Connect with us

EVENIMENT

Nistor („U” Cluj): Mulți râd, dar noi avem DRUMUL nostru și știm ce avem de făcut

Publicat


dan nistor

Universitatea Cluj, liderul Superligii de fotbal, se află în cantonament în Antalya. Mijlocașul Dan Nistor tocmai ce a semnat prelungirea contractului cu clubul până în 2026 și se declară mai mult decât mulțumit de relațiile pe care le are cu conducerea, echipa și suporterii de la Cluj.

„E un pic mai bine față de celelalte cantonamente, deoarece e un cantonament mai scurt și nu poți să încarci foarte mult. Mai mult cu mingea, joculețe și cred eu că e foarte benefic. Nu îmi amintesc al câtelea cantonament este, sunt foarte multe, dar mă bucur că sunt sănătos și pot să-l duc la bun sfârșit”, a spus Nistor.

Nistor („U” Cluj): Mulți râd, dar noi avem DRUMUL nostru și știm ce avem de făcut

„Am semnat contractul. Nu chiar ca la 20 de ani, dar mă simt bine. Am mai prelungit un an, să vedem ce se va întâmpla pe viitor. Condițiile de aici, echipa, suporterii, toate m-au convins. Mi-am făcut foarte mulți prieteni și cred eu că asta a contat foarte mult.

Nouă nimeni nu ne dă nicio șansă, am văzut foarte multe declarații. Chiar dacă suntem acum pe primul loc, la egalitate cu FCSB, mulți râd de noi. Fiecare să facă ce vrea, să spună ce vrea, noi avem drumul nostru și știm ce avem de făcut. Ținând cont că eu și Alex (Chipciu-n.n.) avem o vârstă foarte înaintată, mai e Bogdan Mitrea, ne cred bătrâni. Probabil cred că nu mai putem sa alergăm, dar vom vedea ce se va întâmpla când începe campionatul, echipele care vor intra în play-off și atunci se va da lupta finală.

Vedem la finalul acestui sezon cine se va bucura, cine va plânge, cine va fi supărat și așa mai departe. Sincer, nici nu mă gândesc acum la titlu. Mă gândesc la meciul cu Buzău și cum să intrăm în play-off. Sincer, nu mă gândesc, e prea lung drumul până acolo, e lung de tot. În primul rând, mi-ar plăcea să intru în play-off și după cred că va fi lupta în șase echipe, nu doar în două”, a mai spus Nistor.

„U” Cluj debutează în Superliga 2025 cu o partidă pe teren propriu împotriva Gloriei Buzău. Meciul din runda cu numărul 22 este programat sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 14:30.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate