tre! CFR Cluj şi-a ales noul antrenor după demisia lui Dan Petrescu

Publicat


Andrea Mandorlini la CFR Cluj

Dan Petrescu şi-a dat demisia, aseară, după înfrângerea la scor din Conference League, iar echipa va fi preluată de Andrea Mandorlini, potrivit unor surse apropiate de clubul din Gruia.

Contractul nu e parafat încă, dar pentru Neluţu Varga, patronul lui CFR, Mandorlini este cea mai potrivită alegere în momentul de faţă.

Italianul revine după un an şi jumătate la CFR Cluj şi este la a treia experienţă pe banca „feroviarilor”.

Non c’è due senza tre” este o expresie italiană care înseamnă că dacă un lucru s-a întâmplat de două ori, sunt mari şanse să se întâmple şi a treia oară. 

A câştigat Campionatul şi Cupa în 2010

Andrea Mandorlini (63 de ani), fost fundaș al lui Inter Milano și antrenor italian cu experiență, a avut două mandate la CFR Cluj. Primul a început în noiembrie 2009 și s-a încheiat în 2010, perioadă în care a reușit o performanță istorică pentru club: a cucerit campionatul, Cupa României și Supercupa, bifând o triplă unică în istoria ardelenilor.

După mai bine de un deceniu, Mandorlini a revenit în Gruia în vara lui 2023, ca succesor al lui Dan Petrescu. A condus echipa în 27 de partide oficiale, dar rezultatele oscilante au dus la despărțirea de comun acord în ianuarie 2024.

sursa foto: Adevărul.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate