Noi, cei din linia a doua. Miuța Doboș (cabinier): Cea mai mare SATISFACȚIE e când actorul îmi spune „mulțumesc” după spectacol

Cabinier, garderobier, costumier… Zi-i cum vrei! Până la urmă e vorba de aceeași meserie. Bine făcută, din moment ce tu aplauzi la final de spectacol.

Silvia Miuța Doboș este cabinier la Teatrul Național Cluj-Napoca de 12 ani. Înainte a lucrat la Clujana, croia fețe de piele pentru pantofi. Ce legătură au cele două joburi? Niciuna. Sau poate doar cunoștința care i-a recomandat să meargă la teatru, la concurs…

Noi, cei din linia a doua. Miuța Doboș (cabinier): Cea mai mare SATISFACȚIE e când actorul îmi spune „mulțumesc” după spectacol

Zis și făcut! În 2012 era deja cabinieră/ garderobieră/ costumieră la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Ce face un cabinier? „Pregătește costumele actorilor care urmează să joace  într-un spectacol. Pregătirea lor începe cu mult înaintea spectacolului. Ele trebuiesc spălate, călcate, periate, curățate, verificat nasturi, fermoare, absolut orice ține de costum. Actorul trebuie să aibă tot la cabină în ziua spectacolului”, ne spune Miuța.

„Noi nu creăm costumele, asta o face scenograful, atelierele le execută, noi le primim și le gestionăm”, mai spune Miuța.

În încăperea principală sunt costumele aferente pieselor care sunt pe „rulaj”, cum se zice, adică se joacă în acea stagiune. Celelalte sunt depozitate în alte anexe.

„Mai facem mici reparații la costume, ceea ce se poate executa aici, un nasture cusut, o crăpătură, din astea… Reparațiile mai ample se fac la ateliere, apoi costumele se întorc aici la mine”, zice Mia.

„Suntem scanerul care supervizează ca totul să fie în regulă la intrarea pe scenă”

Cabinierul răspunde de felul în care arată actorul în momentul în care intră pe scenă.

„Dacă personajul are o batistă, actorul trebuie s-o aibă  pregătită, dacă are o cravată, la fel, o pereche de butoni sau orice alt element de echipare, eu mă îngrijesc să fie pregătite. Răspunderea asta, până la urmă, generează satisfacție”, spune Miuța.

„Până la urmă, suntem scanerul care supervizează ca totul să fie în regulă la intrarea pe scenă. Satisfacția lucrului bine făcut vine din atenția cu care pregătim costumele, cu două-trei ore înainte de spectacol, duse la cabină, în funcție de distribuție, de numărul de personaje, de amploarea reprezentației, în cele din urmă. Atunci când nu te strigă nimeni că nu-și găsește cravata sau baticul, atunci știi că ți-ai făcut bine treaba”, ne mărturisește Mia.

Dar munca unui cabinier nu se rezumă la atât. În timpul unui spectacol, un actor poate schimba mai multe ținute. În funcție de timpul pe care îl are la dispoziție, acesta se schimbă la cabine sau în culise.

„Dacă am 3-4 minuțele la dispoziție e ideal, că apucăm să mergem la cabine. De cele mai multe ori stau cumințică lângă stander, în culise și-i ajut să se schimbe acolo. Uneori stau cu un beculeț și urmăresc o listă ca să știu care cu ce trebuie să se îmbrace. Acolo nu avem oglindă. Oglinda pentru actor sunt ochii mei”, spune Miuța.

„Emoții au fost și vor mai fi”

Există spectacole și spectacole. Unele cu mai puține personaje și implicit mai puține schimbări de costume, altele mai complexe, cu un număr mare de actori și la fel de multe costume.

„Capul de rățoi este un astfel de spectacol, amplu, cu o distribuție numeroasă  și cel puțin trei rânduri de costume. Mulți actori apucă să se schimbe singuri, dar eu și colegii mei suntem pregătiți în zona cabinelor să le dăm o mână de ajutor dacă au nevoie”, zice Mia.

Emoții au fost și vor mai fi, chiar dacă au trecut 12 ani.

„La început am avut emoții mari, mai ales că luam în primire spectacole în derulare, le luam „din mers”, cum s-ar zice. Apoi, treptat, m-am obișnuit, am reușit să le gestionez, deși de emoții n-am scăpat niciodată definitiv”, spune, zâmbind, Mia.

„Țin minte că se juca Cântăreața cheală, în regia lui Tompa Gabor și eu trebuia să-l ajut pe Cătălin Herlo să-și pună o rochie cu crinolină. Aceasta se trăgea pe cap și se încheia la spate cu un nasture. Ei bine, am avut așa emoții de mi-au transpirat mâinile și n-am fost în stare să închid nasturele ăla buclucaș decât din mai multe încercări”, ne-a mărturisit Miuța.

„Îmi învățam costumele”

Primul proiect pe care l-a luat de la zero a fost Steaua fără nume, în regia lui Alexa Visarion, cu costumele Adrianei Grand.

„Și acum, dacă stau bine să mă gândesc, văd personajele în scenă, văd decorurile, văd recuzita, văd tot… Mi-a fost foarte drag spectacolul. Am realizat atunci că dacă sunt de la început mi-e mult mai ușor. Actorii își învățau textul și mișcările iar eu îmi învățam costumele”, spune Mia.

M-am mirat că nu erau nume de personaje pe costume, ci doar numele piesei pe unele cutii cu pălării.

„N-am nevoie de etichete. Totul e aici (și-mi arată capul). Dacă mă întrebați acum care al cui costum e, știu fără nicio greșeală…”, zice Mia.

În turnee se schimbă puțin treaba. „Atunci plec cu dulapul după mine. Am emoții doar să nu se întâmple ceva cu costumele pe timpul transportului. Îmi iau trusa de reparații cu mine, pentru că sunt pe teren străin și nu știu unde găsesc în locația respectivă ceea ce am nevoie. Acasă, dacă unui actor i se descoase un pantalon, știu de unde să iau altul ca să-l înlocuiesc. În deplasare trebuie să-l cos eu la fața locului”, spune Miuța.

Angajații teatrului se consideră o mare familie, fie că e vorba de actori ori mașiniști, luminiști, cabinieri, machieuze, peruchiere sau plasatoare.

Răsplata mea e acel „mulțumesc”

„Atmosfera excelentă de aici este cea care m-a făcut să fiu și în ziua de azi în această cabină. Atunci când vii cu plăcere la lucru, treaba merge mult mai bine. Am colaborat excelent cu nume mari ale scenei clujene, Melania Ursu, Cristina Pardanschi, Ramona Dumitrean, Lucica Wanda Toma, Maria Munteanu, Viorica Mischilea, Anton Tauf, Ovidiu Crișan și mulți alții”, spune Mia.

Doamna Miuța Doboș îmi trece în revistă câteva costume așezate în ordine pe umerașe: „Astea intră deseară în Sânziana și Pepelea… Iar astea sunt din Capul de rățoi”. Fața ei exprimă bucurie, satisfacție, plăcerea de a-și face meseria. Și o face bine. Răsplata?

„Aplauzele de la finalul unui spectacol simt că sunt, o mică parte, și pentru treaba făcută de mine. Răsplata mea e acel „mulțumesc” pe care mi-l spune un actor la sfârșitul reprezentației și care-mi umple sufletul de bucurie”, spune emoționată Silvia Miuța Doboș, cabinier/ garderobier/ costumier la Teatrul Național din Cluj-Napoca.